În urma materialului realizat de "Viaţa liberă" la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean “Sf. Apostol Andrei” despre voluntarii care lucrează aici făcând gărzi cot la cot cu asistenţii medicali, am stat de vorbă cu medicul Angel Trifan, coordonator UPU-SMURD, pentru a afla ce înseamnă munca în urgenţe.
- Câte urgenţe sunt pe zi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean?
- În 24 de ore sunt între 220 şi 250 de urgenţe. Sunt zile când sunt şi mai multe. Am avut recent, într-o zi de luni, 334 de cazuri. Zilele de luni, în general, sunt mai aglomerate pentru că e după weekend şi oamenii nu se duc la medicul de familie, iar apoi vin şi forţează internarea. Pacienţii vin cu diverse boli digestive, dureri abdominale sau de dinţi, dureri în piept, care, de cele mai multe ori nu sunt dureri cardiace, crize de tensiune şi chiar dureri de cap. Majoritatea acestor afecţiuni ar trebui tratate la medicul de familie.
- Câte dintre aceste cazuri sunt cu adevărat urgenţe?
- Aproximativ o treime, un sfert dintre ei având nevoie şi de internare. Majoritatea însă pleacă acasă după consultul de la UPU.
- Cum se descurcă personalul medical?
- Acoperim foarte multe linii de gardă. Încărcătura mare este pe urgenţe minor-medii, pentru că aici se prezintă, noaptea, între 60 şi 150 de persoane. Nici în timpul zilei nu este uşor. Se vede clar că în momentul în care nu există ambulatoriu de specialitate, fie că este weekend sau sărbători legale, urgenţele se aglomerează şi mai mult. Mai e o problemă. Urgenţa este în stradă, iar oamenii trec, se uită şi intră. Îşi amintesc că au o durere de ceva timp sau că au o rană infectată de câteva zile şi intră să îi vadă un medic. O altă problemă este faptul că în ambulatoriul de specialitate sunt multe programări, iar numărul de pacienţi, pe fiecare specialitate, este foarte bine stabilit de lege, numărul fiind limitat. Bineînţeles că atunci când ies de acolo fără să fie programaţi se opresc direct în urgenţe, mulţi dintre ei nefiind urgenţe. Au fost cazuri de pacienţi care au venit să îşi regleze o tensiune, problemă care se rezolvă cu tratamentul luat corect şi un regim alimentar corespunzător. Gradul mare de suprasolicitare din UPU se răsfrânge şi asupra noastră şi există riscul ca uneori să treci peste o reală urgenţă în cazul în care te-ai ocupat până la momentul respectiv de non-urgenţe sau de cazuri banale, care ar fi putut fi tratate la medicul de familie, şi să treci cu vederea peste un simptom sau peste un semn sau analiză şi să ratezi un diagnostic, să-i dai tratamentul greşit sau să-l trimiţi acasă.
- Cum este un medic de la UPU după 12 ore de gardă? Cum rezistă?
- Cu multă cafea. Colegii au între opt şi zece şi chiar 12 gărzi pe care le fac în fiecare lună. Adică între opt şi 12 nopţi pe lună le petrec în UPU sau pe SMURD. Suntem în virtutea inerţiei. Asta spuneam şi în 1999, când am început şi eram tineri, asta spun şi acum.
- Este o secţie foarte solicitantă. De ce aţi ales medicina de urgenţă?
- A fost o întâmplare. Dintre specialităţile care mai rămăseseră la nota mea, care era undeva la mijlocul clasamentului, fiind doi candidaţi pe loc, când am dat eu rezidenţiatul am ales o specialitate care am zis eu că se mulează pe sufletul şi viaţa mea. Îmi place să trăiesc totul foarte intens. Eu îmi doream atunci să fac anestezie-terapie intensivă, ulterior, la un an după ce am devenit medic de urgenţă, m-am înscris şi la al doilea rezidenţiat şi am făcut şi anestezie-terapie intensivă. Pe vremea când eram medic rezident, în 2008, am devenit medic-şef la UPU-SMURD. Îmi amintesc că, la invitaţia conducerii spitalului, a venit la noi medicul Raed Arafat să vadă cum e treaba prin UPU şi să vadă cum merge SMURD-ul, care era deschis de câteva luni. I-am spus franc care sunt problemele şi ce vreau să realizez aici. M-a întrebat atunci ce voi face după ce termin cel de-al doilea rezidenţiat şi am răspuns că cel puţin cinci ani după ce termin rezidenţiatul nu voi pleca de la UPU. Cei cinci ani au trecut şi îmi doresc tot aici să lucrez.
- Cum vă descurcaţi cu personalul? Cât de utili sunt voluntarii?
- Activitatea secţiei s-a lărgit. Este o muncă foarte vastă şi grea, care pe unii îi sperie. Cei care au venit aici însă sunt dedicaţi trup şi suflet, şi-au dăruit clipe importante din viaţa lor, în detrimentul familiei, pentru a ajuta efectiv în UPU. Mă uit uneori în ochii voluntarilor şi nu ştiu ce atitudine sau expresie a feţei să adopt pentru că fără ei nu se poate lucra. În 2009 s-a dat o lege care includea protocolul naţional de triaj, protocol care se face extrem de greu. Triajul este făcut de un asistent medical, care nu are voie să stea mai mult de şase ore. După apariţia legii nu am primit însă mai mulţi asistenţi medicali. Ulterior s-a creat salonul de observaţii, unde este nevoie de unul sau doi asistenţi medicali. Anul trecut am primit elicopterul, unde este iar nevoie de un asistent. Tot în 2014 am dat drumul la Dispeceratul Integrat ISU-SAJ-SMURD, unde avem şi noi un asistent medical. Astfel că, cele patru servicii noi create sunt făcute, unele dintre ele, cu voluntari. Şi, să nu uităm că trebuie să asigurăm turele de 12 cu 24 şi 12 cu 48 de ore, trebuie să asigurăm concedii de odihnă sau medicale. În luna ianuarie, necesarul de asistenţi medicali era de 28, normarea muncii fiind făcută pe nişte criterii stricte.
- Ce nevoie de personal aţi avea la UPU?
- Am mai avea nevoie de 10 medici, 10 brancardieri şi cel puţin 20 de asistenţi. Pentru început ne-am descurca şi cu 10 – 12 asistenţi. Aici e nevoie de cunoştinţe vaste, tărie de caracter, stăpânire de sine, iniţiativă, spirit de echipă.
