Se-ntorc plecaţii...uite-i, coboară, suie-ncoace,
cu toate cele bune, şi rele, şi rapace,
şi drepte, şi murdare, şi clare, şi haihui...
şi cară (fiecare) o cruce: crucea lui...!
Şi-o cară (fiecare) cum a-nvăţat, cum poate:
frumos, urât, cu grijă, pe faţă şi pe spate...
şi-ajunge (fiecare) n-ogradă, ostenit,
şi-şi vâră crucea-n brazdă, la prins şi la-ncolţit!
Se prinde, încolţeşte, dă-n frunză, dă în floare...
şi-o lasă (fiecare) să crească-ncet şi mare,
o strâmbă, o îndreaptă (cu poftă) ceas de ceas...
şi-ncepe viitorul de unde a rămas!
Ce repede-i prezentul cest fără de sfârşire...!...
Se duce (fiecare) la cruce...(miră, mire)...
e gata, o culege, o strânge-n braţe, mult...
şi-o cară...(iarăşi, vecinic)...spre ultimul trecut!
