Contravenţii şi infracţiuni în trafic. 11 permise reţinute de poliţiştii gălăţeni

Contravenţii şi infracţiuni în trafic. 11 permise reţinute de poliţiştii gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Poliţiştii rutieri au aplicat 198 sancţiuni contravenţionale şi au reţinut 11 permise de conducere, în urma unei acţiuni care a avut loc pe 20 iunie pe raza municipiului Tecuci şi a comunelor arondate.

Acţiunea, la care au participat poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi şi cei ai Biroului Rutier Galaţi, a avut ca scop creşterea gradului de disciplină rutieră. „În cadrul acţiunii au fost constatate 198 contravenţii, fiind aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, dintre care 52 pentru şoferii care nu purtau centura de siguranţă, 41 pentru defecţiuni tehnice, 31 pentru lipsa documentelor prevăzute de lege, 16 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, patru pentru folosirea telefonului mobil, iar 43 pentru alte abateri la regimul rutier. Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de 71.802 de lei”, ne-a declarat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Pe lângă amenzile aplicate, poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 11 permise de conducere, dintre care patru pentru consum de alcool, trei pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea, trei pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi unul pentru nerespectarea indicaţiilor poliţistului rutier.

Totodată, au fost reţinute 20 de certificate de înmatriculare şi trei seturi de plăcuţe de înmatriculare.

În cadrul acţiunii au fost constatate şi patru infracţiuni la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Citit 4908 ori Ultima modificare Luni, 25 Iunie 2018 01:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.