Ieri, în drum spre autobuzul care circulă de rupe asfaltul şi face legătura între "dormitorul" Sfântul Lazăr şi gara CFR, întâlnesc două persoane (şi personaje) foarte cunoscute în spaţiul Mioritic a/real: Ion Mutelcă şi Vasile Cherpedin. Ceşti doi octogenari se duc în/spre marginea oraşului. Se duc pentru ca să ia o gură de aer curat şi oleacă de linişte. Fiindcă în inima putregăioasă a Bietului Galaţi aieste două elemente strict trebuincioase senectuţii... canci! ...

Este cazul (cred că-i cazul) să ne dăm o ţâră sama/ cât de mare e distanţa de Si Vis Amari, Ama!.../ cât de mult se-ndepărtează de la rost şi de pe cale/ ceşti cuplaţi la zgomotoare, ceşti săriţi din balamale,/ ceste lungi şi scurte dive prin "boema" lustruită/ de triumful decadenţei începând din crisalidă,/ de victorii fără luptă şi de glorie măruntă,/ de urât, de gol, de lene pe-o cărare ce se-nfundă,/ pe un drum cu orizontul chiar sub nasul lor de "vază".../ D ...

Dacă nu te grăbeşti, va fi foarte târziu, soarele va fi scăpătat de mult, după ultimul orizont, şi luna va purta doliu de mireasă în braţele unui incult! Dacă nu te grăbeşti, va fi ultima eclipsă de pământ, iar zmeul şi făt-frumos şi ileana de mult se vor fi retras în moartea care nu are nimic sfânt! Dacă nu te grăbeşti, frumoaso halucinogenă până la sfârşit, ai să vezi că următorul început e singur şi fără orizont, că-i doar un infinit, un banal infinit ...

Intru-n oglindă, sunt în pielea lui:/ cel fără „eu” şi cel al nimănui! Mă uit la cel cu „eu”, la cel cu stea/ şi care urlă: sunt în pielea mea, sunt zeul tău, pierdutule-n oglinzi,/ nu ai nimic şi nu poţi să mă vinzi, eşti zero, eşti soldat nenorocit.../ şi ai săpat un munte de granit, să-ţi fie drum uşor până la ea,/ femeia fără „eu” şi fără stea, femeia care zici că te-a iubit,/ dar eşti banal şi prost ca un chibrit, ai refuzat să stai în pielea me ...

Şi mâncăm! Şi se satură toţi şi toate din blidul mamei! Şi păsările! Şi animalele! Şi se face vreme şi timp de plecare! Sărut mâinile Mamei! Sărut mâinile Mumei şi-l îmbrăţişez pe Silvan! Lupii şi căprioarele şi iepurii şi vulpile şi mistreţii şi bursucii... rămân în pădure, care-ncotro, să-şi urmeze şi să-şi împlinească rostul! Rămân şi păsările (ne)călătoare, aşa, să aibă grijă de armonie, să arate la toţi ce însemnează Frumuseţea în Sin ...

Sărut mâinile mamei şi mă aşez pe covorul de frunze, faţă-n faţă cu ea! Când să încep a mânca din strachina cu chişleag, dinspre inima codrului apare Muma Pădurii, bucuroasă, sănătoasă şi însoţită de fiul ei, Silvan! În spatele lor, un lup! Şi zeci şi sute de păsări! Şi căprioare! Şi iepuri! Şi altele! Şi-l ascultăm pe lup:"uită că-s flămândul vânătoarei tale!/ de atâta foame, ştii că nu mai pot!/ nu am nici o frică, am să-ţi ies în cale,/ glontele ...

Plin de PĂCAT și MILĂ și ZADAR/ îmi duc viața/povestea până mâine și până mâine iar și iar și iar/ - sunt întristat că n-am ce da la câine! Și el e trist... că n-are ce să-mi dea/ - nici nu mai latră, nici nu mai ridică ochii înlăcrămați spre steaua mea/ - cred că i-i teamă, crede că mi-i frică! Stă silitor, să-mi pară liniștit/ - DOAMNE, ce câine am în bătătură! - parcă mă-ntreabă de ce n-a murit,/ de ce CLIPITA mea îl mai îndură, de ce nu-l zvârl ...

Sigur că da! Sigur că da! Vorba lui Grigore Vieru: „Cum să nu mai vină mama? Cum să cadă frunza?”...Da, iat-o, e aici! Sunt cu ea, acolo! La prăşit păpuşoi şi fasole! Şi mă întreabă dacă mi-am făcut lecţiile pentru la şcoală, dacă am scris citeţ, dacă nu am bârcâit caietele pentru teme la citire şi aritmetică...şi dacă am învăţat bine „Republică, măreaţă vatră!”, adică Imnul Ţării! Bineînţeles, nu am cum să mă joc de-a Imnul! Că aşa începem ...

Vă rog foarte frumos şi mult, din toată suflarea vă rog: nu bateţi câmpii, nu rupeţi florile, nu călcaţi pe iarbă, nu blestemaţi zăpada şi ploaia, nu azvârliţi păsări şi păpuşi la gunoi... lăsaţi cuvintele să vină la mine... am să le pun să mă încolţească, să mă înflorească, să mă lege şi să mă crească şi să mă culeagă şi să mă mănânce crud...ori să mă fiarbă! Lăsaţi cuvintele să vină la mine şi o să vedeţi cum (se) vor înmuguri, (se) ...

Se năruie oglinda...şi Zeii intră-n stânci./ Cresc aripile Tainei şi putrezeşte Cina./ Ce negură se lasă de-acum tocmai atunci!.../ Sunt iarbă până unde a ostenit Lumina!// Vine iarna peste mine, cu şenile de zăpadă./ Mi se-nfige-n creier Crucea subţiindu-se de ploi./ Am trecut de primul viscol, care-a vrut să mă revadă,/ şi am auzit strigându-şi teiul frunza înapoi!// Lunecărilor de sănii le sunt Îngerul aproape./ Oameni cu veşminte albe văd iubindu-se în ger./ Mi-es ...