Să fii cu minte...nu mai trece mult şi-ncepe iar oprirea următoare, sub farmecul aceluiaşi salcâm umplut cu păsări şi suit în floare,   păzit de-un zmeu mărunt şi delicat, scăpat din timp, aşa, ca prin minune, şi prigonit, şi alungat din cărţi, din vis-răsare, spre frumos-apune!   Să fii cuminte...şi să stai încet şi-n aşteptarea celei mai frumoase din cele mai cu dor mângâieturi pe toate substantivele rămase   în urmă, în uitare, într-un timp şi într-o vreme ...

Pe linia orizontului care desparte orice de orice, oricând de oricând şi oricum de oricum, cam la şapte dumitriţe distanţă de casa mea cu cer la uşă, văd (mai mult bănuiesc) o siluetă albă. Aşa de albă, aşa de subţire şi aşa de transparentă încât îmi vine să cred că-i mai degrabă o umbră de siluetă, o metaforă, o fantasmă, o lucrare a halucinaţiei, iar nu ceva real, palpabil, material, consistent. Desigur, e a o mie şi una oară când zăresc această Alcătuire � ...

Mă simt pustiu... şi te împiedici de pragul sufletului meu când vezi că n-are nici o noimă şi nici un pic de Dumnezeu!... Mă simt pustiu... nu mă aşteaptă nici un plecat, nici un venit, nu mă mai strigă măcar nimeni să-mi dea oleacă de chibrit, să-mi dea un seu de lumânare, poate mai văd pe unde merg... poate mă vezi şi tu, iubito, străpuns de raza unui cerc! Ştii, cercul cel de altădată, care umbla prin visul meu lăsat pe drum când lăcomia l-a fugărit pe Dumnezeu ...

Aproape în fiecare dimineaţă, aproape la aceeaşi oră şi aproape de orice limită a suportabilităţii, îl văd aproape în acelaşi loc. Stă sub nişte arbuşti nevinovaţi, ronţăie achene şi scuipă cojile pe jos, cu tot cu saliva pe care distinsul său metabolism o produce prin poftă sălbatică, dar şi prin lipsa oricărei urme de abstinenţă şi ruşine. Acest tip de individ face parte din categoria celor mulţi şi deşi. Îmbrăcat cât mai uşchit şi slinos, oripilant şi c ...

!în toamna asta plec până la tinesă-mi dai sărutul morilor de vântşi să-ţi aduc o crizantemă albăcu fluture rămas tocmai de cândaveam atâta primăvară-n sufletvăzduhul mi-era plin cu vorba tacu timpul tău cu aripile talepe care până-n capăt aş zburaşi ar pieri şi sus şi înainteşi n-ar mai fi nici jos nici înapoidoar unu supra unu în egalulşi-n echilibrul sfânt doi supra doi!!în toamna asta-i visul şi e timpulrâvnit silabisit ne/aşteptatatâta viaţă lungă scur ...

Extrapolând, mă scurmă senzaţia netă şi mă ronţăie convingerea clară că o mie şi unu de ani s-au scurs de când îmi pun o întrebare fundamentală: oare de ce n-am stat la rând, atunci, în amintire, foarte de mult, demult, când (fără nici un fel de sfială) am îndrăznit şi m-am suit pe lama asta de cuţit? Desigur, niciodată n-am aflat nici un răspuns de la mine ori de la alt cineva! Desigur, n-am să încep a regreta, n-am să m-apuc de lăsat, n-am să mă las de apucat! ...

Numai o amărâtă de iarnă aproape neobservată mai durează... şi se dezlănţuie balamucul electoral, febra alegerilor de praf şi pulbere şi scrum, cum a fost de fiecare dată, în ultimii douăzeci şi şase de ani. Alegeri într-o ţară (şi patrie) care are „libertatea apei într-o ţeavă”, cu glăsuieşte Adrian Păunescu. Alegeri într-o ţară şi într-o patrie în care (şi din care) se fură cu trailerul şi cu paiul, cu buzunarul şi cu cisterna, cu primarul şi cu farmac ...

!un copil, şi o păpuşă,/ şi-o păpuşă, şi-un copil, şi o mamă care face/ jucării pentru-amândoi, şi un tată fără margini,/ într-un (in)finit subtil, într-o lume treacă-meargă/ înainte şi-napoi! !uite azi şi uite mâine/ cum se fac (întruna) ieri, şi cum ce n-a fost există/ sub un semn miraculos, uite cum scânceşte, uite/ rodul sfintelor tăceri... iar (pa)harul şi (văz)duhul/ leagănă şi sus şi jos! !uite-aşa se vede unde,/ uite-aşa s-aude când, uite-aşa se ...

!deodată pierd echilibrul precar şi pierd chiar tot ce am avut deodată nimic nu mai miroase a sălbatic înţepenesc toate punctele pe roată! !luna răsare dinspre asfinţit steaua mea cască de osteneală tot ce am uitat bate la fereastră şi mama mă duce de mână la şcoală! !şi mai am foarte puţin până acolo când tata azvârle cu aceeaşi sudalmă şi bate coasa şi mă bate la cap iar învăţătorul mă bate la palmă! !doamna învăţătoare cântă frumos şi este aşa de ...

Într-o dimineaţă de primăvară foarte târzie (şi amestecată cu o dimineaţă de toamnă foarte devreme) mă aflu-n marş pedestru şi andante pe strada Culturii. Merg voios şi sigur spre Nicăieri, acesta fiind un domn care mi-a vârât Corbul lui Poe în Cutia cu Mistere din capătul gâtului, adică Acolo, adică Unde nimeni nu ştie ce (nu) se petrece Totdeauna şi Niciodată. Merg la dumnealui, poate-l conving să-mi scoată pasărea demonică din umplutura cutiei, deoarece cobea mă ...