Articole filtrate după dată: August 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

CRONICĂ DE CENACLU/ Risipind poezia printre degete

Vineri, 22 Aprilie 2016 08:00 | Publicat în CULTURA

CRONICĂ DE CENACLU/ Risipind poezia printre degete
Poeta Anca Şerban Gaiu a deschis seara prin prezentarea unor date biografice ale scriitorului Mihail Sebastian, un autor apropiat sufletului său, referindu-se, în mod special, la romanul "Accidentul" - "o carte cu descrieri ale Bucureştiului de odinioară foarte bine realizate. O scriitură compresivă care nu este o capodoperă - dar este, cu certitudine, un roman ce-ţi merge la suflet." De la ferestrele unei camere cât un cer întunecat/ Se lipise un nor şi ploua cu fulgere,/ Mai înco ...
EXPOZIȚIE şi MARATON: Despre Cultură şi Sănătate, la Biblioteca Județeană
Dedicată Zilei Bibliotecarului (23 aprilie), deschisă în foaierul Bibliotecii Judeţene „V. A. Urechia”, expoziţia mai puţin obişnuită, intitulată „Sănătate şi Cultură”, aduce câteva trofee sportive gălăţene şi simboluri ale istoriei glorioase din mari oraşe culturale (machete cu Acropole, Coliseum, soldaţi romani etc.) unde s-au desfăşurat competiţii de masă, sugerând astfel că lectura, îndeletnicire sedentară, este mult mai sănătoasă dacă e dublată de mi ...
ATENȚIE, GĂLĂȚENI! Începe DEZINSECȚIA în oraș. Ce RECOMANDĂ Primăria
Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi începe, de vineri, 22 aprilie, acţiunile de dezinsecţie în oraş. În prima etapă, se va face dezinsecţie de la sol, vizate cu prioritate fiind parcurile, zonele de agrement şi de promenadă. Potrivit programului de dezinsecţie, prima zonă vizată va fi Faleza Inferioară a Dunării. Operaţiunile de dezinsecţie se vor face zilnic, în perioada 22 - 29 aprilie 2016, în funcţie de condiţiile meteorol ...
Oficial, în cursa electorală. MARIUS STAN şi-a depus candidatura pentru un nou MANDAT de PRIMAR
„Am emoţii ca acum patru ani!”, a mărturisit primarul Marius Stan, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat la Primărie. Pe treptele Sălii Sporturilor, edilul a fost întâmpinat cu aplauze de un alai de peste o sută de membri şi simpatizanţi UNPR. „Cu stângu-nainte, marş!”, a ordonat, în glumă, Stan. Flancat de liderul organizaţiei judeţene, deputatul Eugen Chebac, şi de vicepreşedintele Picu Apostol Roman, Marius Stan a intrat cu elan în Biroul Electoral Judeţean ...

Prima şcoală gălăţeană a fost la MAVRAMOL

Vineri, 22 Aprilie 2016 06:00 | Publicat în SOCIETATE

Prima şcoală gălăţeană a fost la MAVRAMOL
Biserica Mavramol, din Centru, este una dintre cele mai frumoase din oraş. Păstorită de peste 27 ani de părintele Mihai Gherghe, lăcaşul de rugăciune, care este şi monument istoric, a renăscut, parcă, în anii din urmă. Chiar dacă cei mai mulţi dintre credincioşii din parohie sunt pensionari, la slujbe se adună aici şi tineri de prin tot oraşul. În anii din urmă, despre Mavramol s-a vorbit mai mult prin prisma faptului că are un teren în vecinătate şi că acolo se demolas ...
"Cavalleria rusticană" şi "Paiaţe", cu invitaţi de marcă, la Teatrul Muzical
Ambele spectacole vor fi dirijate de maestrul Alexandru Samoilă, o personalitate marcantă a vieţii muzicale, invitat permanent al teatrelor de operă din întreaga lume Două spectacole într-unul singur, plus invitaţi de marcă şi renume internaţional este oferta generoasă a Teatrului Muzical "N. Leonard" pentru acest sfârşit de săptămână. Sâmbătă, 23 aprilie, de la ora 18,00 sunteţi invitaţi la "Cavalleria rusticana" de Pietro Mascagni, în regia artistică a Eleonorei Con ...

Fizicieni mici şi mari, la STELELE ȘTIINȚEI

Vineri, 22 Aprilie 2016 06:00 | Publicat în EDUCAŢIE

Fizicieni mici şi mari, la STELELE ȘTIINȚEI
Cea de-a V-a ediţie a Concursului Naţional „Stelele Ştiinţei”, cu participare internaţională se va desfăşura timp de două zile, începând de astăzi, 22 aprilie, La Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii. Competiţia, organizată de Colegiul Naţional "Al. I. Cuza" şi Şcoala Gimnazială Nr. 28, în colaborare cu Institutul pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei şi ISJ, este finanţat de Primăria Galaţi. Festivitatea de deschidere va avea loc astăzi, începând c ...
EXPOZIȚIE de Ziua Pământului: Expun fragede talente - mici concurenţi de la şcoli speciale din şase judeţe
Ziua Pământului - 22 Aprilie - este marcată la Galați printr-un eveniment special desfășurat chiar în ziua sărbătoririi - astăzi, 22 aprilie, prin vernisajul expoziţiei „Prietenii Pământului”, găzduită de Casa de Cultură a Sindicatelor, cu începere de la ora 10,00. Expoziţia, care va rămâne deschisă până pe 30 mai, este realizată cu lucrările participanţilor la Concursul regional omonim, realizate de  PĂMÂNTULUI” - preşcolari şi elevi din învăţământul s ...

UTIL PENTRU ŞOFERI/ Unde sunt amplasate RADARELE

Vineri, 22 Aprilie 2016 02:00 | Publicat în EVENIMENT

UTIL PENTRU ŞOFERI/ Unde sunt amplasate RADARELE
Vineri, 22 aprilie, radarele Poliţiei Rutiere vor fi amplasate, în municipiul Galaţi, pe străzile Basarabiei, George Coşbuc şi Calea Galaţi. Şoferii care au drum în judeţ vor fi monitorizaţi pe DN 25, în dreptul localităţilor Piscu şi Barcea, pe DN 26, în localităţile Tuluceşti şi Frumuşiţa, iar pe DN24D, la Vârlezi. Pe DE 581, o autospecială cu radar va fi amplasată pe raza localităţii Berheci, iar pe DJ 251, la Schela şi Cudalbi. ...
ACUZAȚII GRAVE: Un gălăţean susţine că a fost BĂTUT de POLIȚIȘTI
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, Costinel Anton, susţine că a fost bătut de poliţişti pentru că nu s-a prezentat la o audiere la Secţia 4. Totul a început în urmă cu câteva zile, când vecinii tânărului au sunat la poliţie, deranjaţi de faptul că acesta asculta muzică foarte tare, la ore nepotrivite. La uşa apartamentului s-au prezentat mai multe echipaje de poliţie, bărbatul alegându-se cu două amenzi, în valoare totală de 1.300 de lei. Pe lângă amenzi, poliţişt ...