Val de plângeri penale împotriva Jandarmeriei, după violențele din Piața Victoriei

Val de plângeri penale împotriva Jandarmeriei, după violențele din Piața Victoriei
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Zeci de protestatari care, vineri, au fost loviți, bătuți crunt de jandarmi, împușcați sau au suferit arsuri din cauza armelor și a gazelor au solicitat certificate la Institutul de Medicină Legală (IML) și au depus plângeri împotriva Jandarmeriei. Audierile încep astăzi, informează Pro TV.

Zeci de protestatari răniţi, vineri, în Piața Victoriei după intervenția în forță a jandarmilor au mers sâmbătă la Institutul de Medicină Legală (IML) "Mina Minovici" din Capitală pentru certificate care să ateste că au fost agresați. Surse IML au confirmat pentru Știrile Pro TV că numai sâmbătă au fost eliberate peste 20 de certificate medico-legale unor persoane care au suferit leziuni în timpul protestului de vineri seară. Persoanele rănite intenționează să depună plângeri penale împotriva Jandarmeriei, iar mai multe ONG-uri au anunțat pe rețelele de socializare că le vor sprijini în acest sens, oferindu-le asistență juridică și nu numai, relatează televiziunea de știri.

Pro TV a anunțat că plângerile penale depuse la Secția 1 Poliție de către protestatarii răniți, vineri, în Piața Victoriei, după intervenția în forță a Jandarmeriei, au fost transmise la Parchetul Militar. De asemenea, Parchetul Militar a anunțat că astăzi va începe audierea persoanelor vătămate în incidentele de vineri, dar și a martorilor.

"În cursul zilei de sâmbătă, 11 august, procurori militari din cadrul Parchetului Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar București s-au sesizat din oficiu, fiind înregistrat dosar penal cu privire la modul de intervenție al jandarmilor și incidentele petrecute la manifestația din Piața Victoriei din București în cursul zilei de 10 august, precum și în cursul nopții de 10 spre 11 august. De asemenea, la Parchetul Militar Teritorial de pe lângă Tribunalul Militar București urmează să fie colectate inclusiv sesizarile depuse la secțiile de poliție, iar toate plângerile penale depuse vor fi înregistrate sub numar unic. Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică", se arată într-un comunicat al Ministerului Public.

"Procurorii militari îi invită pe toţi care au participat la protestul de vineri şi au fost răniţi sau pot furniza informaţii importante să se prezinte la Parchetul Militar Bucureşti, luni şi marţi, pe strada George Georgescu 2, sector 4", se arată într-un comunicat al Parchetului Militar.

Duminică, 12 august 2018, au avut loc noi proteste în țară, inclusiv la Galați (...)

Citit 2512 ori Ultima modificare Luni, 13 August 2018 19:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.