Evaluaţi acest articol
(6 voturi)
2 comentarii

- Bun venit acasă, Ionel Arghire! De când nu ai mai fost la Tecuci? 
- Nu am mai fost în România, deci nici în Tecuci, de opt ani şi chiar eram nerăbdător să ajung mai repede, anul acesta fiind unul special. Oraşul l-am regăsit cumva schimbat, dar parcă prea puţin. M-a impresionat plăcut Casa de Cultură, am auzit că a fost renovată recent şi îmi place cum arată. Am intrat pentru câteva minute în catedrală şi am avut aceeaşi emoţie. Din păcate nu mi-a plăcut parcul. Când l-am văzut ultima dată chiar arăta ca un colţ de rai, plin de viaţă, iar acum parcă este în degradare. Am văzut că se lucrează, poate or fi ceva proiecte, dar eu am rămas dezamăgit de imaginea lui.

- În momentele tale, de dor de Tecuci, unde îţi fug mai întâi gândurile?
- Îmi este de multe ori dor de casă şi gândul îmi zboară către cei din familie, rămaşi în ţară, către prieteni, mi-e dor de strada mea, de oamenii care mi-au fost aproape. Am însă şi tristeţea gândului că nu pot veni mai des ca să aprind o lumânare la mormântul părinţilor mei.

- Acum privind în urmă ce-ţi aminteşti despre primele apariţii pe scenă?
- Primele mele apariţii pe scenă au fost înainte de 1989. Îmi amintesc cu drag de colaborarea cu Casa de Cultură, de primele premii luate la concursurile care erau în vremea aceea. Prima mea piesă de succes, ca zic aşa, a fost ,,Eternitate”, şlagărul apreciatului interpret George Nicolescu. De câte ori am ocazia şi acum mai interpretez cântecul acesta. Îmi amintesc, de asemenea, cu mare drag de profesorul meu de muzică, George Băicoianu, cel căruia îi datorez mulţumiri pentru că mi-a îndrumat primii paşi spre muzică, mai întâi spre romanţă şi apoi spre muzica de operă. Este una din marile voci ale Tecuciului, care putea străluci pe orice scenă şi pe care doar neşansa unei intervenţii medicale l-a oprit din drumul către o mare carieră artistică.

- Când a fost ultimul spectacol la Tecuci ?
- A fost mai mult decât un spectacol. Îmi amintesc cu mare plăcere de momentul acela aniversar din anul 1998 organizat de Liceul "Calistrat Hogaş”, care pentru mine a avut o emoţie specială: am susţinut un microrecital în faţa foştilor mei profesori, foşti colegi şi mai ales membri ai familiei.

- A urmat perioada studenţiei ieşene...
- La Universitatea de Arte "George Enescu” din Iaşi, primul meu profesor de canto a fost baritonul Visarion Huţu, iar după doi ani am trecut la clasa sopranei Adriana Severin, cele două cadre didactice amintite sunt parte din galeria marilor artişti ai scenei lirice ieşene. După absolvire am cântat o perioadă în cor, iar din anul 1994 şi până în 2000 am fost solist la Opera Naţională Română Iaşi. Rolul meu de debut în operetă a fost Ciprian Porumbescu în "Lăsaţi-mă să cânt”, iar la operă am debutat cu rolul Alfredo din "Traviata”.

- Cum ai regăsit astăzi oraşul studenţiei?
- Am revenit în Iaşi cu mare emoţie, mi-am reîncărcat bateriile... Am vizitat Opera, care mai ales acum după renovare arată superb. Prin intermediul Internet-ului cunosc repertoriul şi îl apreciez foarte mult, la fel şi noua conducere asigurată de Beatrice Rancea, care a făcut nişte lucruri extraordinare în teatru.

- Cum este în Germania?
- De 15 ani locuiesc în oraşul german Flensburg şi sunt angajat ca solist, tenor la teatrul din această localitate aşezată în nordul extrem al ţării aproape de graniţa cu Danemarca. Teatrul nu este unul foarte mare, este o clădire extraordinar de frumoasă, avem un repertoriu variat şi aproape de fiecare dată jucăm cu casa închisă. Avem o microstagiune şi în câteva localităţi din jurul oraşului Flensburg. În toamnă deschidem stagiunea cu premiera operei La Traviata, în care de data aceasta nu voi mai juca rolul lui Alfredo, ci pe al prietenului său Gastone. 

- Câteva cuvinte despre familie?
- Am o familie fericită, frumoasă şi bogată. Cei doi băieţi ai mei mi-au dăruit patru nepoţi. Eu cu soţia trăiesc în Germania, iar băiatul cel mare locuieşte în Canada, la Montreal. Cel mic locuieşte la Iaşi, are două fetiţe, iar la una dintre ele se întrevăd înclinaţii artistice, sper să mă moştenească. Ne-am întâlnit cu toţii la Tecuci, pentru că aşa cum spuneam în debutul dialogului nostru, anul acesta este unul special: pe 8 august am împlinit o vârstă rotundă şi frumoasă şi a fost o mare sărbătoare în familie. Am venit cu drag să-mi sărbătoresc cei 60 de ani de viaţă aici, acasă la Tecuci, oraşul de care mă voi simţi legat mereu şi pe care îl port în suflet tot timpul.

Citit 2518 ori Ultima modificare Marți, 08 Decembrie 2015 16:22

2 comentarii

  • postat de un idiot obligat sa plateasca taxe arendasilor USA si H-UE Joi, 10 Septembrie 2015 15:21 185.26.182.*** Link la comentariu
    1
    0

    Iar oamenii vad, au opinii. Dar VL este pnl, gerhard - cel care a distrus parcul central - asemenea. De aceea avem 5m de asfalt rosu pe alei, dupa aia gropi. Dar si stropitori care uda asfaltul. Sa speram ca se vor trezi tecucenii la primavara!

    Raportează
  • postat de Teodor Joi, 10 Septembrie 2015 11:53 86.124.70.*** Link la comentariu
    1
    3

    Nasc si la Tecuci oameni...!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.