INTERVIU cu teologul Radu Preda: "În regiunea Galaţi - COMUNISMUL a distrus destine, a anihilat elite, a ÎNGROPAT DE VIE o întreagă societate"

INTERVIU cu teologul Radu Preda: "În regiunea Galaţi - COMUNISMUL a distrus destine, a anihilat elite, a ÎNGROPAT DE VIE o întreagă societate"
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Teologul Radu Preda este unul dintre intelectualii de marcă ai României contemporane. Cu luciditate, inteligenţă şi umor, într-un discurs total lipsit de dogmatism şi patetism, Radu Preda vorbeşte pentru cititorii "Vieţii libere" despre memoria comunismului, despre efectele devastatoare pe care această dictatură ilegitimă le-a avut pentru regiunea Galaţi şi despre modul în care ne putem raporta sincer şi corect la peste patru decenii de istorie recentă.

- Vedem şi auzim deseori persoane nostalgice, cel puţin declarativ, după regimul comunist. Cum putem explica astfel de regrete?

- Cred că este un amestec de mai multe fenomene. Întâi de toate, oricât ar părea de simplistă explicaţia, nostalgia, indiferent faţă de ce sau cine, este specifică unei vârste. Cei care au fost tineri în timpul comunismului, chiar dacă s-au luptat cu anumite greutăţi, privesc în urmă cu dorul pentru anii trecuţi. Apoi, tot prin comparaţie între epoci, nostalgicii amintesc de faptul că regimul dictatorial oferea pentru omul mărunt siguranţa unui loc de muncă, a unei locuinţe. Nu mai contează, în această optică, dacă era bine plătit sau dacă pe masa din locuinţa de la stat aveai ce pune, că stăteai în întuneric şi frig. Totul pare să fi fost mult mai uşor decât riscul pe care trebuie să îl asumi acum, în libertate. În fine, evoluţia socială şi politică a ultimelor două decenii şi jumătate, mai ales prin eşecurile sale, reprezintă la rândul ei combustia ideală a nostalgiei şi explică revenirea la mitologia comunistă. 

- Ce vârstă aveaţi la Revoluţie? Cum aţi resimţit perioada imediat următoare? Aţi trăit ceea ce se numeşte „un sentiment al libertăţii”? 

- Aveam 17 ani. Ce a urmat după decembrie 1989 a fost pentru mine similar unui miracol. S-au deschis uşi de a căror existenţă nici nu ştiam şi am întâlnit oameni care m-au marcat pe viaţă. La nivelul unei biografii de licean, căderea comunismului a fost o reală experienţă a libertăţii.

- Ştiu că prima dumneavoastră opţiune au fost Literele. Care a fost drumul de la studii umaniste la Teologie? 

- Teologia tot umanistă este! Dar pleacă în definiţia umanului de la ce acesta are mai bun: Dumnezeu. Drumul de la opţiunea pentru Litere la studiul teologic a fost oarecum de la sine, fără drame sau îndoieli. Am văzut inclusiv în mărturiile oamenilor pe care i-am întâlnit, precum doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga (viitoarea Maică Benedicta) sau Părintele Stăniloae sau Părintele Anania (viitorul Mitropolit Bartolomeu), că, în esenţă, finalitatea cuvintelor rămâne Cuvântul. Literele nu sunt un domeniu minor şi nici lipsit de profunzimi. Teologia însă mă atrăgea cu un altfel de mesaj. Ele se pot completa de minune. Chiar le recomand studenţilor mei să îşi agonisească o cultură cât mai solidă şi să evite astfel căderea în limbajul de lemn de pericolul căruia nici viaţa religioasă nu este scutită.

- Conduceţi în prezent Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Cum aţi ajuns în această funcţie?

- Ca de obicei, a fost o conjunctură. Se căuta la Guvern, acum un an, cineva care să provină din sfera academică, fără afiliere partinică şi în stare să aducă o altă abordare a delicatei chestiuni a trecutului recent, alta decât cea în cheia războiului politic. Prietenii mei de la Cluj şi de la Bucureşti, cunoscându-mi preocupările, nu au pregetat să mă propună. Evident, spre marea mea uimire. Este o funcţie publică la care nu am aspirat. Nu am „lucrat” pe nimeni. Sper să pot continua mandatul început şi pe parcursului căruia mi-am propus două obiective: depolitizarea IICCMER şi demararea realizării la Bucureşti a Muzeului Comunismului din România (MCR).

- Este tema comunismului îndeajuns de dezbătută în prezent? Unde ne aflăm pe drumul descoperirii şi încadrării atrocităţilor săvârşite în acele decenii? 

- Contrar percepţiei generale că la noi, prin comparaţie cu alte ţări post-comuniste, totul este cu întârziere, România a parcurs în ultimele două decenii etape importante. Sigur, nu fără rezistenţe, care se mai fac simţite şi azi. Una peste alta, cercetătorii români au publicat o impresionantă bibliotecă de documente şi analize. Aceasta va trebui să treacă proba timpului, la capăt rămânând, asemeni unui distilat preţios, ceea ce merită să dăm generaţiilor viitoare ca informaţie solidă despre unul dintre cele mai atroce experimente sociale. MCR se doreşte tocmai un spaţiu în care un asemenea transfer de cunoaştere să aibă loc de o manieră onestă, responsabilă. Mai avem câteva etape în faţa noastră: de la o mai bună ancorare a temei comunismului în manualele de şcoală la realizarea MCR şi de la elucidarea unor capitole incomplete documentar, la separarea apelor din punct de vedere istoriografic şi etic. Oricum, odată eliberate, apele nu mai pot fi întoarse în matca unei singure viziuni şi nici împiedicate să îşi croiască trasee noi.

- Ştiu că l-aţi cunoscut pe Petre Ţuţea. În ce mod s-a produs această întâlnire? 

- Un prieten gălăţean a avut ideea de a îl vizita pe bătrânul filozof care locuia la una dintre intrările Cişmigiului. Dintr-o vizită s-a ajuns la mai multe şi la o „învăţătură prin învecinare” care a durat aproape un an. Nu obosesc să repet, inclusiv acum, faptul că nu sunt „ţuţolog” şi cu atât mai puţin „ţuţăr”! Pentru mine, întâlnirea cu Ţuţea a fost iniţiatică, una dintre cele câteva întâlniri pentru care merită să trăieşti.

- Revenind la activitatea dumneavoastră de acum, la Galaţi este proiectată înfiinţarea unui muzeu al comunismului. Este necesar un astfel de muzeu? Nu riscă să devină un loc al nostalgiei? 

- IICCMER a fost rugat să facă parte din echipa de instituţii şi oameni, printre care Universitatea „Dunărea de Jos”, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” şi asociaţiile foştilor deţinuţi politici de la Galaţi şi Brăila, care să pună bazele unui Muzeu al Represiunii Comuniste în Regiunea Galaţi. Iniţiativa, articulată de profesorul George Enache, este mai mult decât salutară. Doar prin cunoaşterea istoriei la nivel local, nemijlocit, poţi înţelege istoria la scară mai mare. Or, Regiunea Galaţi, mult mai întinsă în epocă decât actualul judeţ, are o geografie a durerii care, prezentată ca atare, este cel mai eficient antidot împotriva nostalgiei sau relativismului. În această parte de ţară, inclusiv pe celălalt mal al Prutului, s-au consumat drame individuale şi colective înspăimântătoare. De la Insula Mare a Brăilei, la Periprava şi de la vechea închisoare din Galaţi, la deportaţii din Rubla, comunismul a distrus destine, a anihilat elite, a îngropat de vie o întreagă societate ca pe locul astfel lăsat liber să construiască, din beton şi sânge, o lume strâmbă, total inegală, abuzivă, fără libertate. Este lumea pe care suntem obligaţi să o cunoaştem, dacă dorim un viitor mai bun.

Cine este teologul Radu Preda

Radu Preda s-a născut pe 23 octombrie 1972, la Galaţi. A absolvit Şcoala Centrală din Bucureşti (Bacalaureat, 1991) şi Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti. A urmat studii doctorale (1995-1999) la Universitatea “Ruprecht-Karl” din Heidelberg, Germania. În 2002, a obţinut titlul de doctor la Universitatea clujeană “Babeş-Bolyai”. În 2003/2004, a urmat şi studiile post-doctorale la Universitatea “Aristotel” din Salonic, Grecia.

În prezent este conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii “Babeş- Bolyai”. Ocazional a ţinut cursuri la institute şi universităţi din Paris, Florenţa, Viena, Mainz, Hanovra. Are şi studii de jurnalism, cu practică în domeniu la Frankfurt am Main şi Stuttgart. Numirea la conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a fost făcută la 27 martie 2014.

Citit 3925 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Februarie 2016 23:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.