INTERVIU cu academicianul Ioan Aurel Pop: ”Universitatea nu poate exista fără mediul de afaceri”
Foto: Foto ”Viața liberă”, Remus Basalic

INTERVIU cu academicianul Ioan Aurel Pop: ”Universitatea nu poate exista fără mediul de afaceri”
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop (foto) este nu doar cel mai tânăr academician român, ci şi rectorul celei mai mari şi mai bine cotate instituţii de învăţământ superior din România, Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. În interviul pe care l-a acordat în exclusivitate ziarului "Viaţa liberă", profesorul Pop vorbeşte despre rolul central pe care universitatea trebuie să îl ocupe în viaţa comunităţii, despre lecţia preţioasă pe care o avem de învăţat din modelul şcolii americane, dar şi despre soluţiile pe care le are acum la dispoziţie Occidentul în faţa milioanelor de migranţi.


- Domnule academician, în ce conjunctură aţi ales istoria medievală?

- Este o poveste veche! Mai întâi, pe la vreo cinci-şase ani, voiam sa mă fac medic, dar când am aflat că şi doctorii mor, deşi vindecă toate bolile, m-am răzgândit. După câţiva ani, impresionat de scrierile unor mari intelectuali, voiam sa mă ocup de viaţă şi de secretele sale. Aşa, am aflat că toată viaţa omenirii se concentrează în istorie, că istoria cuprinde toată experienţa de viaţă a lumii. Iniţial, am vrut să studiez toată istoria, dar am învăţat în liceu că era imposibil. La Evul Mediu, am ajuns prin marii scriitori romantici, de la Walter Scott la Victor Hugo şi de la Vasile Cârlova la Mihai Eminescu; am ajuns apoi la istoricii romantici, precum Nicolae Bălcescu şi Mihail Kogălniceanu. Motivul final care m-a determinat să aleg Evul Mediu a fost dorinţa de echilibru: lumea medievală de 1.000 de ani se află între antichitate şi modernitate (secolele V-XVI) şi nu se bazează pe democraţie, libertate, egalitate şi frăţie, ci pe ierarhie, supunere, privilegiu şi onoare, ceea ce este fascinant. Am vrut să văd cum a funcţionat o astfel de lume timp de un mileniu! Argumentul ultim a fost ponegrirea Evului Mediu şi toate prejudecăţile despre această lume (în vremea căreia s-au „inventat”, de exemplu, universităţile!). Voiam să spulber cumva aceste prejudecăţi („barbaria medievală”, „întunecimea Evului Mediu” etc.) şi, fireşte, nu am reuşit. Important este însă că am încercat şi că încerc mereu…

- Cum reuşiţi să împăcaţi profesoratul cu cercetarea şi cu datoriile administrative care vă revin, în calitate de rector?

- Da, este greu, însă fără cercetare încetăm să mai fim profesori universitari. La universitate nu se transmit doar cunoştinţele acumulate la nivel universal într-un domeniu, ci se cultivă abilităţile de cercetare pentru ducerea mai departe a cunoaşterii. Eu am un principiu: „Nicio zi fără o linie” (Nulla dies sine linea). Aşa că, îmi rezerv - fur - zilnic câte o oră-două măcar ca să citesc în specialitate, să transcriu documente latine, să traduc texte vechi, să redactez câte ceva, să citesc teze de doctorat etc. Asta înseamnă „antrenament” în meserie sau păstrarea formei. Este o dovadă de respect pentru ştiinţă şi pentru studenţi. Studenţii sunt partenerii noştri de profesiune şi simt falsul, lipsa de pregătire, superficialitatea. Altminteri, administrația universitară îmi consumă cel mai mult timp, dar rectorul este un slujbaş în serviciul comunității, nu invers!

- Ca rector al celei mai mari şi mai bine cotate universităţi din România, ce sfaturi aveţi pentru rectorul Universităţii „Dunărea de Jos”?

- Sfaturile sunt cel mai uşor lucru de pe lumea asta, după cum, se pare, cel mai greu este să te cunoşti pe tine însuţi şi să te apreciezi corect. Eu nu-mi permit să îi dau sfaturi domnului rector, care are o experienţă bogată, se află în al doilea mandat şi se bucură de încrederea largii majorităţi a profesorilor şi studenţilor universităţii. Este evident că universităţile nu sunt egale! UBB este creată în 1581 şi funcţionează de peste patru secole, cu întreruperi, are un caracter multilingvistic şi pluriconfesional, are experienţa predării în limbile latină, germană, maghiară, română, a trecut prin mai multe reforme şi refondări, a renăscut mereu ca pasărea Phoenix, a cunoscut mari transformări şi controverse. Toate acestea au „călit-o” pentru viaţă, i-au dat o anumită siguranţă în funcţionare, o independenţă chiar în comunitate. La Cluj, sunt azi aproape 100.000 de studenţi din 400.000 de locuitori, iar UBB are 42.000 din aceşti studenţi! Cam toate lucrurile importante gravitează la Cluj în jurul universităţilor şi mai ales în jurul UBB. Clujul nici nu a prea avut mare industrie de-a lungul timpului. La Galaţi este altceva. Universitatea a pornit ca una specializată, iar acum tinde să fie comprehensivă, generală. Nu ştiu dacă este neapărat bine! Secretul succesului este însă comunitatea, în condiţiile în care instituţia se bazează pe armonia magiştrilor şi discipolilor, asociată cu excelenţa, cu preocuparea pentru calitate. Nu au ce căuta în universitate, ca dascăli şi cercetători, mediocrii şi nepregătiţii; universitatea nu este societate de binefacere, ci un loc de concentrare a elitei.

- Învăţământul superior tehnic din Galaţi trece prin momente din ce în ce mai grele. Cum se prezintă situaţia la Universitatea din Cluj-Napoca?

- UBB nu are, în general, specializări tehnice. Pregătim ingineri doar în fizică, protecţia mediului, chimie şi geologie şi nu am avut mari probleme în atragerea viitorilor studenţi. Natural, acolo unde am văzut că locurile bugetate prisosesc, am alocat în anul următor mai puţine, dar nu înainte de a populariza mai bine perspectivele acelor specializări, de a căuta sponsorizări de la companii private, de a stimula, prin fonduri suplimentare alocate de noi, performanţa de la acele domenii. Dacă nu ne vin studenţi suficienţi la geologie, de exemplu, nu înseamnă că nu avem nevoie de geologi în România. Facem mereu sondaje sociologice, simulări, căutăm soluții.

- Cum vedeţi relaţia dintre mediul academic şi comunitate?

- Universitatea este parte integrantă din Cetate, iar la Cluj, din multe puncte de vedere, este inima cetăţii: cel mai mare angajator, cel mai mare proprietar de imobile (circa 120 de construcţii şi zeci de terenuri, în oraş şi în afară) etc. Fără mediul de afaceri, noi nu putem exista! Avem, de exemplu, un program de licenţă în limba germană, la informatică, susţinut exclusiv de firma Porsche. Avem un Master of Business Administration (MBA) - masterat în administrarea afacerilor - cu o universitate britanică, cu diplomă 100 la sută britanică, finanţat de două firme româneşti de marcă, avem un sistem de burse private, date de firme, avem acorduri de internship, prin care studenţii fac practica de specialitate la Emerson, Siemens etc. Am dinamizat Marele Senat al UBB, din care fac parte cei mai serioşi reprezentanţi ai partenerilor noştri de afaceri. Am creat şi un birou dedicat alumnilor (foştii studenţi ai UBB), prin care atragem fonduri de la firmele unde aceşti absolvenţi ai noştri s-au realizat profesional şi material. Evident, suntem doar la început şi mai avem enorm de făcut.

- Aţi predat în cadrul mai multor universităţi din străinătate. Ce diferenţiază învăţământul românesc de modelele pe care le-aţi întâlnit acolo?

- În Occident şi în SUA, mai ales, se pleacă de la principiile competiţiei oneste, cultivării creativităţii, inovaţiei, şcolii diferenţiate etc. Deasupra tuturor - şi acest lucru de vede cel mai bine în SUA - se află ideea fundamentală că nu există copil sau tânăr (cu IQ normal) care să nu aibă vreo capacitate măcar, vreo aplecare, vreun talent în vreo direcţie. Acolo nimeni nu este „prost”, fiindcă societatea nu produce ciurucuri. Oricine poate da ceva util societăţii. Rolul şcolii este de a descoperi şi cultiva aplecările sau aptitudinile elevilor şi studenţilor. Fiecare elev este bun la ceva, secretul fiind descoperirea aptitudinii sale şi orientarea justă. Nivelul de cultură generală este, cred, mai scăzut decât la noi, fiindcă elevii nu sunt puşi să înveţe de toate, mereu, dacă nu pot asta, însă specializările sunt multe, deosebite, inventive, atractive. Un elev bun la matematică poate merge la oră la clasa a IV-a, iar la engleză să fie în clasa a II-a şi să meargă cu elevii de a II-a! La gimnaziu, în SUA sunt cam şase materii şi se repetă aproape în fiecare zi, cu programe variabile şi flexibile. Ca urmare, elevii nu primesc decât şase medii pe trimestru/ semestru, dar acelea sunt serioase, nu improvizate. De exemplu, la disciplina „Istorie şi ştiinţe sociale” se învaţă trecutul SUA şi al omenirii, dar şi civism, constituţie, noţiuni de etică, filozofie, economie etc. Nimeni nu are voie să îi streseze pe copii cu notele, să ameninţe cu extemporale, să ridice tonul sau să vorbească urât şi, totuşi, copiii sunt serioşi, merg cu plăcere la şcoală. Evident, sunt şi acolo excepţii. La noi, toţi copiii sunt puşi să facă de toate, cât mai multe materii de câte o oră pe săptămână, fără selecţie, fără rost, fără seriozitate. Cred că se cuvine să facem odată o lege bună a educaţiei şi s-o lăsăm să funcţioneze măcar zece ani fără modificări, ca să ştim ce să modificăm după aceea. Ştiţi că în SUA constituţia e valabilă din 1787 (cu câteva amendamente), iar Marea Britanie nici nu are o constituţie. Cine poate zice că aceste ţări nu funcţionează relativ bine?

- În concluzie, plecând de la aceste două exemple de ţări reprezentative pentru Occident, putem spune că Vestul trece printr-o criză istorică, odată cu „invazia” milioanelor de refugiaţi?

- Da, trece printr-o criză gravă, dar nu trebuie să dramatizăm. Omenirea a trecut mereu prin migraţii şi nu a pierit, deşi suferinţele au fost mari. Islamul a ameninţat Europa creştină în două ipostaze majore, cel puţin: mai întâi, între anii 711- 1492, când Peninsula Iberică a fost în mâna arabilor (maurilor), şi între 1354-1913, când Peninsula Balcanică (şi nu numai) a fost dominată şi influenţată de turcii otomani. Cu alte cuvinte, secole la rând, colţul sud-vestic şi colţul sud-estic ale bătrânului nostru continent păreau să fi intrat în disoluţie (în disoluţia valorilor care le-au consacrat, adică a bazelor civilizaţiei europene - clasicismul greco-latin şi creştinismul), dar au avut forţa să revină, să renască. Poate că trecem şi noi acum printr-o astfel de criză.

Este uşor, fireşte, să judeci din perspectiva istoriei, de la distanţă şi să nu mai vezi toate suferinţele, sacrificiile, pierderile. Riscul de-acum este mare şi anume să primim aşa de mulţi refugiaţi, de altă factură decât noi, şi să nu-i mai putem adapta în timp după chipul şi asemănarea noastră, să ne domine ei, cu obiceiurile lor. Atunci, într-adevăr, continentul european îşi va putea pierde identitatea care l-a consacrat. Nu va rămâne fără identitate, dar nu va mai fi Europa noastră şi a strămoşilor noştri. Şi atunci, unde sunt binele, adevărul şi dreptatea? Fiecare este cu binele, adevărul şi dreptatea sa, viaţa este o luptă, câştigată de cel puternic, mai bine adaptat, mai numeros sau mai convingător. Dar, repet, cred că în acest moment Europa are resursele necesare - în ciuda degringoladei de-acum - ca să-şi apere identitatea. Motorul acestei acţiuni trebuie să rămână UE. Altminteri, „bucuroşi le-om duce toate” - ca să facem haz de necaz - fiindcă noi, românii, suntem obişnuiţi cu asta, cu sacrificiile mari şi cu recompensele mici!

Citit 6008 ori Ultima modificare Luni, 15 Februarie 2016 20:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.