Zilnic, aproape 300 de români cad victime sau, cel puțin, semnalează că sunt victime ale violenței domestice. Cel puțin cinci dintre aceștia sunt gălățeni, cifrele raportate anul trecut în județul nostru fiind în creștere
Nu e vorba neapărat de o amplificare reală a violențelor, ci de faptul că victimele au învățat să ceară ajutor, ne asigură polițiștii care au dobândit în ultimii ani diverse instrumente de a proteja persoanele aflate în dificultate. Despre ordine de protecție, brățări de monitorizare și vulnerabilități care se strecoară printre eforturile de a salva vieți ne-a vorbit comisar-șef Cristian Mihail, ofițer specialist în cadrul Serviciului de Ordine Publică al IPJ Galați.
- Domnule comisar-șef, cum stăm noi, ca județ? Cum a evoluat fenomenul în Galați, știind faptul că în această parte de țară sunt probleme mai delicate și axate pe anumiți factori specifici, să spunem, zonei?
- Nu știu dacă putem cataloga dacă stăm rău sau bine, bineînțeles că există o creștere de la an la an, poate că de la lună la lună, cel puțin a intervențiilor pe acest segment, dar putem privi și partea pozitivă a acestui fenomen. De ce? Pentru că, până nu demult, violența domestică era cumva ținută în sânul familiei, se considera că este ceva normal. Astăzi încercăm și prin legislație, și prin ordinul de protecție, ordinul de protecție provizoriu sau monitorizarea electronică să le dăm curaj victimelor violenței în familie, indiferent dacă sunt femei, copii, bătrâni sau bărbați. Pot veni mai aproape de noi și, chiar dacă asta duce aparent la o creștere a fenomenului, considerăm că în felul acesta cunoaștem situația operativă și, mai mult decât atât, avem posibilitatea de a proteja aceste victime. Bineînțeles că niciodată măsurile nu vor fi suficiente. Tot timpul vor fi cârcotași, că poliția nu face nimic sau societatea nu face, dar trebuie să conștientizăm că orice început este un pic mai greu sau tot timpul va trebui să avem un început, tot timpul va trebui să încercăm mai mult să venim în sprijinul persoanelor vulnerabile.
- Violență în familie sau violență domestică?
- Codul Penal definește "membru de familie" ca fiind ascendenții, descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoane devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude, soțul sau persoanele care au stabilit relații asimilatoare celor dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc împreună. Cam asta era și prima definiție a membrului de familie în Legea 217. Acum vorbim de violență domestică pentru că aceste relații de familie cumva s-au extins. Ne referim la soțul, soția, copiii, foștii parteneri, cei care trăiesc în concubinaj și mai mult de atât, indiferent dacă au locuit împreună.
- Ce factori potențează această perpetuare a tradiției de violență în spațiul domestic? Ce îi determină pe gălățeni să fie violenți și să suporte violența?
- Cred că, în mare parte, consumul de alcool. Nu neapărat consumul dus la stadiu de beție. Nu vorbim neapărat nici de un consumator de alcool care necesită o internare la o instituție de dezalcoolizare. E cumva consumul ăsta frecvent, zilnic și deranjant la un moment dat, și atunci persoana zice "dom'le, m-am săturat!". După care se suprapun tot felul de mici neînțelegeri în casă. Am avut situații în care s-au certat și ne-au solicitat sprijinul de la diferite certuri gospodărești, minore. Este vorba despre acele familii în care există o frecvență a conflictelor și nu mai există acea simpatie reciprocă și dorință de a fi împreună.
- Există riscul de escaladare a acestor mici conflicte în familiile în care situația materială și educația sunt mai precare?
- Nu știu neapărat dacă sărăcia influențează decisiv astfel de escaladări. Au fost situații în care omul a luat cuțitul și l-a înfipt de câteva ori în partenera de viață, deși chiar aveau o situație materială relativ bună. De regulă, aceste conflicte pe tema neajunsurilor nu merg atât de departe. În buletinele de evenimente care ne parvin zilnic, cu intervențiile la care merg colegii noștri, nu putem spune că sunt neapărat violențe extreme. Sunt și multe împingeri, tras de păr, eventual o palmă după cap, adică e divers. Avem violență verbală, psihologică, fizică, sexuală, economică, socială, spirituală sau cibernetică. Deci și partea asta de violență poate îmbrăca mai multe forme, iar ordinul de protecție provizoriu pe care îl emite polițistul, da, este un act administrativ, adică nu întotdeauna trebuie să avem în spate un dosar penal. Ce înseamnă, de exemplu, violență economică: să nu-i dea voie să muncească, să aibă un ban, să nu-i dea voie să-și cumpere anumite produse, să dețină obiecte mai de valoare. Violență e tot ce duce cumva și spre umilință, spre îngrădire.
- Cât de gravă trebuie să fie violența pentru ca cineva să ceară ajutorul poliției și un ordin de protecție? O palmă sau o formă de agresiune mai ușoară pot constitui premisele unor situații mai grave, care să escaladeze în timp?
- Legea 217 spune că pentru emiterea ordinului de protecție provizoriu se va face o evaluare a riscului. Noi avem la dispoziție un formular cu trei capitole, cu o serie de întrebări la care victima va trebui să răspundă cu "da" sau "nu". Acest formular ne permite să emitem ordin de protecție provizoriu. Bineînțeles că sunt și situații în care victima poate exagera. Polițistul nu are alte soluţii decât să emită ordinul de protecție provizoriu, în cazul în care constată anumite aspecte. Nu se poate opune sau să spună "știți, eu consider că dumneavoastră nu sunteți chiar sinceri". Deși avem la formularul de evaluare o semnătură a victimei, care își asumă falsul în declarații, care se poate pedepsi. Avem în prima parte a formularului de evaluare șapte întrebări, la care, dacă s-a răspuns de două ori cu "da", înseamnă că există un risc și va trebui să emitem un ordin de protecție provizoriu. După aceea, avem un alt set de întrebări, de la 8 la 21. Dacă la cel puțin șase întrebări răspunsul este "da", atunci există un risc iminent și emitem un ordin de protecție provizoriu. Ulterior, avem termen de 24 de ore de a înainta formularul de evaluare și probele adunate către parchet. Parchetul face evaluarea, pe baza formularului și, am spus, interpretarea probelor adunate, după care decide prin rezoluție dacă îl înaintează mai departe către instanța de judecată sau spune că nu-l confirmă și că încetează măsurile.
- Aveți un procent în care ordinele de protecție provizorii emise de poliție sunt confirmate de către instanță?
- Din zece, opt sunt confirmate. În cazul celor două, în mare parte, victima renunță la cererea de chemare în judecată. Victima poate să o facă atât în fața procurorului, cât și în fața instanței. Din astea zece, sunt confirmate de procuror, să zicem, nouă, iar confirmate de instanță, circa șapte sau opt.
- Se întâmplă același lucru și în cazul dosarelor pentru violență în familie? Pentru că, de cele mai multe ori, emiterea unui ordin este însoțită de deschiderea unui dosar. Iar aceste infracțiuni se cercetează la plângerea prealabilă a victimei, plângere care ori nu se face, ori se retrage.
- Cred că sunt foarte dese situațiile astea. Simpla lovire, o palmă după cap, o palmă peste ochi. E o violență în urma căreia noi facem și acest formular, facem și dosar penal. Sunt multe situații în care, la supărare, bineînțeles, cheamă toată lumea să-i vină în ajutor. Ulterior, probabil, poate că reevaluează situația și constată că s-a exagerat și în privința emiterii unui ordin de protecție. Ulterior, merge în fața instanței și spune că nu mai dorește.
- Sunt și cazuri în care, într-un fel sau altul, victima depinde material de agresor. Agresorul este singurul întreținător al familiei sau e o altă relație care implică prezența lui în familie și în felul ăsta sunt determinate victimele să renunțe.
- Cei de la DGASPC au, în această privință, o mare responsabilitate, pentru că intervine componenta socială a fenomenului. Spre exemplu, o familie din Galați s-a mutat undeva la țară, a vândut apartamentul de aici. Bărbatul, ca agresor în această speță, îi ținea în condiții mizere pe mamă și pe copilul care avea și probleme locomotorii, și ceva probleme de ordin psihic. Pe lângă condițiile mizere, frig în casă, mâncare insuficientă, banii care îi aveau era cheltuiți mai mult prin baruri. Cumva, a ajuns speța la urechile noastre, s-a sesizat și DGASPC, iar ei au luat-o pe doamna și pe băiat, i-au ținut un an într-o locuință protejată, după care i-au găsit mamei un loc de muncă şi o gazdă, iar femeia n-a mai fost astfel nevoită să se întoarcă în acel mediu, este pe picioarele dumneai și întreține în continuare copilul. Adică, sunt și lucruri frumoase, pozitive, care cumva încep să intre într-o normalitate și instituțiile statului, nu doar poliția, să implice și alte structuri pentru rezultate pozitive.
- Cât de des sunt încălcate ordinele de protecție?
- Destul de des. N-aș putea să zic că din zece se încalcă cinci sau opt sau nouă. Ideea este că, la un moment dat, mai avem câte un agresor care încalcă efectiv de mai multe ori ordinele de protecție. Acum, avem posibilitatea totuși să luăm și măsura legală a reținerii, cumva și pedeapsa, pe partea asta de nerespectare a ordinului de protecție, s-a mărit. Dacă până acum vorbeam de 6 luni, acum mergem până la 5 ani de închisoare. Cumva reușim, zic eu, să luăm o măsură a reținerii, ulterior poate a arestului preventiv, dar depinde și de forma, modalitatea de încălcare. Am avut, spre exemplu, o situație în care omul se ducea acasă la mama sa, care obținuse împotriva lui un ordin de protecție, iar el avea nebunia să dea apă la animale. Era frustrant pentru femeie, avea ordin de protecție, noi ne duceam și constatam, dar nu deranja, nu existau elemente pentru care să luăm măsuri privative de libertate.
- Ce se întâmplă atunci când ordinele de protecție sunt încălcate cu concursul victimei? Ce trebuie să știe beneficiarii ordinelor de protecție pentru a nu se pune singuri în pericol și a nu favoriza situații mult mai grave?
- Da, ar trebui respectat și de o parte, și de alta ordinul de protecție, bineînțeles că victima se poate pune în pericol pe ea, dar în același timp îl poate pune în pericol pe agresor. Adică, sunt situații în care emitem un ordin de protecție, nu sunt violențe extreme, nu sunt situații în care să se ajungă mult mai departe, la o infracțiune cu violență gravă. Și poate ulterior agresorul își revine, se mai liniștește, iar victima îi spune că poți să te întorci sau să vii să îți iei nu știu ce de acasă. Dar atunci, pe de o parte, se pune în pericol victima, pe de o parte îl pune în pericol pe agresor. O dată pentru că un conflict se poate reactiva din diverse motive mărunte, dar cu consecințe imprevizibile, iar în al doilea rând, pe același fond, agresorul poate fi reținut și chiar arestat pentru că a încălcat ordinul.
- Ordinele pe care le emiteți dumneavoastră, dar mai ales instanța implică evacuarea din locuința comună. Sunt situații când sunt încălcate aceste ordine exact pe acest motiv, al agresorilor care nu au unde să stea și sunt nevoiți astfel să se întoarcă acasă?
- Avem, într-adevăr, și această problemă pe partea de agresori. Tot timpul se apelează cumva la familie, la prieteni, ca agresorul să-și găsească un loc de găzduire. Am avut, într-adevăr, situații în care a venit agresorul și a zis că nu are unde să se ducă. Noi, în situații din astea, sesizăm Serviciul de Protecție Socială. La fiecare primărie ar trebui să existe un centru rezidențial pentru agresori, dar, din păcate, nu s-au găsit banii necesari pentru așa ceva. Noi avem grijă ca agresorul să nu vină înapoi către victimă. Avem obligația, dacă stabilim o anumită distanță, să îl îndepărtăm, să îl ducem până la limita pe care am stabilit-o. Bineînțeles, omenește trebuie să-și ia lucrurile de care are nevoie, după care să folosească locuința dacă este cazul. Dar sunt situații în care și victima pleacă din proprie inițiativă către centre rezidențiale sau adăposturi oferite de stat sau către alți membri din familie.
- Ce forme juridice îmbracă cel mai des violența domestică la noi?
- Violența îmbracă mai multe forme. Cele mai multe sunt loviri, dar și amenințările sunt frecvente. Iar violențele grave sunt cumva mai puține. Am avut totuși, anul trecut, cinci astfel de evenimente, toate în partea a doua a anului. Într-o situație, să spunem, era cunoscută relaţia dintre cei doi, soț - soție, doar că la un moment dat, deși victima a ajuns la spital, nu a spus cine a lovit-o. S-a înregistrat un dosar cu autor necunoscut. Ulterior, și-a retras plângerea. Mai târziu, peste circa un an, s-au certat probabil mai tare, probabil au consumat mai mult decât trebuie, iar soțul a lovit-o de mai multe ori și practic nu i-a acordat primul ajutor. A lăsat-o în casă, iar a doua zi, când a vrut să încălzească mâncarea, a constatat că de fapt femeia decedase. În celelalte cazuri, nu am avut probleme în care să fie cunoscute situațiile dintre cei doi. Anul acesta am avut deja trei astfel de fapte. Au fost doi frați în mediul rural, ulterior a fost mama cu fiica (n.r. - cazul Alexandra). Și ultimul, tânărul care și-a înjunghiat părinții, declarat iresponsabil și internat la Buzău, într-un centru specializat. Deci nu este liber. Am mai avut cazuri de amenințare, tentativă de violență domestică, lipsire de libertate și chiar un caz de distrugere, în care agresorul a dat foc casei.
- Să vorbim despre aceste sisteme de monitorizare care au intrat în dotarea Poliției de la 1 ianuarie şi încep să fie folosite. Vor victimele să fie monitorizați agresorii?
- Suntem, bineînțeles, la început cu Legea 146, care privește această monitorizare electronică. Monitorizarea se aplică doar pe partea de ordin de protecție, ordin de protecție provizoriu și ordin de protecție european, nu pe partea de control judiciar, nu pe partea de arest la domiciliu. Trebuie spus că nu va deveni obligatorie montarea brățării de monitorizare. Monitorizarea electronică este o măsură pe care o luăm în situația în care este necesar și se stabilește obligația de a păstra o anumită distanță. Ce presupune monitorizarea electronică? Presupune două telefoane, unul al victimei și unul al agresorului. Agresorul va mai primi un dispozitiv electronic, brățara, care, practic, emite semnalele de alarmă către sistem. Acest dispozitiv se montează pe piciorul agresorului. Bineînțeles că, în cazul în care un agresor invocă probleme care ar împiedica montarea brățării, este necesar avizul medicului. Mai trebuie spus că monitorizarea electronică se face doar pe teritoriul României. În momentul în care agresorul vrea să părăsească România, este obligat să ne comunice, noi să comunicăm instanței de judecată, care se va pronunța cu privire la acest aspect. În baza hotărârii instanței care îngăduie, vom putea demonta brățara persoanei respective.
- Care este principalul și cel mai mare câștig al monitorizării electronice?
- Câștigul este că, monitorizând agresorul, putem fi cu doar un pas în urma lui, chiar dacă fizic nu îl putem împiedica să se apropie de victimă, încălcând astfel ordinul. În cazul în care se apropie și eventual comite o nouă agresiune, putem ști asta și ajunge la victimă în scurt timp. Astfel, chiar dacă nu mai găsim autorul și nu putem lua măsuri, putem salva viața victimei.
NOTĂ: Emisiunea ”SPOT ON la Viața liberă – Galațiul sub reflector” este un produs ”Viața liberă”. Înregistrarea integrală a acestui interviu poate fi urmărită pe canalul YouTube al ziarului.
