Pictorul Gheorghe Petraşcu, 75 de ani de la moarte

Pictorul Gheorghe Petraşcu, 75 de ani de la moarte
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Pictorul Gheorghe Petraşcu, de la moartea căruia s-a împlinit în această primăvară 75 de ani, este nu numai unul dintre cei mai mari artişti pe care i-au dat meleagurile judeţului Galaţi, ci şi unul dintre cei mai importanţi pictori români, a cărui valoare a fost recunoscută pe plan internaţional încă din timpul vieţii. A creat o operă profund originală, care prin ineditul exprimării l-a singularizat în contextul picturii româneşti din prima jumătate a secolului al XX-lea.

Artistul s-a născut pe 5 decembrie 1872, la Tecuci. După absolvirea gimnaziului în oraşul natal şi a liceului la Brăila, s-a înscris, în 1893, la Facultatea de Ştiinţe Naturale din Bucureşti şi, în paralel, a studiat artele plastice la Şcoala de Arte Frumoase. Şi-a dat seama repede că singura sa vocaţie este pictura şi i s-a consacrat definitiv. În atelierul profesorului Gh. Dem. Mirea a fost remarcat de Nicolae Grigorescu. Acesta a intervenit pe lângă Spiru Haret, ministrul Instrucţiunii Publice, pentru a-i acorda o bursă de studii în străinătate. Astfel, Petraşcu a plecat, în 1898, la München şi apoi la Paris, unde a urmat cursurile Academiei Julian.

Capodoperele din marile muzee din capitala Franţei, înnoirile pe care le aduceau în pictură impresionismul şi postimpresionismul, şcoala de la Pont-Aven, pictura lui Van Gogh, precum şi călătoriile întreprinse în Italia şi Egipt i-au prilejuit aprofundarea temeinică a artei şi acumularea unor experienţe, care, sintetizate şi trecute prin filtrul propriei personalităţi, au făcut din Petraşcu un pictor unic în peisajul plasticii româneşti.

Gheorghe Petrascu - "Cişmea în Nicoreşti"

Gheorghe Petraşcu - "Case la Silistra"

A expus la Tinerimea artistică, începând din 1904, la expoziţiile asociaţiei "Arta", la Bienala de la Veneţia, la expoziţiile de artă românească organizate la Bruxelles, Haga, Amsterdam, Berna, Basel, Stockholm, Zürich etc. Expoziţiile personale din 1900, 1907, 1909 şi 1911 au reprezentat tot atâtea succese. Dar anii deplinului triumf al lui Petraşcu sunt cei dintre cele două războaie mondiale, când pictura sa a atins maturitatea spirituală.

În 1921 a fost numit director al Pinacotecii statului, în 1925 a primit Premiul Naţional pentru pictură, în 1932 a primit Legiunea de Onoare din partea guvernului francez, în 1936 a fost ales membru al Academiei Române, iar în 1937 i s-a acordat Marele Premiu la Expoziţia Internaţională de la Paris.

A încetat din viaţă pe 1 mai 1949, la Bucureşti.

"Pictura trebuie să fie ca vinul de calitate"

Opera lui Gheorghe Petraşcu dezvăluie frumuseţi estetice pe care timpul nu numai că nu le-a alterat, dar parcă le-a sporit semnificaţiile şi încărcătura emoţională. În faţa tablourilor sale, îţi vin în minte cuvintele rostite cândva de artist: "Pictura trebuie să fie ca vinul de calitate, pe măsură ce se învecheşte să devină mai bună". Artistul a pictat de preferinţă peisaje (de la Târgovişte, Turtucaia, Silistra, Mangalia, Balcic, Câmpulung, Sighişoara, Braşov, dar şi din Italia, Egipt, Spania şi Franţa), scene de interior, naturi moarte, flori, portrete şi autoportrete. La început, influenţat de Grigorescu, a realizat o pictură luminoasă, dar ulterior au început să predomine în tablourile sale tuşele grave. "Un magic şlefuitor de diamante" îl considera sculptorul Oscar Han, iar Nicolae Tonitza sublinia că "Petraşcu nu are încă seamăn în pictura românească".

În 1969, aflându-mă în compania criticului de artă Ion Frunzetti și a fiilor pictorului, graficiana Mariana Petrașcu și arhitectul Gheorghe (Pichi) Petrașcu, am avut prilejul să privesc printr-o lupă specială câteva tablouri ale marelui artist. Ţesătura cromatică pare într-adevăr de domeniul miracolului. Tuşele sunt în aşa fel aşezate, pasta este atât de frământată şi strălucitoare, dar de o strălucire minerală şi grea, încât în faţa pânzelor sale încerci sentimentul unui travaliu artistic fără limite, al unei elaborări meticuloase. Fiecare tuşă pare a fi aşezată de mâna unui meşter zidar, care în loc de tencuială folosește smalţ şi piatră nestemată. Un tablou de Petraşcu este un ansamblu arhitectonic durat să înfrunte eternitatea.

 

Citit 1067 ori Ultima modificare Sâmbătă, 11 Mai 2024 14:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.