INTERVIU cu preşedintele Corpului Profesional al Mediatorilor Galaţi: "Nu legea ar trebui să ne oblige să ne înţelegem"

INTERVIU cu preşedintele Corpului Profesional al Mediatorilor Galaţi: "Nu legea ar trebui să ne oblige să ne înţelegem"
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Anca Simona Cînepă este preşedintele Corpului Profesional al Mediatorilor din judeţul Galaţi şi ne-a vorbit despre impactul medierii în ultimii cinci ani, despre cât de populară a devenit această metodă alternativă de rezolvare a conflictelor printre gălăţeni şi care sunt piedicile care apar în calea dezvoltării obiceiului de a căuta rezolvarea problemelor juridice şi pe alte căi decât cele tradiţionale.

- Cât de mult a prins medierea la Galaţi?

- Faţă de alte zone din ţară, la Galaţi, medierea a fost „primită”, să spunem, mult mai bine. Acest fapt se datorează pe de o parte deschiderii de care au dat dovadă magistraţii Judecătoriei Galaţi, precum şi campaniilor de promovare susţinute de asociaţiile profesionale ale mediatorilor. De asemenea, calitatea profesională a mediatorilor gălăţeni şi eforturile lor individuale au fost cauze care au dus la o implementare mai bună a medierii. La acest capitol, Galaţiul s-a situat în fiecare an, din 2010 încoace, între primele patru judeţe din ţară, în ceea ce priveşte numărul de cazuri soluţionate prin procedura medierii. Situaţia de aici, de la noi, a fost mereu dată ca exemplu de bune practici la toate evenimentele naţionale la care au participat mediatori din toate colţurile ţării.

- Cât de eficient este implementată medierea la nivel instituţional?

- Suntem undeva la mijloc. Deja medierea a intrat pe o linie dreaptă în privinţa aceasta, însă mai sunt multe de făcut. Oamenii, în general, sunt mai reticenţi la nou. Însă când se dovedeşte o dată că se poate soluţiona un conflict, un litigiu altfel decât pe calea justiţiei clasice şi mai ales prin economie de resurse (timp, bani, stres), atunci o persoană care şi-a rezolvat prin mediere o situaţie de acest gen devine de la sine un promotor al acestei proceduri. Apelarea la procedura medierii e departe de a fi intrat în conduita curentă  a justiţiabililor, iar organele judiciare şi arbitrale, precum şi alte autorităţi cu atribuţii jurisdicţionale ar trebui să informeze mai des şi mai convingător părţile asupra posibilităţii şi a avantajelor folosirii procedurii medierii şi să le îndrume să recurgă la această cale, aşa cum prevede de altfel şi Legea medierii, în articolul 6.

- Cum a influenţat numărul medierilor declararea ca neconstituţională a prevederii care îi obliga pe justiţiabili să se informeze cu privire la avantajele acestei proceduri?

- În primul rând, creşterea continuă a cauzelor rezolvate prin mediere se observă în domeniul familiei (divorţul, stabilirea numelui, exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea planului parental, partajarea bunurilor comune etc). Procedura medierii permite părţilor implicate să decidă de comun acord, ajutaţi de mediator,  ce e mai bine pentru ei şi pentru copiii lor, după ce nu vor mai avea calitatea de soţi. Faptul că medierea este o procedură în care confidenţialitatea este un principiu de bază este iarăşi o cauză care a ajutat creşterea numărului de dosare rezolvate astfel. În al doilea rând, s-a evidenţiat o creştere a numărului de cauze soluţionate prin mediere şi în domeniul litigiilor între profesionişti. Foarte multe societăţi comerciale, firme, au apelat la mediatori atunci când au apărut neînţelegeri într-o relaţie contractuală sau au încercat  prin mediere să soluţioneze, de exemplu, de comun acord cu celalalt partener situaţia unei plăţi restante. În ceea ce priveşte declararea neconstituţionalităţii respingerii unei acţiuni pe rolul instanţei dacă reclamantul nu făcea dovada parcurgerii etapei de informare cu privire la procedura medierii, da, acest fapt a dus la o scădere a cauzelor care s-au îndreptat către mediere. Însă nu legea ar trebui să ne oblige să ne informăm despre mediere sau să apelăm la această procedură, ci oamenii să cunoască avantajele medierii şi să se adreseze mediatorilor. Ştiţi cum e? Nimeni nu a purtat centura de siguranţă în trafic de bună voie, ci doar când s-au stabilit amenzi pentru faptul că nu o purtăm. Cu toate că e pentru siguranţa şi binele nostru.

- În ce domeniu sunt cele mai mari probleme în care justiţiabilii refuză să rezolve pe cale amiabilă?

- E greu de răspuns la această întrebare. În fiecare domeniu de aplicare sunt şi justiţiabili care consimt rezolvarea situaţiilor conflictuale prin mediere, dar şi cei care refuză din start orice discuţie care face referire la mediere. Din practica noastră de zi cu zi, a reieşit că băncile sunt cele mai reticente în a-şi rezolva prin mediere situaţiile conflictuale dintre ele şi clienţii lor. Însă şi în acest domeniu s-au făcut paşi importanţi în ultima perioada, când tot mai multe procese sunt pierdute în instanţe de către instituţiile bancare.

- Cum poate fi îmbunătăţită imaginea medierii şi gradul de adresabilitate al justiţiabililor la mediator?

- Îmbunătăţirea permanentă a imaginii medierii ţine de eforturile pe care noi, ca profesionişti, le facem şi trebuie să le facem în continuare. Atât la nivel instituţional, de către Corpul Profesional al Mediatorilor din judeţul Galaţi, cât şi de către  fiecare profesionist din acest domeniu, în parte.

Carte de vizită

Data şi locul naşterii: 12 august 1970, Galaţi

Studii: Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti

Ocupaţie: Preşedinte al Corpului Profesional al Mediatorilor Galaţi, preşedinte al Uniunii Naţionale a Mediatorilor din România, filiala Galaţi

Stare civilă: Căsătorită, un copil        

Citit 4063 ori Ultima modificare Marți, 08 Decembrie 2015 17:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.