„Cei mai mari timizi au ajuns cei mai buni actori”. Interviu cu actrița Mihaela Lecca-Gorea
Foto: Teatrul Dramatic ”Fani Tardini” Galați

„Cei mai mari timizi au ajuns cei mai buni actori”. Interviu cu actrița Mihaela Lecca-Gorea
Mihaela Lecca-Gorea, în ”Liselotte în mai”
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

A terminat șefă de promoție Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) București, dar a ales să se întoarcă în Galați, orașul natal, pentru a juca pe scena Teatrului "Fani Tardini". Despre cum a fost afectată lumea teatrului de pandemie, despre timiditatea marilor artiști ai scenei, dar și despre meseria și vocația de actor, în general, într-o discuție cu actrița Mihaela Lecca-Gorea. Pe Mihaela o puteți vedea sâmbăta aceasta, de la ora 19,00, ca protagonistă în spectacolul "Liselotte în mai".

- La ce trebuie să se aștepte spectatorii de la comedia "Liselotte în mai"?
- Piesa este o melodramă, o comedie dulce-amară, să-i zicem. Prezintă un destin tragic, pe cel al protagonistei, dar tratat într-o manieră comică. Este o piesă care prinde foarte bine la public, scrisă de un autor ungur contemporan, pe nume Pozsgai Zsolt. Mie mi-a plăcut foarte mult, pentru că mi-a dat posibilitatea să fac un personaj care trece prin mai multe stări. Este vorba despre o femeie mai puțin norocoasă din punct de vedere sentimental, care încearcă să-și găsească jumătatea, dar de fiecare dată când o găsește o și pierde, într-un mod sau altul. Am avut avut foarte multe aprecieri după premiera din septembrie (2020 - n.r.), am repetat toată vara, pe scena din grădină, din spatele teatrului.

- Cu cine joci în spectacol?
- În afară de distribuția în care jucăm eu și colegul meu, Ionuț Moldoveanu, spectacolul are încă două distribuții paralele. În prima joacă Carmen Albu și Ciprian Brașoveanu (premiera: 4 iulie 2020 - n.r.), iar în cea de-a doua, Oana Preda și Răzvan Clopoțel (premiera: 26 iulie 2020).

- A fost gândit pentru a fi jucat în aer liber?
- Nu, din contră. A fost gândit pentru a fi jucat în sală, dar pandemia a fost cea care ne-a dat planurile peste cap. Noi, actorii, nu muncim vara. Ei, anul trecut, am fost nevoiți să repetăm pe o căldură foarte mare, afară. Ne aduceam noi apă rece, dar, într-o oră, deja se încălzea prea mult pentru a mai putea fi băută. Totuși, bucuria că puteam repeta și entuziasmul că nu mai stăm în casă au fost mai importante.

- Cum ați resimțit acele luni de ”izolare”?
- Și pentru noi a fost un chin. Cu toate că am muncit online, am făcut tot felul de proiecte, nu e același lucru. Noi suntem obișnuiți să vedem ochii oamenilor, să ne uităm în ochii spectatorilor.

- Pentru actor, cum trec orele din timpul spectacolului?
- Cum, deja s-a terminat (râde)? Nu știu cum trece timpul pe scenă. Bineînțeles, la început sunt emoționată, dar apoi mă liniștesc brusc. Cred că atunci când dau cu ochii de spectatori sau atunci când îi simt acolo în sală, îi aud, îmi spun: ”Nu, sufletul meu este aici, eu pentru asta sunt făcută și asta-i viața mea.

- Cum ți se pare rolul din ”Liselotte”?
- Nu mi s-a părut greu să intru în pielea personajului, pentru că mi s-a potrivit, oarecum. E un rol care îți permite să te joci, îți acordă libertate, ca actor. Și domnul regizor Cătălin Vasiliu mi-a lăsat libertatea asta, bineînțeles, cu îndrumările de rigoare, dar ne-am jucat, ne-am simțit bine. La repetiții, a fost o exuberanță.

- În actorie, cât este talent și cât muncă?
- Talentul îl ai de la Dumnezeu, e un har. Noi avem obiceiul să spunem că meseria ne alege pe noi, nu noi pe ea. Fără talent, nu se poate. Dar nici dacă ai talent și îl irosești, pentru că nu ești dispus să muncești, iarăși nu se poate.

- Poți fi actor, dacă ești timid?
- Cei mai mari timizi au ajuns unii dintre cei mai buni actori. Pare un paradox, dar în momentul în care ești timid, ai și o sensibilitate, automat, și transmiți foarte mult. Plus că încerci să-ți învingi teama de ridicol. Până la urmă, atunci când se simte privit, orice om se simte stânjenit și se teme de penibil. Noi, din contră, trebuie să învingem teama asta, în momentul în care pășim pe scenă. Dar este o timiditate în fondul nostru intim.

- Ați terminat UNATC, o școală de elită, ca șefă de promoție. Cum a fost experiența?
- La UNATC, eu am intrat din a patra încercare, pentru că nu puteai altfel. Țin minte că într-un an erau în comisie Mircea Albulescu și Sanda Manu, iar Albulescu s-a uitat așa la mine și m-a întrebat ”A câta oară dai?”, ”A doua oară.”. ”-Ei, mai ai de așteptat”. Pe atunci, era normal să se întâmple așa, pentru că erau doar șapte locuri disponibile. Țin minte că într-un an au fost 28 pe loc, iar în alt an 33 pe loc. Acum, sunt vreo 50 de locuri disponibile, intră cam toată lumea. Stăteam până la 2,00 dimineața în cămin, nu știu ce înseamnă viața de noapte a Bucureștiului, cluburi și altele. Dar nu am privit lucrul ăsta ca pe un sacrificiu, ci ca pe ceva normal. Până la urmă, de aia m-am dus acolo. Eu nu știu să fac altceva. Dacă mi-ai luat meseria asta, nu mai știu altceva, poate doar niște limbi străine, dar nu. Am început să scriu și o carte de poezii, dar inima, sufletul meu este actoria.

O actriță foarte apreciată de public

Mihaela Lecca-Gorea este născută pe 6 iunie 1974, în Galați, și a absolvit UNATC, în 2002. Este cunoscută și îndrăgită de public. Tocmai a avut premiera spectacolului de poezie și folk "Dorurile mele", după versuri de Octavian Goga, regia Vlad Vasiliu (premiera: 20 februarie 2021), în care interpretează rolul Aniței crâșmărița. În "Soacra cu trei nurori", după Ion Creangă, regia Dan Mirea (premiera: 15 iunie 2019), unde o interpretează pe Anica, nora cea mare, publicul o iubește, pur și simplu.

Citit 7003 ori Ultima modificare Marți, 02 Martie 2021 00:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.