Codul civil prevede că soţul divorţat are dreptul la întreţinere, dacă se află în stare de nevoie din cauza unei incapacităţi de muncă apărută înainte sau în timpul căsătoriei.
De asemenea, soţul divorţat are dreptul la întreţinere şi atunci când incapacitatea de muncă se iveşte în termen de 1 an de la data desfacerii căsătoriei, însă numai dacă este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria (de ex., în cazul fostei soţii, o incapacitate determinată de naşterea unui copil).
Dacă divorţul este pronunţat din vina exclusivă a unuia dintre soţi, acesta nu beneficiază de întreţinere de la fostul soţ decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei.
În toate cazurile, obligaţia de întreţinere încetează prin recăsătorirea fostului soţ îndreptăţit la întreţinere.
Cuantumul întreţinerii datorate de fostul soţ este de până la o pătrime din venitul net al celui obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale materiale şi cu starea de nevoie a celui care o cere.
Starea de nevoie se apreciază în funcţie de condiţiile de viaţă pe care soţul respectiv le-a avut în timpul căsătoriei, şi nu prin raportarea la condiţiile minime de supravieţuire. Această întreţinere, împreună cu întreţinerea datorată copiilor, nu poate depăşi jumătate din venitul net al soţului obligat la plată.
Pensia de întreţinere se plăteşte în rate periodice la termenele convenite de părţi sau, în lipsa acordului acestora, la termenele stabilite prin hotărâre judecătorească.
De menţionat că obligaţia de întreţinere între foştii soţi poate fi stabilită în cadrul procesului de divorţ sau pe cale separată.
Cererea de chemare în judecată se soluţionează de judecătorie şi este scutită de taxa de timbru.
