Într-o lume în care, cu un telefon performant, oricine poate deveni "creator de filme", gălățeanul Bogdan Alecsandru este proaspăt absolvent de master în Regie de Film, în cadrul Universității Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) "I.L. Caragiale" din București. Despre cele mai recente performanţe regizorale ale lui aţi aflat recent din ziarul "Viaţa liberă": Premiul publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc la cea de-a XX-a ediție a Festivalului Internațional de Film Independent "Anonimul" și Premiul pentru Film la Festivalul de Teatru și Film "Șerban Ionescu". Tânărul regizor a acceptat să ne acorde un interviu.
- Într-o lume în care cu un telefon mai mult sau mai puţin performant poţi deveni "creator de filme" pe TikTok, Instagram şi Facebook, de ce aţi ales facultatea şi masterul în Regie de Film?
- Unele voci mai cinice ar putea spune că, la un moment dat, cinematografia - în felul în care o cunoaștem astăzi - va fi complet eradicată ca formă de expresie. Eu sunt ceva mai optimist în această privință. Este cert că în 50-100 de ani, cinemaul nu va mai arăta ca în prezent.
De altfel, când am dat eu admiterea la Regie de Film, acum cinci ani, conținutul video de pe social media (și mai ales TikTok) nu avea amploarea pe care o are astăzi. Lucrurile se schimbă rapid: durata atenției de care e capabil spectatorul obișnuit se scurtează radical, iar uneltele pe care le utilizează creatorii de film se democratizează la scară largă. Spre exemplu, atunci când creezi un TikTok și urmărești un anumit efect în construcția lui, îți exersezi practic, mai mult sau mai puțin conștient, abilitățile de montaj.
Asta ca să nu aducem în discuție accesibilitatea sporită recentă la motoare de inteligență artificială complexe, precum Chat GPT, care deja are reacții din partea industriei cinematografice: actorii și scenariștii de la Hollywood au început recent o grevă pornită și din problema utilizării inteligenței artificiale în realizarea producțiilor.
Totuși, cinemaul, o artă încă destul de tânără, nu a fost niciodată stagnant ca formulă. Nu a arătat niciodată la fel în decursul ultimului secol. Se adaptează la societate. Cred că indicii referitoare la viitorul său pot fi găsite în zona de film experimental, unde mijloacele sunt mai puțin tradiționale. Pentru curioși, în București stă să înceapă a XIII-a ediție a Bucharest International Experimental Film Festival (https://www.facebook.com/bieff.romania), unde se proiectează anual astfel de filme (românești și internaționale).
Eu am dat la Regie strict din instinctul de a mă exprima sub formă de povești audiovizuale. În ceea ce privește felul în care vor arăta acestea, sper să mă mențin deschis, curios și racordat la schimbare.
- Care sunt cele mai importante repere ale traseului educaţional pe care l-aţi urmat până acum?
- Cred că una dintre oportunitățile cele mai utile pe care ți le oferă Facultatea de Film este cadrul în care te afli permanent în contact cu feedbackul din partea celor din jur. În școală, faci inițial semestrial și mai apoi anual exerciții vizuale pe diferite teme, ca mai apoi acestea să fie discutate atât de profesorii din facultate, cât și de colegii tăi, în toate etapele de producție (înainte și după filmare, în timpul montajului etc.). Ei reprezintă primul tău public, iar aceste întâlniri pot fi extrem de valoroase și formatoare.
Cred că este esențial să fii pus în fața reacțiilor, pentru a înțelege ce faci. Asta împreună cu realizarea exercițiilor/scurtmetrajelor în sine. Cu siguranță, primești suport moral, câteva indicații teoretice și echipament din partea facultății, însă pe set-ul de filmare rămâi pe propriile forțe, înconjurat de colegi la fel de "bine pregătiți" ca tine. Ce vreau să spun este că acest tip de parcurs educațional vocațional are mult bazele în practică.
Cu toate astea, cred că UNATC are o catedră foarte bună de filmologie și am avut ocazia să intru în contact cu multe idei și concepte interesante la cursurile de Teorie de Film și Istoria Filmului.
- În opinia mea, profană - recunosc, scurtmetrajele sunt "esenţă de film". Cele mai multe dintre ele mă fac să-mi doresc o continuare. Cât de greu se naşte un scurtmetraj?
- Cred că scurtmetrajul poate să fie perceput adesea ca un antrenament al realizatorilor sau ca un "demo" a ceva mai mare. El reprezintă, însă, o specie în sine, care ar trebui tratată ca atare. În mod ideal, deși durata unui scurtmetraj nu poate permite o dezvoltare prea amplă a situației sau o evoluție foarte complexă a protagonistului, acesta ar trebui să reușească să transmită ce are de transmis fără a lăsa golul unei posibile continuări. Să fie, cum ați spus, o "esență de film" suficient de puternică încât durata să nu reprezinte un handicap.
Desigur, de aici cred că apare și dificultatea. În cadrul structurii unui scenariu de scurtmetraj se lucrează microscopic: fiecare replică, acțiune, tăietură sau detaliu ar putea modifica percepția asupra produsului final într-o măsură mult mai amplă decât cea asupra unui lungmetraj.
- Am văzut "Casa noastră" şi "Antrenamentul de noapte" şi mi s-au părut îndrăzneţe… pentru prejudecăţile de care se pare că nu mai scăpăm. Ce anume v-a inspirat în realizarea lor? Care este mesajul lor?
- Deși aș zice că în final sunt destul de diferite, mai ales ca formă, cred că tratează la bază aceeași problematică - a constrângerii oamenilor nevoiți să își ascundă propria identitate și a nevoii lor de evadare. Vorbim de persoane queer, incapabile să aibă relații cu parteneri de același sex de frica unui mediu ostil.
Mă interesează cinemaul queer, o nișă mai rar întâlnită în România până recent și mai ales implicațiile pe care le poate avea el pe istoricul planului local. Până în 2006, când a apărut filmul "Legături bolnăvicioase" (r. Tudor Giurgiu), astfel de subiecte nu au putut fi tratate niciodată în cinemaul românesc, decât poate în feluri criptice. E vorba de un secol de film în care poveștile au rămas nespuse. Cu siguranță e mult de explorat. Tematica se poate extinde pe subiecte de toate felurile, nu doar queer, mai ales cu inspirație într-o comunitate închistată de "prejudecăți", după cum ați spus.
În "Antrenamentul de noapte”, scenariul e inspirat după o povestire românească, foarte curajoasă în sine, apărută în anii trecuți în Revista Iocan, volumul 9: "Baladă pentru fundaş şi orchestră", semnată de Aron Biro.
- În afară de premiile recent obţinute, există şi alte reuşite în palmaresul dumneavoastră de regizor?
- Sunt la un "foarte început" de drum, tocmai am terminat școala și cred că reușitele, cu adevărat folositoare, se măsoară în oportunitățile de a avea acces la public - la oameni care să reacționeze în timp real la ceea ce faci. "Casa noastră" s-a bucurat de câteva astfel de oportunități la festivaluri locale și străine, iar "Antrenamentul de noapte" tocmai a avut prima proiecție în Cluj, la TIFF, urmată de cea de la "Anonimul".
- Care e filmul "de căpătâi" sau preferat, dacă aveţi unul?
- Din fericire, încă îmi schimb sensibilitățile destul de des, iar zonele care mă interesează se modifică și ele, în special în câmpul cinemaului recent/contemporan. Un film la care totuși continui să revin periodic este "A Woman Under the Influence" (John Cassavetes, 1974) - recunoscut pentru tratarea realistă și intimă a naturii umane și pentru libertățile stilistice și de actorie complet surprinzătoare pentru timpul în care a apărut.
- Unde şi cum vă vedeţi peste zece ani?
- Cred că am pornit pe un drum prea imprevizibil ca să-mi fac în mod realist planuri foarte îndepărtate. Eu îmi doresc să fiu în România, lucrând la ceea ce îmi place, dar cu mai multă experiență și cu o motivație încă activă.
