Ce modeşti sunt vameşii acuzaţi de contrabandă. Puşi pe căpătuială sau pioni de sacrificiu

Ce modeşti sunt vameşii acuzaţi de contrabandă. Puşi pe căpătuială sau pioni de sacrificiu
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Cei doi vameşi şi poliţistul acuzaţi că au sustras sute de mii de baxuri de ţigări provenite din contrabandă cu ajutorul unor hotărâri judecătoreşti falsificate nu sunt, la prima vedere, chiar întruchipări ale unor mafioţi. Declaraţiile de avere ale celor trei confirmă că trăiesc, oficial, ca muritorii de rând: din salarii şi credite la bănci.

Sorin Camil Niţă, Marian Iovu şi Vasile Neagu sunt cele trei persoane acuzate, deocamdată, oficial, de o megaescrocherie care a dus la şubrezirea credibilităţii autorităţii judecătoreşti, dar şi a instituţiilor unde aceştia lucrează. În speţă, Vama şi Poliţia, structuri în care nu se poate spune că angajaţii sunt printre cel mai prost plătiţi bugetari, dar unde, prin funcţiile ocupate, au găsit breşele să contribuie la punerea pe picioare a unei maşinării de tip mafiot: contrabandă la contrabandă. Pe scurt, furau din ţigările confiscate de la contrabandişti şi le puneau la rândul lor într-un circuit similar, pentru a face profit. Totul la adăpostul unor documente emise de instanţele judecătoreşti, unde cu un cuvânt schimbat sau o ştampilă modificată, reuşeau să creeze aparenţele unor operaţiuni perfect legale. 170.948 de pachete de ţigări au "dispărut" astfel din Camera de Corpuri Delicte a IPJ Galaţi şi, în loc să fie distruse la finalul proceselor, au fost repuse în vânzare, unde altundeva decât pe piaţa neagră, la preţuri mult inferioare celor practicate în comerţul legal.

Niţă, acuzat că a "topit" tot

Singurul arestat preventiv din lotul pus oficial sub acuzare de procurori este Sorin Camil Niţă, controlor vamal principal, indicat de anchetatori ca iniţiatorul maşinăriei de tip mafiot. Despre Camil Niţă se spune că ar fi pus umărul la falsificarea a şase hotărâri judecătoreşti, cu scopul de a scoate din depozitul poliţiei baxurile de ţigări, care ulterior au fost vândute contra unor sume ce variau între 50 de bani şi 1,50 lei pachetul (de zece ori mai puţin decât valoarea unui pachet în magazin!).

Concomitent, anchetatorii au descoperit că din depozitul de la Biroul Vamal Galaţi, gestionat de acesta, lipseau peste un 1.200.000 de pachete de tutun, Niţă declarând că mare parte dintre acestea fuseseră date la topit. Declaraţia este în curs de verificare. Deocamdată, cert, este că în timp ce Niţă făcea contrabandă cu tutun la preţ de dumping, el câştiga, lunar, de la Vamă, un salariu de peste 2.700 de lei, la care se adaugă, potrivit declaraţiei de avere a acestuia aferent anului 2017, un venit lunar al soţiei, asistent farmacist, de peste 2.100 de lei. Conform documentului, familia Niţă deţine un apartament cumpărat în 2014, printr-un credit bancar a cărui valoare şi scadenţă nu este specificată în declaraţia de avere, şi un autoturism Ford, fabricat în 2013. Fără datorii la bănci, fără depozite, împrumuturi, cadouri sau copii minori în întreţinere.

Şeful Iovu gira transporturile

Marian Iovu, şeful Biroului Vamal de Frontieră Galaţi, era cel care dădea aparenţa de legalitate transporturilor de tutun care plecau cu acte falsificate din depozitul Poliţiei către lumea largă, unde urmau a fi vândute ţigările. Procurorii spun că, prin calitatea pe care o avea, acesta semna adresele care însoţeau transporturile baxurilor, făcute cu două autoturisme ce nu îi aparţineau nici lui Camil Niţă, nici Biroului Vamal.

Acuzat de complicitate la contrabandă în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată, Marian Iovu stătea ceva mai bine şi la capitoul avere, dar şi la datorii. Din cea mai recentă declaraţie de avere a funcţionarului, aflăm că acesta încasa de la Vamă, lunar, un salariu de peste 6.000 de lei, în timp ce soţia sa aducea în casă, tot lunar, aproape 4.400 de lei, ca director zonal al unei companii multinaţionale care produce soluţii integrate pentru bucătărie şi baie. La aşa venituri, datoriile sunt pe măsură, pentru că Marian Iovu declară un credit de 83.000 franci elveţieni, contractat în 2008 pe 30 de ani, cel mai probabil pentru imobilul de 150 de metri pătraţi achiţizionat în acel an, în intravilanul municipiului Galaţi. Parcul auto al familiei cuprindea, conform ultimei declaraţii de avere, patru vehicule, trei maşini şi o motocicletă, toate mărci italiene. Marian Iovu a scăpat, deocamdată mai uşor decât subalternul său Camil Niţă, el fiind plasat în arest la domiciliu. 

Vasile Neagu, poliţistul din horă

Agentul Vasile Neagu este omul din cadrul Poliţiei "picat" în ancheta deschisă ca urmare a sesizării venite din partea Curţii de Apel, care a observat că una dintre hotărâri îi fusese falsificată. Candidat perseverent la concursuri de promovare în corpul ofiţerilor, în ultimii ani, la Poliţie, Neagu şi-a împletit aspiraţiile de avansare cu cooperarea interinstitituţională, în primăvara lui 2017, când l-a cunoscut pe Camil Niţă. Vameşul i-a cerut, verbal, informaţii cu privire la cantităţile de ţigări aflate în Camera de Corpuri Delicte, iar agentul Neagu i-a pus la dispoziţie o listă cu datele exacte ale dovezilor de depunere a bunurilor, dar şi o listă cu persoanele de la care au fost confiscate ţigările. Date suficiente pentru identificarea dosarelor şi hotărârilor care s-au dat în aceste cauze, pentru ca Niţă şi complicii săi să treacă la următorii paşi. Acuzat de complicitate la contrabandă, în formă continuată, şi compromitere a intereselor justiţiei, Vasile Neagu a fost plasat în arest la domiciliu. Nu în casa proprietate personală, pentru că potrivit ultimei declaraţii de avere nu deţine niciun imobil pe numele său. Are doar o maşină de fabricaţie germană, din 2012, şi un salariu lunar de circa 3.000 de lei.

Dosarul în care sunt cercetaţi cei trei funcţionari se află acum pe masa procurorilor DIICOT Galaţi. Tribunalul a prelungit, zilele trecute, măsurile preventive dispuse iniţial, decizia fiind atacată de Sorin Camil Niţă şi Vasile Neagu, care au cerut să fie puşi sub control judiciar.

Citit 8557 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Octombrie 2018 00:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.