La cea mai recentă ediţie a podcastului SPOT ON la "Viaţa liberă" - Galaţiul sub reflector, am discutat cu Oana Creţulencu, din partea Asociaţiei "Gloria Education", iar din partea RoSophia, echipa de robotică a Centrului Judeţean de Excelenţă Galaţi, recompensată, alături de elevii de 10,00, la Gala Excelenţei în Educaţie, cu liderul acesteia, Dănuţ Alexandru Duminică, şi mentorii Ionela Penu şi Marinela Buruiană.
- Cât de importantă credeţi că este răsplătirea performanţei, în toate domeniile, dar cu atât mai mult în ceea ce priveşte reuşitele şcolare?
Oana Creţulencu: O să vă răspund concret, cu cifre. Acum patru ani, Gala Excelenţei a avut 450 de premianţi, un lucru extraordinar pentru oraşul nostru la început, iar acum câteva zile, în 2024, la a IV-a ediţie, după ce am ajuns la elevi în şcoli aproape săptămânal şi i-am stimulat şi le-am povestit ce urmează, am depăşit 1.000 de elevi. Deci este foarte important să-i stimulăm, ei abia aşteaptă recompensa, este vorba un pic şi de bani, şi asta este extraordinar pentru ei.
Ionela Penu: Este foarte important să evidenţiem copiii şi tinerii valoroşi, deoarece, în ultima perioadă, sunt scoase în faţă doar situaţiile negative, rele din învăţământ. Însă noi, cu resurse puţine, ne străduim să facem cât mai mult şi să aducem în societate tineri binecrescuţi. De aceea consider că acest mod de evidenţiere a lor este foarte important. Se bucură şi cred că aţi văzut în Grădina Publică, la eveniment, copii şi tineri care vin cu mare drag, însoţiţi de familie, pentru că e important să îi vadă lumea, să ştie de existenţa lor.
- Alexandru, din punctul de vedere al elevului, cum a evoluat această recompensare?
Dănuţ Alexandru Duminică: Cel puţin din perspectiva mea, ca elev recompensat la această gală, consider că este un lucru important fiindcă te stimulează. Ok, poate sunt mulţi care ar zice că nu este mare lucru, sau, dimpotrivă, mulţi oameni spun că este mare lucru ceea ce primim noi la gală. Acum, bani sau nu, sau produsele pe care le primim nu poţi neapărat să le dai doar o anumită valoare, pentru că sunt nişte lucruri destul de drăguţe, dar cel mai mare stimulent vine din perspectiva distracţiei. Mai primeşti un bilet la festivalul din toamnă, un bilet la piscină, lucruri care pe noi, tinerii, ne captivează mai mult, mai ales acum, în perioada verii. Chestiile astea te fac cumva să te simţi bine că eşti premiat, nu mai spun că eşti pe scenă, ai o mulţime de oameni în faţă, părinţii celor 1.000 de copii, se adună câteva mii de oameni, toate astea te fac să te simţi special, în primul rând. Îţi dau un sentiment plăcut, ştii că eşti acolo pentru că ai învăţat bine sau pentru că ai un rezultat bun în ceea ce faci.
Marinela Buruiană: Eu aş privi puţin recompensa asta şi dintr-o altă perspectivă: eu, fiind aproape de ei, ca şi doamna Penu, mentor pentru echipa RoSophia şi alte echipe înaintea lor, ştiu câtă muncă este în spate. Toată lumea ar trebui să ştie câtă muncă presupune asta, dar nu este mereu aşa. În spatele fiecărui copil care urcă pe scenă la Gala Excelenţei este o muncă imensă, a lui şi a unor oameni neştiuţi. Toată lumea spune că este nevoie de un sat ca să creşti un copil şi aşa este.
În spatele rezultatelor acestor copii, există părinţii care au grijă de ei, profesorii de la şcoală şi poate cei de la pregătirea care le asigură, până la urmă, excelenţa, mulţi oameni care îşi doresc să vadă copilul respectiv pe scenă, pentru a recompensa cumva munca aceea pe care cu toţii au făcut-o timp de un an de zile. Nu e vorba neapărat de valoarea premiilor, cred că mai importantă este recunoaşterea comunităţii, aceasta încurajând şi alţi copii să spună "Vreau şi eu să fiu precum cei de pe scenă!". Şi asta se translatează, cumva, şi la nivelul profesorilor: am observat, sunt din ce în ce mai mulţi profesori care îşi doresc şi ei să fie pe scenă pentru că au avut copii cu rezultate foarte bune, iar acesta este un lucru pozitiv, care cred eu că se reflectă şi în clasamentele făcute la nivel naţional pentru Bacalaureat şi Evaluarea Naţională, în care Galaţiul este pe un loc destul de sus, iar asta s-a putut face şi pentru că aici au existat oameni care au spus că vor să se implice şi să susţină educaţia. Iar asta este un mare lucru. Tot respectul şi toată aprecierea pentru doamna Creţulencu, care s-a zbătut şi se zbate pentru asta de patru ani!
Parteneri şi susţinători din mediul de afaceri gălăţean
- Ştiu că au existat câţiva parteneri-cheie în realizarea galei, care presupune multă muncă şi mijloace materiale şi logistice, care au fost aceştia?
Oana Creţulencu: Gala se poate realiza doar printr-o muncă de echipă. Chiar dacă partenerul nostru principal este Primăria Municipiului Galaţi şi împreună cu domnul primar Ionuţ Pucheanu facem un plan foarte frumos în fiecare an, noi avem nevoie de mult mai mult sprijin. Companiile mari întotdeauna se gândesc la faptul că trebuie să întoarcă spre comunitate ceva. Sunt companii foarte mari, care au angajaţi aici, iar copiii angajaţilor lor sunt printre aceşti premianţi. În afară de Liberty, prin Fundaţia GFG, Damen, DMT, Tancrad, care sunt unele dintre cele mai mare companii din Galaţi şi sunt partenerii noştri cu sume consistente de bani, avem şi parteneri care vor să ne fie alături şi vor să dăruiască din ceea ce au, cum sunt Librăriile Bon Ami, Maya Bijoux, Terraclinique şi mulţi alţii. Noi nu impunem niciodată un ajutor, da, este adevărat, îl cerem şi ni se oferă, dar trebuie oferit cu drag, fiindcă este un subiect foarte delicat. În februarie am început documentarea propriu-zisă pentru această gală şi am primit o statistică de la Inspectoratul Şcolar Judeţean că avem 600 de copii cu media 10. N-a fost aşa. Copiii şi-au corectat notele, stimulaţi de profesori, de părinţi, de toată echipa din spate, de satul cel mare, aşa că s-a ajuns la 713 elevi doar cu media 10. Premiem excelenţa, media 10, locul I la olimpiadă, locul II, dar vedem şi dincolo de notă. Avem aceste proiecte speciale pe care le premiem an de an, căutăm în societatea gălăţeană ceva ce este deosebit, încercăm să găsim rezultate în orice domeniu. Anul acesta am încercat să găsim rezultate dincolo de nota 10. Este pentru noi o noutate că avem studenţi, avem sportivi, avem echipa de fotbal, baschet, toate ramurile de sport, nici nu le ştiu pe toate, şi este extraordinar. Fiecare poate face performanţă în orice îi place şi nu trebuie neapărat să fie în lista Inspectoratului.
- Mersul în şcoli şi încurajatul profesorilor şi elevilor să tindă către excelenţă este o soluţie foarte bună, cred eu, pentru că îi oferi elevului un scop clar, precis, care nu este legat direct de un examen. Altfel, în anii intermediari, nu ştiu dacă ei se gândesc neapărat la examenul de peste trei ani şi cum îi va ajuta media. Au alte preocupări şi atunci sper că acest demers ajută şi părinţii să managerieze mai uşor situaţia. Am văzut în filmările de la gală că erau foarte mulţi părinţi mândri acolo. Noi inclusiv emisiunile de acest gen le facem în special pentru părinţi, mai ales pentru cei care nu au putut fi acolo.
Oana Creţulencu: Gala a fost transmisă şi în direct, atât pe pagina Primăriei, cât şi pe cea a Gloria Education, noi încercăm, în numele companiei Grande Gloria Production, să întoarcem societăţii ceva, prin intermediul acestei asociaţii. Eu sunt un om al companiei, care, voluntar, face treburile de asociaţie, dar găsindu-ţi pasiunea şi văzând că se întâmplă lucruri atât de frumoase, le continui. Sunt zile şi nopţi în care lucrăm la ele. Când terminăm o gală, deja le spunem sponsorilor că ne vedem la anul, pentru a răsplăti alte performanţe.
Locul echipei RoSophia în ierarhia mondială
- Apropo de performanţe, am să-l rog pe Alexandru, dar şi pe Marinela Buruiană şi pe dna Penu să lămurească lucrurile referitor la premiul lor din SUA. Eu am scris despre asta, cei care ştiu despre ce e vorba au înţeles, dar unii nu, şi poate este cazul să îi lămurim cum este cu ierarhia mondială şi ce înseamnă un premiu acolo, din câţi participanţi erau etc.
Dănuţ Alexandru Duminică: Lucrurile stau în felul următor. În primul rând, ca să ajungi la etapa mondială, sunt doar 220 şi ceva de echipe, din 8.000 câte au fost anul acesta la nivel global. Numai să te califici acolo eşti 1 din 40 care merge mai departe, practic. Iar apoi, dacă ar fi să vorbim şi despre ceea ce înseamnă să iei un premiu acolo, este într-adevăr extraordinar. Gândiţi-vă, în primul rând, că noi suntem împărţiţi în patru divizii, iar fiecare are doar 20 de premii, deci, din punctul acesta de vedere, premiul nostru, din nou, adaugă mai multă valoare în topul în care ne aflăm. În al doilea rând, depinde şi ce premiu obţii, iar în cazul nostru, efectiv am obţinut cel mai bun premiu din punct de vedere tehnic, locul al II-lea, ceea ce atestă că avem unul dintre cei mai buni roboţi din lume. Nu numai asta, dar şi pe teren s-a testat chestia asta, fiind semifinalişti în Campionatul Mondial, iar robotul nostru ocupând, ca cifre de performanţă, singur, locul 40 în lume. Este o performanţă unică pentru Galaţi, o performanţă înaltă, dar nu cea mai înaltă, pentru că, să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, echipa de Focşani a câştigat Campionatul Mondial, echipa din Ploieşti s-a bătut cu ea pentru titlu, a pierdut şi a devenit vicecampioană mondială, iar echipa din Câmpulung Muscel a fost, ca şi noi, finalistă în divizii. Nu mai spun că au mai fost şi alte echipe în trecut care au ajuns la performanţe similare.
- Dar dacă ne referim la Galaţi?
Dănuţ Alexandru Duminică: Este singura dată când Galaţiul ajunge la Campionatul Mondial, este o performanţă extraordinară! Nu mai spun că noi putem să ne lăudăm, între ghilimele, cu faptul că avem cel mai bun premiu obţinut pe caietul tehnic de către o echipă românească de când România participă la Campionatul Mondial de Robotică. Deci, am pus Galaţiul on top (în vârf - n.a.)!
- Bun, deci poţi să pleci liniştit la facultate, nu? Cum faci, mai vii să-ţi mai ajuţi colegii mai mici?
- Da, pentru că, dacă vrem ca performanţa să continue, este important să avem mentori, dincolo de doamnele profesoare, dintre cei care suntem în echipa care a făcut performanţă, pentru a da mai departe ceea ce am învăţat în anii în care am lucrat la asta. Atâta timp cât noi am dat cu capul de nişte chestii şi am învăţat din greşelile noastre, un avantaj pentru cei ce vin după ar fi să nu-şi mai piardă şi ei timpul dându-se cu capul de aceleaşi lucruri. Dai mai departe ceea ce ai învăţat tu, pentru ca ei să devină şi mai performanţi.
- Dacă ar fi să singularizaţi cel mai dificil moment din anul care a trecut pentru RoSophia, care ar fi?
Marinela Buruiană: Oof, când am pierdut finala?!
Ionela Penu: Da, cred că acela a fost cel mai dificil. Eu cred că am avut aşa, curajul, tăria, forţă în mine să stau să-i urmăresc de alături, doamna Buruiană nu putea şi atunci am spus că măcar una dintre noi trebuie să fie acolo, să le transmită energie tinerilor care au format echipa. Şi ei aveau nevoie de asta. Ştiau că suntem acolo, în umbră, dar trebuia să plece lanţul aşa, de la stand, de la doamna Buruiană, trecea prin mine şi ajungea la ei. Atunci când am pierdut finala la etapa naţională a fost cel mai greu moment pentru mine, fiindcă ştiam cât de mult au muncit, ştiam că merită să fie acolo, făcuseră foarte mult, ajunseseră acolo cu mare succes şi nu cred că a fost lipsă de pregătire sau de inspiraţie, au fost mai mulţi factori aşa care au contribuit. Şi într-adevăr mi-a fost foarte greu şi ştiam că lor le va fi foarte greu.
Dănuţ Alexandru Duminică: Ne-am simţit, în momentul acela, pe muchie de cuţit, pentru că, din momentul în care am pierdut finala, şansa de a obţine premiu care să ne califice la etapa mondială se diminua, nu dispărea, dar ştiam că decizia juraţilor devenea un pic mai grea. Dat fiind faptul că premiile care ne-au calificat mai departe, respectiv Inspire locul II, au mers la trei membri ai echipei care pierduse finala, fiindcă au considerat că, per total, am fost o echipă puternică. Aşa cum a spus şi Dana Războiu, de la Asociaţia "Naţie prin Educaţie", "cei care au pierdut vor râde la final", fiindcă, deşi am pierdut pe teren, am câştigat, până la urmă.
- Practic, voi, la Etapa Mondială, aţi fost patru echipe care, toate, fuseserăţi la această competiţie naţională, nu? Şi acolo, patru din câte echipe aţi plecat?
Dănuţ Alexandru Duminică: În România au fost 200 de echipe.
- Asta este foarte important, apropo de locul I, locul II, depinde şi la ce te raportezi. Au fost nişte discuţii, referitoare la Evaluarea Naţională şi am văzut că directorul Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" a făcut nişte precizări ulterior, erau criticaţi că nu ar fi obţinut rezultate foarte bune. Dar nimeni nu compara cu numărul real de elevi, că una este să ai două clase, alta să ai cinci.
Marinela Buruiană: Da, cu totul alta este să ai două foarte bune.
- Eu cred că trebuie să menţinem măsura în toate. Mai ales că examenul acesta este practic primul serios din viaţa lor şi nu ştii niciodată cum reacţionează un copil, un adolescent, la presiune.
Marinela Buruiană: Categoric. Oricum, este foarte dificil să te concentrezi în orice situaţie de examen. Mai ales pentru noi, în competiţii, când ajungi foarte sus, meciurile sunt de coşmar, trebuie să stai bine cu inima. Eu nu pot să mă uit, efectiv, la Mondiale le urmăream pe ecran, ca să pot să-mi iau acele câteva minute în care să mă repoziţionez şi să fiu mentorul de care aveau nevoie, fiindcă simţeam că, dacă mă duc şi intru în tensiunea meciului, cumva mă pierd, efectiv, pentru că emoţiile sunt atât de mari, nu ştiu cum sunt ale lor, probabil extraordinar de mari, dar emoţiile echipei sunt copleşitoare...
- Cred că, într-un fel, atunci când eşti în focul acţiunii, nu mai ai timp să te gândeşti, reacţionezi, nu?
Dănuţ Alexandru Duminică: Da, noi, driverii, când ne ducem pe teren suntem concentraţi efectiv pe ce se întâmplă acolo. Se vede şi pe filmări că, practic, nu ne interesează ce se întâmplă în jurul nostru. Se dau indicaţii, se arată, se face, iei controllerul în mână şi dai cu robotul de toţi pereţii (râde - n.a.) până câştigi meciul. Practic, nu mă interesează ce se întâmplă în jur, vreau să câştig, să demonstrez că sunt cel mai bun.
Oana Creţulencu: Ei au venit la mine în căutarea unei simple sponsorizări, fiindcă ştiau un pic despre ce facem, nu am discutat prea mult, dar i-am adus anul trecut la gală doar să îi prezentăm, pentru că au inspirat încredere, ne-a plăcut visul lor şi tot ceea ce povesteau, deşi erau limbi străine pentru noi, am văzut varianta de roboţel mai simplu, ne-am jucat, ei ca nişte oameni deştepţi, noi, angajaţii, ca nişte copii. Nu erau în bugetul nostru atunci, nu am putut să-i includem, i-am lăsat pe scenă câteva minute şi au fost aplaudaţi maxim. Din acel moment, am zis că la anul trebuie să-i am premianţi, fiindcă trebuie stimulaţi, trebuie să vadă exemple pozitive şi noi să fim un model pentru ei, aşa cum şi ei sunt pentru alţii. Chiar şi anul trecut şi-au atras deja sponsori şi admiratori şi chiar a dat rezultat ce mi-am propus eu, să-i aduc în faţa comunităţii. Anul acesta, chiar a fost totul la superlativ la gală pentru ei şi cu siguranţă vor mai veni, pentru că sunt cu adevărat un exemplu.
Afară sunt oameni care intră în universităţi din top 50 doar cu rezultate la robotică
- Şi eu mă bucur mult că, la prima emisiune făcută cu mai mulţi membri ai RoSophia, mi-am exprimat nu doar speranţa, ci convingerea că ei vor avea rezultate din ce în ce mai bune, ceea ce s-a şi întâmplat. Şi, fiindcă tot s-a încheiat şi bacalaureatul, cum staţi cu planurile pentru facultate?
Dănuţ Alexandru Duminică: Noi în continuare, cei cinci care am terminat clasa a XII-a, avem aceleaşi planuri. Patru dintre noi dăm la Politehnică la Bucureşti, iar cel de-al cincilea la Academia Forţelor Aeriene. Doar că acum ni s-a deschis oportunitatea de a câştiga premiul (în SUA - n.a.) şi de a putea studia în America. Pe parcursul anului viitor, o să ne gândim şi o să aplicăm şi la universităţile de afară. Din păcate, în România, facultăţile şi ministerul, în general, nu văd atât de bine competiţia, dar afară sunt oameni care intră la MIT sau la Universitatea din Washington, Universitatea din New York, Preston, universităţi care sunt în top 50 în lume doar cu aşa ceva, poţi fi ca şi admis, atâta timp cât, printr-un eseu, explici că nu este un premiu luat întâmplător. Şi atunci, chiar dacă studiem la Bucureşti, o să vedem dacă putem pleca toţi în State, în afară de colegul care merge la Academia Forţelor Aeriene, care îşi serveşte ţara. Dacă ar ajunge pilot de avioane de luptă, instructajele tot în America se fac.
NOTĂ: Emisiunea ”SPOT ON la Viața liberă – Galațiul sub reflector” este un produs ”Viața liberă”. Înregistrarea integrală a acestui interviu poate fi urmărită pe canalul YouTube al ziarului.
