Evaluaţi acest articol
(26 voturi)
6 comentarii


- Victor Cilincă, în cenaclul "Noduri şi Semne" ai făcut o pledoarie pentru abordarea, de către un scriitor, a mai multor genuri literare pentru că, spuneai tu, nu se ştie care din ele îl va recomanda, cu prioritate, posterităţii. Tu însuţi ai scris şi publicat poezie, proză, teatru, foiletoane; ai scris la redacţie, acasă, pe bănci în parcuri, în autobuze, pe terasele unor cârciumi, în tren; în postura de scafandru angajat, ai scris - spuneai odată, chiar şi sub apă, în ocean, pe chila unui vapor; ca dramaturg, ai fost jucat pe scenă, la radio... Există, cumva, la scriitori - la artişti, în general - o obsesie a locului lor în posteritate? Ai această obsesie? Şi, implicit, care ar mai fi rolul scriitorului astăzi, în societate, în lume?

- Dacă eşti sincer, ai să mărturiseşti că nu te apuci nici măcar să baţi cuie, să plantezi panseluţe, să pictezi o floricică, să lucrezi un taburet trainic sau să compui un cânticel cât de mic, fără a avea dorinţa de a fi admirat pentru mica ta reuşită. Să scrii cu vorbe potrivite, care să nu te strângă ca un pantof nepotrivit, să nu te roadă sintagma! Cine scrie doar pentru sertar? Doar cine se teme de cititori sau îi urăşte bine… E bine să-ţi doreşti să fii cunoscut precum Marquez, dar… nu-i cum speră omul. Uneori „rămâi” cu ce nu te aştepţi, eşti adulat degeaba sau eşti uitat pe nedrept, cum uitat e Ştefan Bănulescu sau Doinaş. Ca orice meserie transformată în PROFESIE, şi cea de scriitor vinde mărfuri. Scriitorul însă nu cară cu spatele, duce cu mintea, aşa că îşi permite să-şi mai poleiască menirea, să vorbească de pegaşi, de îngeri sau demoni, nu despre experienţele şi trăirile sale. Măcar încercând să scrie cât mai bine, poate va da ceva trainic. Vremea în care scriitorul educa, forma sau informa era cea în care în loc de televiziune erau „seriale” în ziare, romane foileton, semnate de „meseriaşi” precum Balzac, Hugo ori Dostoievski, care creau tipare şi mode. Astăzi, rolul scriitorului e să se facă măcar înţeles!

- Şi – apropó de posteritate – când umbli cu mustaţa şi barba rase, mulţi îţi spun că semeni cu Nichita Stănescu. Îţi imaginezi cazuri în care se va spune: Iată, Nichita Stănescu seamănă cu Victor Cilincă?
- Dacă ajung cumva pe Lumea Ailaltă şi Nichita se va întoarce la noi a doua oară, vreun prieten ar putea să spună că Poetul seamănă cu Cilincă. Firesc ar fi să şi întrebe cineva: „Şi cine naiba-i Cilincă ăsta? Ce cântă sau la ce echipă joacă?”

- Ai fost căsătorit, ai avut iubiri marcabile şi remarcabile, chiar şi prin nişte insule exotice... Cum mai stai cu dragostea?
- Cea de hârtie e acceptabilă, cea care îţi dă şansa să (te) dăruieşti poate fi fascinantă. Eu am ajuns destul de egoist încât să mă accept, să mă mai îngădui; cine să mă accepte aşa sucit, plin de sunete, culori şi linii pe care le văd în felul meu?!

- Deşi persiflant şi autopersiflant, sugestiv şi insinuant, sarcastic şi plin de un umor subtil ca Bernard Show, liric şi nostalgic, tragic şi profund precum Cehov etc., semeni din ce în ce mai mult cu Victor Cilincă. Cum ai defini această amprentă?
- Să te ferească Dumnezeu să fii eu! Şi încă nu mi-am găsit toate nodurile (şi semnele) în papură… Am evitat chestia asta, să semăn prea mult cu mine. În copilărie, voiam să fiu ca alţii, dar nu Greuceanu: toată copilăria am plâns la replica Mumei Pădurii: „M-ai mâncat friptă, Făt-Frumos!” Era şi ea o bătrână reumatică, pe care flăcăul o lăsase şi fără armăsarul cel fermecat. În adolescenţă am tot citit biografii, iar pe la zece ani mă doream prinţ. Mai precis, prinţul Mîşkin. Dar nimeni nu scapă de ceea ce nu ştie că este. Am păstrat însă ideea că trebuie să ne păstrăm onoarea.

- Ai fost întors din drumul către eternitate cu voia Lui Dumnezeu, prin gestul generos al lui Marian Băilă, patronul ziarului "Viaţa Liberă". Acest gen de întoarceri poate avea vreo legătură cu misiunea noastră pe Pământ? Scrisul, literatura sau arta pot fi o predestinare?
- Atunci a fost cea mai grea înţelegere a vieţii din viaţa mea. Înainte am avut parte de furtuni pe ocean, de foci agresive, de ameninţări cu naufragiu şi de accident de avion, de provocarea războaielor în Africa, dar acum trebuia să merg, nepatriotic, îmi ziceam, să mă operez la Viena. Atunci primeam un gest pe care nici azi nu am reuşit să-l imaginez că nu a fost în vis, cu toată splendoarea sa. Adevărul este că, pe lângă salvarea mea printr-o operaţie scumpă, tratamentul de după, în ţară, a fost făcut tot după voia medicilor austrieci. Un tovarăş de salon de spital, mult mai tânăr decât mine, murea pentru că trecea la acelaşi medicament pe care îl primeam abia după ce se încercase pe el altele, mai ieftine, pe care sistemul nostru medical şi-l permitea. I-am fost martor la căsătorie, în spital, cu câteva zile înainte… M-am străduit apoi să merit cât-de-cât măcar o parte din investiţia aceasta mare în viaţa mea. După operaţie, „Elegiile vieneze – Tropicul Cancerului Capricornului”. Am reuşit apoi să fac şi un interviu cu directorul Operei din Viena, să fac nişte reportăjele acolo, chiar şi într-un cimitir. Apoi, am scris pentru Radiodifuziunea naţională.
Însă nu cred în predestinarea mea pentru lucruri măreţe – lucrurile măreţe rămân uneori atunci când încerci să faci bine, cinstit, lucrurile mărunte. Dar cine ştie, dacă am mai fost lăsat nu pentru a câştiga Premiul Nobel (chiar dacă mi-aş dori într-o zi Booker-ul pentru străini sau Goncourt-ul), ci poate pentru a fi la timp ca să trec o bătrânică strada, iar ea să apuce să dea un leu cerşetorului care mai apucă o zi cu un leu în burtă. Un fel de „butterfly effect”.

Ai avut familie, ai avut motan. Eşti din ce în ce mai singur. Singurătatea poate fi un atribut de bun augur al artistului, în general, şi al lui Victor Cilincă, în particular?
- Scrii sau compui sau pictezi întotdeauna singur. De visat, cred că visezi mai bine în doi, uneori cel puţin. Mai spun eu, uneori, că „am un prieten care n-are nici un prieten”, dar simt foarte mult drag din multe direcţii. Îmi place însă enorm povestea lui Kipling despre cotoiul care umbla de unul singur şi căruia toate lucrurile i se păreau egale. O fi fost Capricorn, ca mine.

- Planuri de viitor?       
După a treia ediţie a „Abecedarului istoric gălăţean”,  ediţie precedentă este, văd, folosită şi în şcoli. Sunt, de profesie, gălăţean. Va urma, sper, un libret de operă, o piesă ciudată de teatru şi o dramatizare după un drag arhitect. Măcar. Apoi, dacă oi mai fi, romanul „Buze subţiri”, la care tot adun date şi scriu de vreo 18 ani. Visul meu e să-l trimit la Galimard. Apar în romanul meu şi personalităţi franceze văzute dinspre alte cotloane, apare şi migraţia franceză de la Galaţii de secol XVIII, şi provocările actuale Orient-Occident. Ei, om muri şi-om mai vedea…

Citit 5806 ori Ultima modificare Duminică, 15 Ianuarie 2017 15:00

6 comentarii

  • postat de GIGI ZISU Luni, 06 Februarie 2017 17:15 75.186.128.*** Link la comentariu
    0
    1

    Draga. Victor. Esti un scritor complex si toate ti se potrivesc poezii, proza ,foiletloane......Semeni cu Nichita Stanescuiar diaspora te citeste pe nerasuflte si mi ales un galaten stabilit peste ocen din genratia ta. Multa snatte ,buurie, toate cele dorite si cat mai multe foiletoane, ...... GIGI ZISU. CALIFORNIA. USA.

    Raportează
  • postat de Todoran Petru Sâmbătă, 04 Februarie 2017 08:59 109.99.56.*** Link la comentariu
    0
    0

    Domnule Cilincă, este adevărat că vreți să organizați un atelier de creație literară în cadrul Universității Vârsta a 3-a? Puteți detalia?

    Raportează
  • postat de Mihai Joi, 19 Ianuarie 2017 11:08 92.85.252.*** Link la comentariu
    0
    0

    La multi ani! Cat mai multe carti bune!

    Raportează
  • postat de VIOLETA IONESCU Luni, 16 Ianuarie 2017 13:04 5.13.216.*** Link la comentariu
    0
    3

    Într-adevăr, așa cum ai spus, Victor, „Lucrurile mărețe se realizează din lucruri mărunte”. Toate întâmplările vieții noastre, chiar și cele mai banale, ne duc spre ceea ce într-o zi vom fi sau vom rămâne. Toate prieteniile ne clădesc și ne susțin. Toate darurile pe care le împrăștii tu lumii, te zidesc pe dinăuntru. Iubirea poate avea în ea ceva narcisiac: te iubești în cel în care te descoperi. Și, uneori, chiar și imaginea ta te trădează. Dar cărțile pe care le scrii nu te vor trăda niciodată.
    La mulți ani, prietene, și fii binecuvântat!

    Raportează
  • postat de valll Duminică, 15 Ianuarie 2017 08:25 109.102.131.*** Link la comentariu
    0
    4

    La multi ani!

    Raportează
  • postat de Henri Levich Sâmbătă, 14 Ianuarie 2017 10:01 92.80.154.*** Link la comentariu
    0
    11

    LA MULTI ANI Victor

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.