INTERVIU cu Marian Apostu, antrenorul echipei Arcada Galaţi: „Vrem cel puţin trei transferuri”

INTERVIU cu Marian Apostu, antrenorul echipei Arcada Galaţi: „Vrem cel puţin trei transferuri”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ne aflăm într-o perioadă în care aproape întreaga suflare din lumea voleiului se află în vacanţă. Totuşi, mai sunt persoane implicate în acest sport care au o vacanţă activă, cu preocupări pentru bunul mers al viitorului sezon competiţional. Unul dintre aceştia este Marian Apostu, tânărul antrenor al CS Arcada Galaţi, club care încă din primul an de existenţă a reuşit să promoveze în prima ligă. Antrenorul gălăţean a avut nevoie de doar 11 luni pentru a alcătui o echipă competitivă şi de a o conduce spre eşalonul de elită. Acest succes a fost posibil graţie unui grup de jucători talentaţi, experimentaţi şi cu dorinţă de performanţă. Nucleul Arcadei s-a creat în august anul trecut, a jucat în Divizia A2, iar după un sezon pe care l-a controlat în totalitate, a promovat în Divizia A1.

 

- Cum este vacanţa unui antrenor-performer?

- În vacanţă este plăcut, ai posibilitatea să stai mai multă vreme alături de familie, dar…

- Care-i baiul?

- Nu-i vorba de vreun bai, ci de faptul că este perioada în care trebuie să rezolvăm o serie de probleme care nu suportă amânare. Mă refer în primul rând la conturarea noului lot de jucători, pe care îl dorim cât mai competitiv pentru eşalon întâi. Dacă în „A2” am defilat, din toamnă altfel vor sta lucrurile. De aceea ne preocupăm, împreună cu conducerea clubului, pentru realizarea unor transferuri. Şi nu orice fel de transferuri, ci urmărim să aducem câţiva jucători valoroşi, cu care să facem faţă cerinţelor eşalonului în care am promovat.

- Şi cum stau lucrurile la acest capitol?

- Suntem în discuţie cu trei-patru băieţi, pe care dorim să-i aducem la Arcada. Deocamdată avem o singură finalizare - a semnat pentru noi Paul Crăciun, fost la Dinamo Bucureşti. Ne aflăm pe drumul cel bun şi sper ca până la finele acestei luni să rezolvăm, în mare, această problemă. Avem nevoie de un lot de 12 jucători care să se ridice la nivelul celorlalte competitoare. Şase-şapte vor fi din garnitura care a reuşit promovarea, restul fiind jucători nou-veniţi.

- Pregătirile când vor demara?

- Am preconizat ca prima întrevedere să aibă loc pe 1 august. Până pe 12 octombrie - când se va deschide oficial noul sezon - avem timp suficient să ne punem la punct cu pregătirile.

- Staff-ul tehnic rămâîne acelaşi?

- Noul staff este şi cel vechi şi va fi alcătuit din subsemnatul, ajutat de Nicu Harabagiu. Ca şi în sezonul trecut, amândoi vom fi antrenori, dar şi jucători.

Deocamdată, băieţii sunt în vacanţă - fiecare pe unde a putut, în funcţie de buget: la mare, la munte, la părinţi… Antrenamentele vor debuta la Galaţi şi vor continua timp de trei-patru săptămâni în localitate. Apoi avem preconizat şi un cantonament, în care, evident, vor demara şi jocurile amicale. Avem mult de lucru, dar sunt convins că totul va fi în regulă.

Marian Apostu - carte de vizită

* Are 37 de ani şi este gălăţean get-beget. A început să practice voleiul în urmă cu 23 de ani la CS Şcolar, o perioadă având dublă legitimare CSS/CSU, sub comanda cunoscutului antrenor Alexandru Păcuraru * De-a lungul carierei a evoluat la Steaua, Fibrex Săvineşti, Petrom Ploieşti, Deltacons Tulcea, Metalul Buzău, CSU şi Arcada Galaţi * A jucat un sezon în Austria, la o echipă cu care a ocupat locul al treilea * Campion naţional cu Petrom şi Deltacons, câştigător al Cupei României cu formaţie ploieşteană * Are 60 de selecţii la loturile naţionale de juniori şi seniori * A participat la Campionatele Balcanice şi la „Europenele” din 1995, din Grecia * Cu echipa din Tulcea a ocupat locul al doilea la Top Teams Cup, competiţie europeană intercluburi * Este căsătorit cu Neluţa Lică, fostă voleibalistă, acum antrenoare la CSS Galaţi, şi este tăticul unui viitor voleibalist, un voinic de trei anişori.

Citit 8300 ori Ultima modificare Marți, 06 August 2013 10:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.