
Anca Melinte
Premii pentru elevii de 10 la Bacalaureat şi Evaluare
Luni, 19 Iulie 2021 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Un proiect de hotărâre prin care se aprobă acordarea de premii elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Galaţi, care au obţinut media 10 la examenul de Evaluare Națională și examenul de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021, a ajuns la comisiile Consiliului Local. Recompensarea elevilor ar urma să se facă în bani, în cuantumuri egale, 2.000 lei pentru fiecare elev, finanţarea cheltuielilor fiind suportată de la bugetul local. Conform doc ...
David Dincă, vocea atinsă de Dumnezeu în finala Next Star (VIDEO)
Luni, 19 Iulie 2021 00:01 | Publicat în MAGAZIN
La doar 12 ani, tecuceanul David Dincă a cântat dumnezeiesc de frumos piesa lui Jennifer Hudson „The Impossible Dream”, în marea finală Next Star, sâmbătă noapte, la Antena 1. Interpretarea i-a fost pusă în valoare de o inspirată coregrafie executată cu graţie de Andreea Bălan şi Petrişor Ruge. Chiar dacă nu a câştigat trofeul în valoare de 20.000 de euro, David a fost, cu siguranţă, printre favoriţii acestui sezon.
„Am lăsat tot deoparte şi am venit la repetiţii. ...
Din Paris, pe Dâmboviţa. Nud
Luni, 19 Iulie 2021 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Adevărul gol-goluţ. „Alexandrina a defilat dezbrăcată complet pe podul Alexandru al III-lea din Paris, într-un serial de succes «Emily in Paris»", a fost prezentarea fără prejudecăţi pe care Cătălin Măruţă i-a făcut-o frumoasei Alexandrina Turcan, model, actriță și dansatoare din Republica Moldova, intrată live în emisiunea de la Pro Tv. „Crezi că vom putea reface, vreodată, acea scenă aici, în platoul emisiunii?”, s-a grăbit Măruţă cu invitaţia. „În pla ...
Termen de finalizare amânat din nou: infiltrațiile dau peste cap modernizarea axei Siderurgiștilor - 1 Decembrie
Sâmbătă, 17 Iulie 2021 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
N-a fost 31 mai şi nici 14 iulie, n-o să fie nici 28 august 2021! Vorbim despre finalizarea lucrărilor de modernizare a axei Siderurgiştilor – 1 Decembrie 1918, proiect cu finanţare europeană. Din cauza problemelor apărute în urma ploilor abundente, noul „termen realist” anunţat pentru încheierea lucrărilor este octombrie-noiembrie 2021.
Accidentele de teren apărute pe zonele abia modernizare de pe strada Siderurgiştilor necesită expertiza unor specialişti de la Facultatea ...
Termen de inaugurare incert: Plaja „Dunărea” se va deschide, poate, în august
Sâmbătă, 17 Iulie 2021 00:02 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
„De făcut facem baie la Plaja „Dunărea”, sper că la 1 august”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu, la postul de radio Pro Lider FM, unde a mai avansat până acum câteva termene de inaugurare a zonei de agrement: 15 iunie şi, respectiv, 1 iulie. Edilul susţine că ploile abundente au dat peste cap programul care fusese stabilit: „Pentru că se lucrează doar afară, aproape trei săptămâni, pe perioada ploilor consistente, a trebuit să se suspende munca pe zona respectivă ş ...
Un tecucean în marea finală Next Star: Andreea Bălan și Petrișor Rouge vor dansa pe muzica lui David Dincă
Vineri, 16 Iulie 2021 22:40 | Publicat în EVENIMENT
Andreea Bălan și Petrișor Rouge vor dansa pe muzica tecuceanului David Dincă, în marea finală Next Star, transmisă de Antena 1, sâmbătă, 17 iulie, de la ora 22,15. David va lupta pentru trofeul în valoare de 20.000 de euro cu alţi opt concurenţi la fel de talentaţi.
Potrivit comunicatului de presă transmis de Antena 1, toţi finaliştii Next Star au pregătit numere speciale alături de mari artiști care au venit să îi susțină. Astfel, micuțul Eric Dobriceanu o va avea ală ...
Irina l-a luat acasă pe Liviu
Sâmbătă, 17 Iulie 2021 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Da, ştiu, sună a titlu de film românesc. Însă fix la asta m-am gândit în euforia cu care toate posturile tv au preluat declaraţia Irinei Tănase, la Antena 3: „Acum mă îmbrac și mă duc să îmi iau bărbatul acasă!”. Numai că nu-l lua de la vreo cârciumă unde se înnădise la o bere cu băieţii, nici de la barul din colţul blocului, unde se oprise după ce dusese gunoiul, ci de la puşcărie. „Da’ unde e Irina?”, au fost şi primele cuvinte rostite de Liviu Dragnea ...
Trafic rutier închis şi trasee de transport deviate
Joi, 15 Iulie 2021 19:50 | Publicat în EVENIMENT
Vineri, 16 iulie, în intervalul orar 8,00 - 12,00, pe strada Nicolae Bălcescu, pe tronsonul cuprins între strada Eroilor și strada Mavramol, se vor executa lucrări de asfaltare a carosabilului afectat în urma accidentelor de teren, anunţă Primăria Galaţi.
"Se va impune, astfel, închiderea circulației pe strada Nicolae Bălcescu, tronsonul cuprins între strada Eroilor și strada Mavramol. Conducătorii auto care se deplasează dinspre strada Gării către strada Brăilei pot urma r ...
Primarul demolează sediul PSD, pentru o parcare subterană
Vineri, 16 Iulie 2021 01:00 | Publicat în EVENIMENT
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a pus gând rău sediului organizaţiei judeţene PSD, partid din care face parte. Vrea să demoleze clădirea care găzduieşte partidul politic, imobilul aparţinând Primăriei. Scopul este unul edilitar: amenajarea unei parcări subterane ample, iar la suprafaţă a unei piaţete largi, menite să găzduiască evenimente de tot felul.
Parcarea subterană de pe strada Eroilor nr. 1, pentru care Primăria a lansat în licitaţie un studiu de fez ...
Când vă trebuie acordul vecinilor pentru un animal de companie
Vineri, 16 Iulie 2021 08:00 | Publicat în SFATURI
Bun găsit, dragi iubitori de animale! Şi astăzi vom încerca să vă fim de folos, prezentându-vă informaţii din noul Regulament privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Galați, recent publicat pe portalul Primăriei municipiului Galaţi. Un întreg capitol al acestui regulament este dedicat deţinerii, creşterii şi circulaţiei animalelor de companie.
Aţi putut afla deja că noul regulament permite, în anumite condiţii, accesul animalelor de companie în m ...