!doamnă floare de damasc,/ am să vin şi-am să te pasc într-o noapte fără lună.../ să vedem ce-or să mai spună cei care pândesc să vadă/ mica mea şeherezadă cum se suie-n vals şi-mi cere/ numai puncte de vedere despre piruete-n beznă/ şi-o (sur)prindere de gleznă când coboară şi aşterne/ păsări-lire lângă perne, s-avem cântecuri când vine/...(să ne facă de ruşine!)... somnul şi să-l ocărască,/ doamnă...floarea mea damască!   !doamnă...floarea mea damască, ...

Plânge femeia de scris. Lacrimile-i şiroiesc peste "Dincolo de ape", dar nu pot şterge cuvintele. Dimpotrivă, le botează. Le sanctifică. Le purifică. Le toarnă eternitate peste silabe. Le bate-n cuie pe crucea Iubirii. Le scoate-n ochii Deşertăciunii din totdeauna. Le aduce-n ochii celor care ştiu şi cred că nimic nu se poate fără Ană. Nu?...Nu-mi spune să le citesc, dar nu pot înfrunta, nu pot respinge dorinţa de a-(i) citi, reciti cest poem pe faţă, de la gât în jos. Cuv ...

E gata mortul...Viaţa stă la poartă şi scurmă în trecutul celui care trece legat de mâini şi de picioare, cu doamne-ajută şi cu doamne-iartă,   spre groapa nesimţită, hrăpăreaţă, şi rece, şi adâncă, şi banală, indiferentă, rea, fundamentală... nu loc ţinut cu îngeri şi verdeaţă!...   Şi-aud: a fost un viu dintr-o bucată, a fost un bleg, a fost o hahaleră, a fost un blând, a fost o filoxeră, un fante într-o doagă, într-o roată,   o loază, un arhanghel, ...

Sigur că da...să continui pe verso, la vale, pe şira spinării, până la capăt... nu, nu se poate...această femeie de scris nu are capăt...rochia-i fără sfârşit...şi nu aş putea nicicând să mă mai laud că alcătuirea asta din carne şi oase şi suflare este lungă şi înaltă cât nesfârşitul scrisului meu! Nu?...Da...uite, acum, când stă cu faţa la damasc, poeziile mele sunt lungi...Şi, când va să meargă prin lume, pe drumuri, ca şi cum le-ar publica, poeziile mele v ...

Şi zice să continui. Zice s-o scriu mai departe, la fel de corect şi frumos.  Zice s-o scriu şi pe omoplatul/deltoidul drept. Nu pot s-o refuz. Cum s-o refuz când îmi place până la refuz, cum se spune, şi când ştiu că n-o să refuze niciodată? Mai ales că n-am mai auzit să fi văzut cineva o femeie scrisă cu poezii. Sigur, sunt bucuros să continui. Consider că trebuie să-i scriu un poem la fel de "uşor", cum şi cel de pe umărul stâng. Sunt prea delicaţi şi prea fini ume ...

Rămâi cu bine, scumpă doamnă... nu mă mai mir, nu te mai miri că am lăsat (plângând, afară) căldura mâinilor subţiri!...   Îmi amintesc (fără greşeală, cum se petrece doar în vis) ce mult am tras cu piatră-n păsări şi le-am ucis, şi le-am ucis!   Peste cărările prezente-i din ce în ce mai strâmb, mai frig... iar orizontul îmi arată din ce în ce mai mult nimic!   Oglinda mea retrovizoare îmi spune cât de mult n-am plâns când nişte lupi mâncau pe vale o iap ...

Să nu rămâi aicea, să nu te duci acolo, să nu te duci niciunde, să nu rămâi nicicând, fii asta şi aceea...cea care stă-n mişcare şi strigă: mor întruna, nu-mi pare rău...deci sânt!   Şi nu sânt rău de moarte...şi-i cânt, îi cânt în strună, îi dau tot ce-are viaţa, nu-i cer nimic, n-o rog să-mi treac-alcătuirea pe lista nemuririi şi nici să-mi suie timpul pe roata cu noroc!   Nu-i cer alte favoruri, nu-i cer vreo păsuire, nici să mă uite-aicea, acolo, unde, cà ...

Marmora mă perforează cu lăncile ochilor negri cum numai pana smulsă din Corbul lui Edgar Poe poate fi. Mă perforează şi-mi surâde triumfal. E sigură că m-a convins s-o scriu cu poezii. Triumful ei seamănă leit cu cel al păpădiei încolţite într-o fisură de asfalt. Cu triumful etern al libelulei pe undeva, pe marginea lumii. Cu triumful soldatului care, cum zice poetul Ioanid Romanescu, "a rămas singur pe câmpul de luptă/ şi nu mai are pe cine de cine să apere". Da...sunt c ...

Îmi mai zice încă o dată şi o mai aud încă o dată: "Te rog frumos, ia pixul şi scrie pe mine!"...Tac. Nici măcar nu pot şi nu ştiu ce şi cum să răspund acestei rugăminţi. Nu am mai fost pus niciodată în situaţia de a scrie, de a desena litere pe aria unei femei. Şi nici n-am mai auzit că altcineva a fost rugat şi a scris poeme de dragoste pe suprafaţa iubitei, amantei, nevestei, vecinei, (ne)cunoscutei. Şi nici nu ştiu dacă-i bine ori nu-i bine să fac din pielea femei ...

Moto: "Plouă...de rupe Pământul./ Femeia de Apă îşi ţine Cuvântul." (Consilier de Taină Literară)   Încă mai am ce pare/ că (n)-ar fi fost vreodată decât abandonare/ în sacru şi profan: un fel de miozotis uitat.../ să (nu) se poată (ne)conteni strigarea-n/ registru (in)uman!   Încă mai dau ce pare/ că (n)-am primit atuncea, în clipa exprimării/...(prin lacrimă şi plod)... a Celei fără Capăt,/ care-mi visase crucea şi mi-a crescuto-n pântec,/ încet, până la ro ...