Articole filtrate după dată: Septembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Programul "Rabla 2015" ar putea începe într-o lună. Cât va fi PRIMA DE CASARE
Luni, 16 Februarie 2015 17:15 | Publicat în ECONOMIE
Proiectul de lege privind aprobarea regulamentului de finanţare al programului Rabla 2015 a fost postat pe site-ul Ministerului Mediului şi va rămâne în dezbatere publică zece zile. Din textul proiectului de ordin de ministru reiese că prima de casare va rămâne 6.500 de lei în 2015, dar că eco-bonsul destinat celor care vor să cumpere o maşină cu alimentată de un motor hybrid sau electric creşte de trei ori, de la 500 la 1.500 de lei. Potrivit ministrului Mediului, Apelor şi Pă ...
Monica Iacob Ridzi, CONDAMNATĂ definitiv la CINCI ANI de închisoare cu executare
Luni, 16 Februarie 2015 16:05 | Publicat în JURIDIC
Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitv, luni, de ICCJ, la cinci ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului, iar fosta ei consilieră Ioana Vârsta a primit o pedeapsă tot de cinci ani.
Monica Iacob Ridzi este acuzată că ar fi favorizat două companii private în perioada în care a fost ministrul Tineretului şi Sportului. Procurorii DNA susţin că a dirijat că ...
Municipiul Tecuci rămâne FĂRĂ APĂ POTABILĂ timp de 10 ore
Luni, 16 Februarie 2015 16:00 | Publicat în SOCIETATE
Apă Canal va întrerupe alimentarea cu apă potabilă a tecucenilor pentru nu mai puţin de 10 ore. Conducerea societăţii a anunţat că de marţi seară, ora 21,00, şi până miercuri dimineaţă, la ora 07,00, municipiul Tecuci nu va fi alimentat cu apă din cauza unor lucrări ce vor fi efectuate în zonă. „Întrucât întreruperea apei potabile va afecta întregul municipiu Tecuci, rugăm consumatorii să îşi asigure rezerva minimă de apă necesară pentru intervalul orar precizat. ...
PROGNOZA METEO/ Cum va fi VREMEA la Galaţi până pe 1 martie
Luni, 16 Februarie 2015 15:00 | Publicat în EVENIMENT
Până la 20 februarie vremea se va răci în toate regiunile ţării, urmând ca, după această dată, să se încălzească treptat. Sfârşitul lunii februarie va aduce temperaturi peste cele normale perioadei, dar şi mai multe ploi în majoritatea zonelor, potrivit prognozei realizate de meteorologi pentru perioada 16 februarie - 1 martie.
Începutul intervalului va fi caracterizat de o vreme rece, chiar geroasă în timpul nopţilor, astfel că, vor fi maxime de minus 2 - plus 4 grade ş ...
TIMBRUL CULTURAL/ CĂRŢILE, biletele la CONCERTE şi la TEATRU s-ar putea SCUMPI
Luni, 16 Februarie 2015 14:00 | Publicat în ECONOMIE
Cărţile şi biletele la concerte s-ar putea scumpi, în medie cu 5 procente, susţin reprezentanţii editurilor. Asta după ce mai mulți parlamentari vor să înlocuiască actualul timbru literar cu unul cultural. Proiectul de lege a fost deja adoptat tacit (fără vot) de Senat, aşa că o taxă între 0,5 şi 5 la sută va fi aplicată preţului fiecărui produs cultural vândut, relatează Digi24.ro.
Prin această reglementare, cărţile, biletele la teatru şi la concerte ar urma să fie ...
Curtea de Conturi: Casa de Pensii Publice a făcut PLĂŢI eronate şi NELEGALE de peste 33 de MILIOANE de lei
Luni, 16 Februarie 2015 13:00 | Publicat în JURIDIC
În raportul Curţii de Conturi pe anul 2013 se arată că, după verificarea situaţiei privind evoluţia sistemului de pensii în perioada 2009-2013, s-a constatat că au fost plătite eronat din bugetul de stat unele drepturi, în sumă estimativă de 27.594.000 de lei, în principal acordate în baza unor acte normative abrogate începând cu anul 2011, când a intrat în vigoare Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pentru care baza legală de acordare a acestora era bug ...
A început febra ÎNSCRIERILOR LA ŞCOALĂ. Luni se afişează planul de şcolarizare şi numărul de clase
Luni, 16 Februarie 2015 12:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Părinţii ai căror copii vor merge pentru prima dată la şcoală, în septembrie 2015, au intrat deja în febra înscrierilor. Unitățiile de învățământ afişează luni, 16 februarie, planul de școlarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate la fiecare unitate de învățământ, a informațiilor care permit părinților să cunoască activitatea specifică clasei pregătitoare din cadrul unității, cum ar fi: posibilitatea organizării procesului de învățămà ...
Promisiuni privind scăderea TVA, în vederea stimulării afacerilor
Luni, 16 Februarie 2015 11:00 | Publicat în ECONOMIE
Taxa pe valoarea adăugată (TVA) ar putea fi redusă cu cel puţin două puncte procentuale până în vara acestui an, iar alte taxe ar putea fi eliminate, a declarat ministrul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, Andrei Gerea. Acesta a precizat că "condițiile de a face business s-au îmbunătățit în România, chiar dacă încă încă nu resimțim un impact major".
"Trebuie să acţionăm calculat, iar pentru asta lucrăm la strategii solide", a precizat ministrul.
CITEÅžTE ...
Întâlnire cu finalista "X Factor". Alexandra Crişan vine la Galaţi
Luni, 16 Februarie 2015 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Cei care îşi doresc să asculte un glas deosebit, care a făcut furori la concursul "X Factor", sunt invitaţi miercuri, 18 februarie, începând cu ora 22,00, în Club Planet.
Invitata specială este Alexandra Crişan, una dintre finalistele concursului, rămasă în concursul de la Antena 1 graţie talentului şi publicului care a susţinut-o. Ea este una din finalistele participante la ediţia "X Karaoke".
Intrarea este liberă.
 ...
Denunţătorul din dosarul "Petrom" nu a fost audiat
Luni, 16 Februarie 2015 09:00 | Publicat în JURIDIC
Pe 4 februarie, la Tribunal, în dosarul "Petrom Galaţi", ar fi trebuit să fie audiat martorul denunţător. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, din cauză că procurorul a fost nevoit să plece la Brăila, în vederea unei arestări care expira.
În dosarul instrumentat de procurorii DNA Galaţi, fostul director al OMV Petrom, Nicolae Gavrilescu, şi Ana Petre au fost acuzaţi că au luat mită 45.000 de lei. Banii ar fi fost daţi pentru ca inculpaţii să vândă sub preţul pieţii nişte ...