Primăria din comuna Valea Mărului demarează, săptămâna aceasta, construcția unei creșe pentru 78 de copii. Proiectul este finanțat de Compania Națională de Investiții, dar s-au început deja procedurile de accesare de fonduri europene, care vor acoperi până la sfârșit întreaga valoare a lucrărilor. Mai mult de 14 milioane de lei reprezintă totalul investiției, care va genera cel puțin șase locuri de muncă. Acest ultim proiect al primăriei "închide cercul în ceea ce priv ...
Petrece Paștele în Cipru: iată ce ofertă ți s-ar potrivi
Luni, 05 Februarie 2024 15:47 | Publicat în UTILE
Cipru este supranumită și Insula Afroditei, intrucât aici se spune că s-ar fi născut celebra zeiță. Este o insulă de o frumusețe uimitoare, ce are o istorie bogată, astfel că atrage turiști din întreaga lume. Te îmbie cu plaje cu nisip fin și ape cristaline, munții impresionanți și sate tradiționale, astfel că îți oferă o experiență turistică de neuitat.
Capitala, Nicosia, impresionează cu atmosfera sa vibrantă și cu siturile istorice. O incursiune în orașul antic ...
În ultima perioadă, pe mai multe platforme și rețele de socializare, au apărut postări tip "deepfake" care folosesc fraudulos imaginea și vocea guvernatorului Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, pentru a convinge publicul să facă investiții financiare pe o platformă inexistentă. "Reiterăm faptul că Banca Națională a României nu face recomandări și propuneri de investiții. În cazul în care ați dat curs unor astfel de anunțuri false, raportați imediat aceste s ...
Majorarea cererii de monedă americană a determinat ieșiri de pe activele considerate riscante și a depreciat atât euro, cât și valutele de la marginea zonei, inclusiv leul. Cursul euro a crescut marginal, de la 4,9728 la 4,9736 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau într-un culoar identic cu cel de vineri, 4,972 - 4,974 lei. Piața monetară a fost calmă la începutul săptămânii, iar indicii ROBOR se apropie de valoarea pentru primul trimestru al indicelui de referință pentru ...
Sfântul Haralambie, cel mai bătrân dintre mucenici
Luni, 05 Februarie 2024 19:26 | Publicat în SOCIETATE
Creștinii ortodocși îi vor aduce cinstire, sâmbătă, 10 februarie, Sfântului Haralambie, episcop în Cetatea Magneziei, din Asia Mica, Turcia de astăzi, în vremea împăratului Septimius Severus (193-211). Când Sfântul Haralambie a împlinit vârsta de 113 ani, a fost supus la chinuri groaznice, pentru că nu şi-a lepădat credința în Hristos. Sf. Haralambie este cel mai bătrân dintre mucenicii prăznuiți de creștini. Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea "S ...
În Duminica a 15-a după Rusalii, ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala din Galați. În omilia adresată credincioșilor, ierarhul a tâlcuit pericopa evanghelică din această Duminică de la Sfântul Matei, în care se vorbeşte despre legea iubirii."Mântuitorul, în Sfânta Evanghelie de astăzi, ne arată iubirea mai presus de legea omenească, mai presus decât toate întrebările din lumea aceasta. Iubirea este El, iar răspunsul pentru î ...
Oana Andoni, între familie, știri și ”Cafeaua cu visuri”
Sâmbătă, 10 Februarie 2024 10:30 | Publicat în MAGAZIN
Oana Andoni este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare de la Ştirile Pro TV. Deși e în familia Știrilor Pro TV încă din 2000, puține lucruri se știu despre familia ei de-acasă. Soție și mamă a două fete, Oana a îndrăznit să încerce şi o altfel de provocare: „Cafea cu visuri”, un podcast relaxat, cu aer de vacanţă.
Într-un interviu pentru revista OK Magazine, prezentatoarea știrilor de weekend la la Pro Tv a dezvăluit cum răspunde tuturor provocărilor care ...
* Verde. "Palmierii par să fie marea dumneavoastră slăbiciune, având în vedere că aveți unul și acasă, în sufragerie. Vă luați în brațe palmierul din sufragerie?", l-a întrebat Denise Rifai pe primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță. "Palmierii! Am doi palmieri în living! Sunt mici, că altfel nu încăpeau", a răspuns politicianul. Acesta a ținut să spună că nu are ceva în mod special pentru palmieri, ci pentru vegetație, pentru tot ce înseamnă verde. Și, ...
Traficul nocturn, bântuit de șoferi băuți și drogați
Luni, 05 Februarie 2024 14:26 | Publicat în EVENIMENT
Circulația pe drumurile publice din Galați, îndeosebi pe timpul nopții, este expusă unui grad de pericol sporit din cauza conducătorilor auto care se urcă la volan sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără permis. Este concluzia la care se poate ajunge după weekendul trecut, când polițiștii au depistat mai mulți șoferi aflați în cel puțin una dintre situațiile mai sus amintite.Patru este numărul gălățenilor cercetați penal pentru astfel de abateri, doi dintre ei fi ...
Ce cred elevii despre subiectele de la simulările pentru bacalaureat
Marți, 06 Februarie 2024 10:36 | Publicat în EDUCAŢIE
Cu ocazia simulărilor județene pentru examenul de bacalaureat, desfășurate acum câteva zile, elevii din anii terminali și-au verificat cunoștințele, în această etapă crucială a pregătirii lorSimularea probei la Limba şi literatura română a avut loc pe 29 ianuarie 2024. Unii elevi consideră că subiectele au reflectat în mod corect programa, oferindu-le oportunitatea de a-și pune în valoare competențele lingvistice, alții au avut dificultăți în gestionarea timpului, expri ...