Din când în când, cam de câteva ori într-o viaţă lungă sau scurtă sau bună sau rea sau grea sau uşoară sau seacă sau plină sau... mi se întâmplă să întâlnesc, să mă întâlnească şi să mă minuneze câte o Alcătuire Perfectă, adică o Femeie fără nici măcar un cusur! Ieri, spre exemplu, în magazinul doamnei Maria, pe strada Uitării, am rămas stupefiat când a intrat o fetişcană să cumpere nu ştiu ce! Jur, parcă înghiţisem un hectar de ciuperci halucinogene ...

am vrut să spun ceva... dar am uitatcă n-am nici subiect, nici predicat,nici virgulă, nici punct şi nici cătarela vrun anume ori la vrun oricare !!! am vrut să spun că nu-mi aduc aminte -când am dormit, atunci, printre morminte -cum am visat frumos, cum am visatcă am şi subiect şi predicat,să mă slujească şi să-mi tot ajungăîn viaţa mea, oricât ar fi de lungă !!!am vrut să spun... dar nu am spus nimicdin câte-aveam, fiindc-un fel de frigdinspre-amăgire îmi dădea t� ...

Când făptura superbolă/ halucinantă a ieşit, ieri, din magazinul doamnei Maria de pe strada Uitării, n-am rezistat tentaţiei de a mă uita după ea! De a mă uita lung, năucit, convins de Adevărul rostit de poetul Ioanid Romanescu: "dacă există un dumnezeu, nu poate fi decât femeie"! Sigur că da! M-am uitat lung şi vrăjit şi blocat... şi subiect de discuţie între alde gură-cască la fotbal, la motociclete, la novele televizate şi la limuzine, adică nişte cvasi/analfabeţi ...

sunt gata nunţile - sunt gata/ seminţele să-nceapă drumul spre început, spre explodare,/ spre naştere, spre tot ce-a fost să fie mugur, frunză, verde,/ fruct, pândă, râvnă şi uscat, să-i fie scut deşertăciunii,/ leagăn şi tâlc şi adăpost sunt gata nunţile - sunt gata/ să pună preţ pe numitorul comun sub ochiul scump şi cinic/ şi chior şi tâmp al amăgirii, al minciunirii că se poate/ când vezi şi-auzi că nu se poate, că providenţei nici nu-i pasă,/ şi de vac ...

Coseşte pelin după gardul din fundul grădinii! Fiindcă a naibii de mare a mai crescut buruiana asta amară! Şi doar a mai fost cosită o dată! Mi se pare că aşa spune cântecul: pelinul, cu cât îl tai de mai multe ori, cu atât creşte mai Înalt şi mai Amar! Coseşte şi tace! Ştie ce se petrece în jur, dar se face că nu observă Nimic, nici măcar pe feciorul său sosit Acasă, după o lungă absenţă, pentru treburi urgente, desigur! Coseşte frumos! Din când în când, la i ...

(!) mâine - poimâine - va să fie-un ieri, cum ieri - alaltăieri - era un mâine, cum „dai” este un fel altfel să „ceri” când gândul ne/milos miroase-a pâine (!) (!) ieri a fost astăzi - cum să (nu)-nţeleg această (ne)greşită perfidie a timpului amarnic, surd şi sec, mut şi hulpav stăpân pe VECINICIE (?!) (!) „acum” - imediat - va fi „atunci” nepăsător la râs, la plâns, la toate, când voi striga zadarnic vorbe lungi - mânca-o-ar moartea de ETERNITATE (!) (! ...

Demult, pe vremea celor Şapte ani de Acasă... o rog pe Mama să mă lase să mă duc (şi eu) ca hăitaş/hăituitor la o vânătoare de lupi! Nici acum nu realizez de ce m-a lăsat, însă, la plecare spre Pădurea Statului, îmi zice clar: "O să-ţi pară rău! Toată viaţa o să regreţi!"... Şi m-am dus bucuros! Ş-am hăituit corespunzător! Ş-am văzut o Pădure plină cu Zăpadă Însângerată! Ş-am văzut o Pădure plină cu Oameni satisfăcuţi de atâta şi atâta Ucidere! Ş-a ...

Ascultă salcâmul... ascultă-l/ cum strigă (înalt) (ne)răbdarea să sape n-adânc şi să-i toarne/ în zile şi nopţi timpul care-a fost sfetnic (mereu) aprioric/ şi sincer şi drept ca un Tată: ai Pâine?! ai Sare?! ai grijă,/ mănânc-o sau dă-o pe toată! ai Suflet?! ai Minte?! ai grijă,/ învaţă-(le) cum să (nu) fie şi cum să (nu) fii când Ispita/ îndeamnă la grandomanie şi varsă otrăvuri pe Turtă,/ şi suflă măscări la ureche, şi-(ţi) surpă himera şi prispa,/ ...

1. În fiecare zi (îmi) aniversez Singurătatea şi scriu pe o Tăbliţă de Lut! I-am uitat data Naşterii, dar nu pot să plâng văzând-o cum trece peste morminte! Copacii înfloresc instantaneu... şi toată Lumea cere Iertare! Şi glasul: „Mergi sănătoasă, Mamă!”... Deodată, sicriul mi se pare ca fiind un Vehicul subpământean Perfect, iar Moartea se aseamănă cu o Primăvară timpurie! Numai clopotul se aude ca o chemare Acasă! 2. Cică mereu a venit în prima zi de Septembri ...

Intrăm în aceeaşi oglindă şi în aceeaşi secundă şi în acelaşi gând şi în acelaşi vis: oglindă care niciodată nu poate să mintă, secundă în care niciodată nu-i închis, gând pentru care păstrăm numai înţelegere şi candoare, vis în care încăpem împreună şi fără să nu credem că fiecare-i împărţit la fiecare, departe de furtună şi cât mai aproape de Sfânta Treime, fără de care nu se poate nici lungime, nici lăţime, nici înălţime şi nici adâncime ...