- Cât de greu a fost să puneţi pe picioare primul punct de prim ajutor într-un campus universitar din ţară şi de ce aţi ales Galaţiul?
- În septembrie 2014, am mutat la Galaţi toată activitatea organizaţiilor care le avem în gestiune şi am construit Urban Volunteer Search and Rescue (UVSAR), care, în aproximativ trei luni, va deveni fundaţie. Asta înseamnă că va aduna la un loc cinci organizaţii din România şi alte trei ONG-uri ale partenerilor noştri din Turcia. Galaţiul este un centru universitar foarte puternic, astfel că automat sunt foarte mulţi doritori pentru voluntariat. Punctul de prim ajutor a venit ca o iniţiativă a universităţii, a domnului director de la Direcţia de Cămine, Cantine şi Proiecte Studenţeşti. Proiectul a fost realizat într-un timp foarte scurt, cu eforturi majore din partea Direcţiei de Cămine, care a amenajat spaţiul, iar materialele sanitare şi toate lucrurile necesare pntru funcţionare au venit dintr-o sponsorizare a celor de la Myosotis.
- Cum este privit voluntariatul la noi în ţară?
- În ultimii ani, în România, voluntariatul a început să prindă contur. În 2014, s-a reuşit modificarea legii voluntariatului, un lucru foarte ambiţios, făcut suprinzător de repede. O dată cu noua lege, voluntarii sunt văzuţi altfel, iar voluntariatul este considerat experienţă profesională. Astfel, voluntariatul a început să fie foarte popular şi la noi în ţară, atât în rândul tinerilor, cât şi printre cei care lucrează, iar în timpul liber vor să-şi ajute semenii. Ceea ce facem noi îi atrage pe studenţii de la medicină, pe cei de la şcolile postliceale sanitare. Voluntarii sunt însă atraşi şi de domenii precum ecologia, de proiectele prin care sunt ajutate persoanele defavorizate. Trebuie să remarcăm că sunt foarte mulţi oameni care au acumulat experienţă în timpul voluntariatului şi apoi au ajuns în funcţii cheie în corporaţii sau şi-au făcut propriile afaceri. La noi, voluntariatul este încă la început, din multe puncte de vedere, de la modalităţile de lucru şi până la modalităţile în care poţi să îi remunerezi pe voluntari. Ei nu au salariu, dar, măcar în momentul în care vin la o activitate, trebuie să le asiguri un minim, pe care organizaţia trebuie să îl pună la dispoziţie. În România, aceste lucruri abia se pun pe hârtie.
- Ce înseamnă acel minim pe care trebuie să îl asigure ONG-ul?
- Transport, cazare. Sunt stagii de pregătire, iar voluntarii trebuie transportaţi în locaţiile în care se ţin acestea. De asemenea, trebuie să le asiguri o masă, echipamentul, care se deteriorează în timp şi trebuie schimbat etc. Noi încercăm să găsim posibilităţi, prin fonduri europene şi alte tipuri de finanţare, pentru a putea acoperi toate costurile, astfel ca voluntarul, când vine la o acţiune, să nu plătească nimic.
- Cum vă descurcaţi voi, din punct de vedere financiar?
- La noi, sponsorizările merg foarte greu. Suntem într-o nişă de piaţă unde sponsorizările nu sunt direcţionate spre domeniul nostru şi, momentan, ne-am reorganizat, pentru a ne orienta spre fonduri europene şi programe structurale, astfel încât să ne limităm în ceea ce priveşte atragerea sponsorilor locali, pentru că este foarte greu.
- O modificare a legii sponsorizărilor v-ar ajuta?
- Societăţile comerciale au anumite avantaje dacă fac sponsorizări. Pe lângă partea financiară, de scutire de taxe şi impozite, au parte şi de promovare. Dar, ca să poţi să sponsorizezi, trebuie să ai profit, iar în România, în momentul actual, profitul nu prea există, mai ales la IMM-uri. Dacă ne referim la corporaţii, da, bineînţeles, acolo există disponibilitate, ba chiar au departamente de responsabilitate socială. Dar, proiectele care trebuie sponsorizate la nivel local se îndreaptă către IMM-uri, iar acestea, în prezent, nu duc o viaţă foarte roz.
- Ce proiecte de viitor are UVSAR?
- Acum suntem implicaţi într-un proiect în Turcia, unde are loc, din câte ştiu eu, primul astfel de exerciţiu, la care participă 24 de ONG-uri cu profil acordare de prim ajutor în caz de situaţii de urgenţă, din Germania, Turcia, Serbia, Elveţia, Marea Britanie etc. Alături de foarte mulţi voluntari, timp de o săptămână vom simula fiecare situaţie de risc. Vom amenaja o taberă de dezastre, unde vom fi cazaţi. Vom vedea cât timp ne ia să instalăm corturile, ce logistică avem şi de ce am mai avea nevoie în orice situaţie de risc. Apoi, ne vom ocupa de un proiect care va avea un puternic impcat în comunitate. El este deja pus la punct şi va rezolva, în mare parte, problema câinilor comunitari. Practic, intenţionăm să luăm căţei, pui, de pe stradă, şi să-i pregătim, cu ajutorul partenerilor noştri din Germania, pentru a deveni câini utilitari. După instruire, ei vor fi donaţi ONG-urilor, cum ar fi cele pentru copiii cu autism, asociaţiile pentru nevăzători, atât din România, cât şi din străinătate. Este un proiect unic la nivelul ţării noastre, un proiect pe care l-am pus la punct cu partenerii noştri din Germania, care sunt cei mai buni pe partea de dresaj canin. Nemţii vin cu un bagaj de cunoştinţe şi cu o experienţă vastă şi vor dovedi că nu este imposibil. Iniţial va fi doar un proiect pilot şi va fi pus în aplicare în Galaţi. Noi avem deja doi câini ai asociaţiei, care vor fi pregătiţi pentru activitatea de căutate-salvare persoane.
Cine este Radu Murea
Radu Murea, născut în judeţul Ilfov, are 26 de ani şi o vastă experienţă în voluntariat. Prima confruntare cu voluntariatul a avut-o în 2004, la Spitalul Clinic de Urgenţă Tg. Mureş. În 2005, a ajuns la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti, unde, timp de trei ani, a participat efectiv la urgenţele medicale şi a coordonat şi dezvoltat departamentul de voluntariat. Tot în 2005, a început voluntariatul şi la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Bucureşti. În 2008 a devenit preşedintele Asociaţiei Române de Salvare. Are în palmares mai multe certificate de calificare, printre care le enumerăm pe cele eliberate de Serviciul de Ambulanţă Bucureşti şi de UPU-SMURD Mureş.
