Despre vaccinare și relaxarea restricțiilor, cu prefectul Gabriel Panaitescu
Foto: Marian Calestru

Despre vaccinare și relaxarea restricțiilor, cu prefectul Gabriel Panaitescu
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Gabriel Panaitescu a revenit în funcția de prefect al județului Galați în urmă cu mai bine de două luni. Dacă primele sale două mandate au fost marcate de inundații și alegeri, în  cel de-al treilea, început în martie 2021, cifrele pandemiei de COVID-19 erau în creștere abruptă. Miercuri, 12 mai, în contextul scăderii numărului de infectări zilnice și al cazurilor grave de persoane internate, am purtat un dialog cu cel mai înalt reprezentant al Guvernului în teritoriu.

- Datele arată că pandemia este în recul. Care credeți că ar fi factorii ce au contribuit la această situație?

- Numărul persoanelor vaccinate anti-COVID crește pe zi ce trece, iată trei mii, record în județ, doar astăzi (miercuri - n.r.), aceasta și datorită creșterii numărului centrelor de vaccinare, dar sperăm să nu avem surprize neplăcute acum, după Sărbătorile Pascale. Monitorizăm tot ce s-a petrecut în urma Floriilor și Paștelui, pentru că noi suntem mai balcanici, mai afectivi, ne-am dus și ne-am vizitat rudele, evident fără mască sau dezinfectare. Nu vă ascund că a fost o perioadă critică, în care paturile de spital din județ, inclusiv cele de la ATI, erau pline, dar, împreună cu Consiliul Județean și cu Primăria municipiului Galați, am reușit să identificăm soluții și să rezolvăm problema.

- Să înțelegem că sunteți mulțumit de colaborarea cu autoritățile publice locale în acest val trei al pandemiei...

- Da, am avut și am o relație extraordinar de bună atât cu președintele Consiliului Județean, cât și cu primarul Galațiului și cu instituția primăriei în ansamblu. Nu au fost sincope.

- Domnul prim-ministru vorbește de o relaxare parțială începând cu data de 1 iunie. Cum vedeți dvs. această declarație, în contextul nevoii de a sprijini sectoarele economice cele mai afectate și, în special, industria ospitalității?

- Într-adevăr, zona de HoReCa a suferit și este perfect adevărat că are nevoie de o relaxare. Cei din arcul guvernamental văd luminița de la capătul tunelului și vor fi ridicate, cel mai sigur, niște restricții, cel puțin pe Litoral, unde nu poți să porți mască pe plajă. Pe de altă parte, am observat din mass-media că cei din zona HoReCa s-au și vaccinat, pentru a prezenta și asigura o securitate sanitară sporită pentru clienți.

- Dacă privim la Capitală și la alte județe care au cunoscut o rată de infectare SARS-CoV-2 net superioară Galațiului, autoritățile au acționat mult mai repede în sensul relaxării restricțiilor, chiar în 48 de ore. Dvs. de ce mențineți acest termen de monitorizare de două săptămâni?

- Eu nu pot decât să respect legea. În momentul în care ai dat o hotărâre de Comitet Județean pentru Situații de Urgență, aceasta se respectă 14 zile. Ce au făcut alții nu este problema mea, dacă au găsit portițe sau altceva și pot face rabat de la lege.

- Mai exact abia duminică, 16 mai, va fi o nouă analiză a posibilelor ridicări de restricții?

- Da, și atunci vom lua o hotărâre în funcție de incidență. Astăzi (miercuri - n.r.), în municipiul Galați rata de infectare era de 1,11 la mie și suntem cu ochii pe cifre. În ceea ce privește școlile, analiza acestora se face în ziua de vineri și intrarea în scenariul verde presupune o reducere a incidenței sub 1 la mia de locuitori. Acest virus a dat peste cap cam tot, iar elevii, părinții și profesorii s-au cam săturat de un an și jumătate de lecții on-line, dar eu sunt convins că putem menține rata de infectare la un nivel cât mai redus.

- Campania județeană de vaccinare e în evident progres, dar cum am putea să o îmbunătățim și mai mult?

- Acum trei săptămâni, era greu de imaginat că am putea vaccina 3.000 de persoane pe zi, eram undeva pe la 1.500 - 1.800 de imunizări. Altfel, ar fi de dorit o implicare și mai consistentă a medicilor de familie. Aceștia cunosc patologia fiecărui pacient din portofoliu și pot face vaccinul Johnson&Johnson fără probleme, în condițiile în care păstrarea acestuia nu necesită condiții deosebite. Oricum, Direcția de Sănătate Publică (DSP) le pune la dispoziție absolut toate materialele, inclusiv substanțele pentru situațiile nedorite de reacții adverse. Dumnealor erau nemulțumiți de acei 30 de lei pentru fiecare inoculare, dar și aici s-a suplimentat la 40 de lei.

- A demarat vaccinarea în companii și, dacă da, care sunt firmele angrenate în această operațiune? Presa centrală vorbea despre un număr de 14 operatori economici din Galați...

- La nivelul DSP, eu știu că există discuții în acest sens. Companiile mari au cabinete medicale și medici și ar putea vaccina. Dar, repet, demersurile se fac la nivelul DSP și am înțeles că a început aducerea dozelor de vaccin pentru firmele doritoare, în funcție de solicitări. Această operațiune urmează să înceapă cât de curând, iar în paralel a început și vaccinarea cu centrul mobil, în zonele izolate, pentru persoanele mai greu de deplasat.

N.A. Despre abordările economice și traseele politice, în viziunea prefectului Gabriel Panaitescu, într-un viitor număr al cotidianului nostru.

Citit 16874 ori Ultima modificare Sâmbătă, 15 Mai 2021 01:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.