Şi o pândesc (de-o viaţă) prin tufănele... vine
în fiecare toamnă, dar nu m-aude 'n-of...!...
E reaua-haimanaua mea steauă fără nume,
o văd cum stă-n mişcare, cum stă într-un pantof!
Mă laud înspre ceruri: sunt Alfa şi Omega...!...
(dar nu mă bagă-n samă, sunt ocolit şi praf)...!...
Când i-am găsit pantoful (pe care 'l-are lipsă)
mi-am zis n-oglindă, imnic: io-s mirele-i moldav!
Am pantoful tău... te rog frumos,
nu mai sta-n cenuşă, vino jos,
hai acasă, doamnă steauă mov...
ţi-am pus flori de toamnă în alcov!
Şi o pândesc (de-o viaţă) cum arde fără milă,
în propria-i mişcare, cum stă-nspre asfinţit
şi nu se uită-n urmă...!... Ce fac, dacă se stinge?
şi cui voi spune-(n moarte) pe cine-(o) am iubit?
Zadarnic e-nceputul, zadarnic şi sfârşitu-i...
(ş-al meu, ş-al ei)... zadarnic e tot, dacă nu vrea!...
Îi pun hotar lui Alfa, îi pun şi lui Omega:
această steauă-i reaua şi haimanaua mea!
Hai acasă, doamnă steauă mov...
ţi-am pus flori de toamnă în alcov,
nu mai sta-n cenuşă, vino jos,
am pantoful tău... te rog frumos!
