Ziua Justiţiei Civile, cu uşi larg deschise

Ziua Justiţiei Civile, cu uşi larg deschise
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Studenţi, alături de procurori

Aşa cum au promis, procurorii gălăţeni au deschis vineri uşile instituţiei în care lucrează în fiecare zi pentru toţi cetăţenii care au fost curioşi să pătrundă cât de cât în intimitatea unei munci ce pare, cel puţin de la distanţă, un pic mai altfel, mai dură, mai discretă, mai… nu ştiu cum.

În clădirea din strada Basarabiei, nr.47, acolo unde îşi au birourile procurorii, dar şi grefierii de la parchetele de pe lângă Curtea De Apel Galaţi, de pe lângă Tribunalul şi de pe lângă Judecătoria Galaţi, ieri au pătruns mai mulţi cetăţeni între care şi câteva grupuri de elevi şi studenţi din unităţi de învăţământ gălăţene.

În jurul orei 12,00, am întâlnit două grupuri de studenţi ai Universităţii „Dunărea de Jos” Galaţi, specializările Administraţie Publică, Ştiinţe Juridice, Administraţie şi Politică. Sfioşi, studenţii s-au bucurat că au avut o asemenea posibilitate, drumul prin parchetul gălăţean fiindu-le deschis de procurorul  Marcel Codiţă de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

„E ceva nou pentru noi, ceva special, ne-au confirmat Lorena Coman şi Aurelian Cristescu, ambii studenţi la specializarea Administraţie Publică. E o atmosferă aşa, mai serioasă parcă şi mai oficială decât în alte locuri, au subliniat ei impactul  cu instituţia şi oamenii de aici”.

Altfel, au vizitat câteva birouri de procurori, dar şi grefa unităţilor de parchet; au aflat circuitul unui dosar în Parchet; structura unui dosar de urmărire penală; activitatea pe care o desfăşoară un procuror; compartimentele ce compun o unitate de parchet etc.

Acte de transparenţă printre robe

Tot ieri, la instanţe, mai multe grupuri de elevi şi studenţi au avut posibilitatea de a vizita încăperile cu relevanţă în activitatea instanţelor (Judecătorie, Tribunal, Curtea de Apel) şi au primit materiale, broşuri, ghiduri de orientare pentru justiţiabili, elemente indispensabile ce asigură de altfel transparenţa actului de justiţie.

Vizitatorilor li s-a mai explicat cum funcţionează şi cum se pot accesa punctele de informare documentare la arhivele instanţelor amintite, cum se face repartizarea aleatorie pe judecători a dosarelor şi nu numai.

La fel, ca şi la Parchet, încă de la intrarea în Palatul de Justiţie gălăţean s-a simţit din plin că Ziua Europeană a Justiţiei Civile, a facilitat deschiderea largă a uşilor pentru  toţi cetăţenii interesaţi, nu numai pentru justiţiabili, să pătrundă  în universul, altfel misterios privit de la distanţă, al  grefierilor, judecătorilor, avocaţilor, al oamenilor în robă în general.

Citit 738 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.