Scriu şi desenez (pe)-o doamnă gri,
o recit, o-nvăţ...şi ea mi-arată
zâmbetul/uitarea lui da Vinci,
ca o notă [si(n)gură] de plată!
Vine domnul meu învăţător
cu creionul roşu...şi se miră...
N-am nici o greşeală...şi îmi dă
nota zece veşnic...şi o liră!
Ce răsplată am...şi ce uşor
(de la domnul meu învăţător)
am de priceput până la moarte
cât de-aproape s-a făcut departe!
Şi învăţ să cânt şi să regret
că n-am ascultat nici o poruncă...!...
Va să-mi fie (timpul morţii) scurt
şi-o să-mi pară (viaţa) foarte lungă!
Am de ce să plâng fără sfârşit,
am (destul) cuvinte...(n-am ce zice)...
De atuncea-s domnul ei Orfeu
şi ea-i doamna mea Euridice!
Ce răsplată am...şi ce uşor
(de la domnul meu învăţător)
am de priceput până la moarte
cât de-aproape s-a făcut departe!
