Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

Evaluarea Naţională/ Subiectele care s-au dat la matematică

Miercuri, 29 Iunie 2016 12:30 | Publicat în EDUCAŢIE

Evaluarea Naţională/ Subiectele care s-au dat la matematică
Absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut miercuri proba scrisă la Matematică, ultima probă din cadrul Evaluării Naţionale 2016. La subiectul al III-lea, elevii au avut de calculat aria unui triunghi şi aria unei prisme, dar şi de demonstrat perpendicularitatea a două plane. La subiectul al II-lea, au avut de desenat un paralelipiped şi de calculat mai multe funcţii şi expresii.  Rezultatele se vor afişa pe 1 iulie, zi în care se vor depune şi contestaţiile. Notele finale vo ...
BURSELE ”Clara Moraru”. Răsplată pentru performanţa de la ”Spiru Haret”
Elevii de la Colegiul Naţional "Spiru Haret" din Tecuci cu rezultate frumoase la olimpiade au fost recompensaţi, şi la acest sfârşit de an şcolar, cu tradiţionalele Burse "Clara Moraru". Faptul că, an de an, un om adevărat precum Lăcrămioara Clara Moraru revine nu doar cu gândul, ci şi cu fapta alături de cei de-acasă, indică (pentru a câta oară!) caracterul aparte al acestui fost absolvent de „Spiru Haret”. Şaptesprezece elevi care au obţinut rezultate remarcabile la e ...
Peste 30 de gălăţeni au fost muşcaţi de CĂPUȘE într-o săptămână
Numărul persoanelor care au ajuns la spital, în săptămâna 20-26 iunie, cu muşcături de căpuşe a crescut. 34 de pacienţi cu plăgi rezultate după atacul insectelor s-au prezentat la Urgenţe pentru a le fi tratate rănile şi pentru a primi medicaţia profilactică, faţă de 30, câţi au fost înregistraţi în intervalul precedent. Conform Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, numărul total al persoanelor muşcate de căpuşe de la începutul acestui an a ajuns la 417, în pr ...
MANDATE VALIDATE/ Ei sunt aleşii judeţeni ai gălăţenilor
Chiar dacă cei mai mulţi dintre consilierii judeţeni ai Galaţiului nu se află la prima experienţă de ales, există şi câteva persoane care luni, odată cu depunerea jurământului şi validarea mandatului, au făcut astfel un pas către liga profesionistă a politicii. Dintre cele cinci formaţiuni politice, care au reprezentanţi în Consiliul Judeţean, PSD a reuşit să promoveze cei mai mulţi tineri şi cele mai noi figuri. Este drept că social-democraţii şi-au adjudecat şi cel ...
Patru plasticieni gălăţeni şi-au DONAT lucrările pentru BRÂNCUȘI. Expoziţie cu vânzare la Paris
La doi paşi de celebrul bulevard Champs-Elysées, la Galerie "Amarica" din Paris, lucrările a patru artişti gălăţeni - Florian Doru Crihană, Adrian Vădeanu, Crenguţa Macarie şi Rodica Costianu - vor fi expuse alături de creaţiile altor plasticieni români, francezi şi elveţieni. Nu este o expoziţie oarecare, ci una specială: expoziţia cu vânzare "À nous Brancusi", organizată de Asociaţia Pariziană a Artiştilor Români (APAR) şi Galeria de artă "Amarica", pentru strânger ...
MESAJUL fostului primar al Galațiului către noul edil al urbei
Fostul primar al Galaţiului, Marius Stan, nu i-a predat ştafeta - eşarfa tricoloră şi cheia oraşului - noului edil, Ionuţ Pucheanu, dar i-a transmis un mesaj chiar la şedinţa de învestire a Consiliului Local: "Îi doresc noului primar mult-mult succes în activitate şi poate că mă invită şi pe mine când va inaugura sistemul inteligent de trafic, ticketingul, strada Traian, strada Tecuci, strada Anghel Saligny, noul sediu al Primăriei, al doilea cartier de locuinţe sociale, proi ...

Încă două TRANSFERURI la CSU Danubius

Miercuri, 29 Iunie 2016 06:00 | Publicat în SPORT

Încă două TRANSFERURI la CSU Danubius
Nou promovata în Liga Naţională şi-a fortificat lotul cu o handbalistă fostă componentă a lotului naţional de tineret şi cu o jucătoare din naţionala Macedoniei Echipa feminină de handbal CSU Danubius, nou promovată în Liga Naţională (LN), continuă să fie foarte activă pe piaţa transferurilor, în încercarea de a recupera, până la startul sezonului, decalajul valoric existent între loturile din eşalonul secund şi cele ale echipelor din prima ligă. În condiţiile ...
Cu… ethos şi pathos - proză despre Galaţiul vechi, folk şi poezie
Astăzi, de la ora 17,00, la Ethos Cafe, de pe strada Domnească, domniile lor scriitorii vor crea din nou o seară de altădată, cu lectură şi garnitură muzicală. Scriitoarea Violeta Ionescu, cunoscută şi pentru roman istoric, va prezenta o povestire inedită, care îşi trage datele din istoriile reale ale târgului nostru de odinioară. Ziaristă la "Viaţa liberă" şi cercetătoare a istoriei locale şi nu numai, Violeta Ionescu a început deja să publice în revista "Dunărea de J ...

FURT DE IDENTITATE/ Amendat la Galaţi, deşi se afla în Belgia!

Miercuri, 29 Iunie 2016 06:00 | Publicat în JURIDIC

FURT DE IDENTITATE/ Amendat la Galaţi, deşi se afla în Belgia!
Supriză neplăcută pentru gălăţeanul Gabriel Grecu, care s-a trezit cu o somaţie de plată din partea Primăriei Galaţi, pentru o amendă pe care nu ştia că a primit-o. Procesul verbal de sancţiune despre care se făcea referire în somaţia de plată era din data de 28 februarie. Omul şi-a pus imediat un semn de întrebare, pentru că la data respectivă nu se afla în ţară. "Eu am plecat pe 13 februarie în Belgia, cu contract de muncă. Am contractul de muncă şi biletul de avi ...
NOUL LEGISLATIV al Galaţiului. Cine a depus jurământul de consilier local
Constituit abia la a doua strigare, Consiliul Local al municipiului Galaţi ar trebui să fie format din 27 de aleşi - nouă de la PSD, şapte de la PNL, patru de la ALDE, patru de la UNPR, doi de la PMP şi un independent - dar, prin invalidarea lui Marius Stan, numără doar 26. Din păcate, deşi pe ordinea de zi a şedinţei de luni se afla şi constituirea comisiilor de specialitate, care vor aviza proiectele de hotărâre supuse la vot, împărţirea aleşilor pe structuri a fost amânat ...