INTERVIU cu directorul executiv al Tehnopol, Ionuţ Mocanu. „Dacă vrem dezvoltare, trebuie să aducem Galaţiului investiţii”

INTERVIU cu directorul executiv al Tehnopol, Ionuţ Mocanu. „Dacă vrem dezvoltare, trebuie să aducem Galaţiului investiţii”
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Asociaţia Tehnopol a fost înfiinţată în 2005, ca organizaţie de interes comunitar, iniţiativă a CL Galaţi, CJ Galaţi, Universitatea „Dunărea de Jos”, CCIA Galaţi şi Asociaţia Producătorilor de Soft Galaţi. Până acum doi ani activitatea ei a fost însă mai degrabă marginală. Noul director executiv, Ionuţ Mocanu, a fost desemnat pentru a relansa activitatea asociaţiei. Ce s-a reuşit până acum, ce urmează mai departe, puteţi afla din interviul acordat ziarului „Viaţa liberă”:

-Tehnopol are ceva vechime. Din păcate, nu a funcţionat aşa cum ar fi trebuit…
-Da, din păcate, poate fie din cauză că au fost tot felul de schimbări în administraţia publică, fie pur şi simplu acest proiect a fost uitat într-un sertar, Tehnopol nu a devenit ceea ce şi-au propus la început membrii fondatori, anume de a deveni o punte de legătură, de colaborare între administraţia publică, mediului universitar şi mediul de afaceri. Dar ideea, cu toate sincopele care au fost, este în continuare una bună, iar din 2014 a fost reluat acest concept şi încercăm, echipa actuală, să-l punem cu adevărat în practică.

-Ce vă face să credeţi că acum veţi avea mai mult succes?
-În primul rând, e dorinţa manifestă la nivelul administraţiei publice locale de urni cumva lucrurile în Galaţi. E nevoie de proiecte, e nevoie de strategii, de atragere de investitori, de relansare a unor noi domenii de activitate, iar Tehnopol poate juca un rol în acest sens. S-au făcut deja o serie de paşi, de la redefinirea identităţii asociaţiei până la demararea efectivă a unor activităţi de promovare a Galaţiului în mediile ce pot genera investitori, în organizarea unor cursuri de formare profesională, în consilierea unor firme pentru a se putea dezvolta şi, nu în ultimul rând, deşi suntem încă la început, în conceperea unor proiecte finanţate din fonduri europene care să contribuie la dezvoltarea mediului socio-economic.

-Cum încercaţi să atrageţi investitori?
-Un prim pas a fost acela de a aduna la un loc, pe siteul www.invest-in-galati.ro – informaţiile destinate investitorilor, de la prezentarea generală a Galaţiului, prevederile legale privind deschiderea unei firme, până la facilităţile din Zona Liberă, Parcul Industrial sau Parcul de Soft sau ultimele modificări de CL în ceea ce priveşte stimularea mediului de afaceri, precum scutirile de taxe pe clădiri sau un anumit nivel al investiţiilor sau număr de locuri de muncă. Dar derulăm şi o serie de acţiuni suport, împreună cu administraţia publică, precum organizarea de conferinţe sau participarea la evenimente unde putem promova Galaţiului şi oportunităţile pe care acesta le oferă.

-Cât de utile sunt astfel de conferinţe?
-Nu poţi să te dezvolţi sau să atragi parteneri dacă nimeni nu ştie de tine sau ce poţi să faci sau să-i oferi. Iar Galaţiul, chiar dacă aparent pare „un capăt de linie”, prin poziţia lui, prin capacităţile profesionale, universitare, antreprenoriale are ce oferi; poate fi, de exemplu, o punte între spaţiul comunitar şi cel extracomunitar. În acest context, credem că a fost importantă organizarea la Galaţi a unei întâlniri de anvergură, precum cea a Clubului Internaţional al Mării Negre (IBSC), şi în care Tehnopol a jucat un rol activ. Nu numai că toţi participanţii au putut să vadă şi să afle „pe viu” ce oferă Galaţiul, dar în paralel au fost şi foarte multe întâlniri cu reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ, cu primari sau factori decizionali din alte oraşe, altfel destul de greu de adunat la un loc. Iar faptul că Galaţiul a preluat preşedinţia IBSC, respectiv prin dl primar Marius Stan, este o recunoaştere a stabilităţii, a seriozităţii proiectelor de viitor, a rolului pe care îl poate juca zona noastră în dezvoltarea regională. Un alt eveniment important pentru noi a fost organizarea vizitei ambasadorului Chinei la Galaţi, Excelenţa Sa, Xu Feihong, ocazie cu care Tehnopol a avut şi onoarea de a fi desemnat de Primărie, de CJ, să facă o prezentare a Galaţiului. Nu în ultimul rând, Tehnopol a fost un partener activ şi în conferinţele conexe Strategiei Dunării (Platforma Regiunea Dunării Urbane, Consiliul Oraşelor şi Regiunilor Dunării etc.).

-Şi se leagă ceva?
-În mod cert, Galaţiul a început să fie privit altfel. Gândiţi-vă că, în urmă cu doar doi, trei ani, deşi Galaţiul era port la Dunăre, el nici nu era cunoscut sau nu figura în structurile organizatorice ce au legătură cu Strategia Dunării. Iar în ceea ce priveşte Tehnopol, dacă este să ne referim în mod punctual la rolul pe care Galaţiul îl poate juca între spaţiul comunitar şi cel extracomunitar, putem aminti de un proiect depus spre finanţare chiar la începutul lunii noiembrie, un proiect transnaţional – România-R.Moldova-Ucraina, privind legătura între clusterele de agricultură şi pieţele din regiunea Dunării de Jos. Proiectul, în valoare de 2 milioane de euro, are drept obiectiv dezvoltarea infrastructurii şi conectivităţii dintre producătorii din regiune. De asemenea, s-au deschis o serie de oportunităţi ca împreună cu Direcţia de dezvoltare şi finanţări externe a Primăriei, condusă de dl Costel Hanţă, cu care avem o colaborare foarte bună, să concepem o serie de proiecte şi să accesăm fonduri pe Strategia Dunării. De altfel, ca acţiuni suport, Tehnopol a contribuit şi la alte proiecte privind municipalitatea, precum elaborarea strategiei de transport public, creşterea eficienţei energetice şi chiar la elaborarea, împreună cu grup de lucru puternic din cadrul Primăriei, a unor cadre de la Universitatea Dunărea de Jos, a Strategiei de Dezvoltare a Municipiului Galaţi 2015-2020, care a fost, de altfel, şi în dezbatere publică şi urmează a fi aprobată în una din viitoarele şedinţe ale Consiliului Local.

-Cum s-a mai concretizat colaborarea cu mediul de afaceri?
-Pe lângă astfel aceste conferinţe sau proiecte care, în final, tot spre mediul economic sunt orientate, Tehnopol a colaborat foarte bine cu Şcoala Română de Afaceri, pentru organizarea unor cursuri de formare profesională, iar ca urmare a colaborării cu Parcul de Soft am reuşit să organizăm „Cisco Days – Galaţi”. În cadrul acestui din urmă eveniment am reuşit să înscriem şi să licenţiem o „Academie Cisco” în cadrul Tehnopol. Vorbim, aşadar, de o companie americană foarte mare, specializată în echipamente de reţea, dar şi în cursuri de IT. Astfel, dorim să atragem la Galaţi companii importante, dar şi să asigurăm, pentru tineri mai ales, facilităţi pentru a se specializa în zona de vârf a tehnologiei, de a-i motiva să rămână în Galaţi pentru a se realiza profesional sau în afaceri. Ne propunem, de altfel, în 2016 să dezvoltăm şi un proiect de sprijinire a unor „start up”-ui sau de a oferi, împreună cu Parcul de Soft, consultanţă unor companii precum cele grupate în cadrul Clusterului IT, recent înfiinţat la Galaţi şi care are frumoase perspective de creştere. În fapt, dacă vrem dezvoltare, trebuie să aducem Galaţiul şi în avangarda tehnologiei şi în cea a derulării unor proiecte sau investiţii, iar Tehnopol se doreşte a fi un catalizator al unor astfel de activităţi.

Cine este Ionţ Mocanu
În vârstă de 39 ani, Ionuţ Mocanu este absolvent al Facultăţii de Finanţe Bănci, iar din 2014 şi-a luat doctoratul în inginerie industrială. De la sfârşitul anului 2013 este director executiv al Tehnopol, asociaţie ce reuneşte un colectiv format din şase consultanţi, dar care colaborează strâns şi cu specialişti din diverse domenii, fie că e vorba de mediul universitar, administraţia publică sau mediul de afaceri. Sprijinirea şi promovarea procesului de inovare şi dezvoltare la nivelul Galaţiului este principalul obiectiv al organizaţiei.

Citit 6407 ori Ultima modificare Marți, 08 Decembrie 2015 15:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.