Demisia este actul unilateral de voinţă al salariatului prin care acesta îi comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă.
Cererea de demisie trebuie să exprime voinţa clară şi necondiţionată a salariatului şi să fie înregistrată la angajator.
Legea nu impune salariatului obligaţia de a-şi motiva demisia şi nu prevede în mod expres modalitatea de înştiinţare a angajatorului despre demisie.
Cea mai sigură modalitate este depunerea şi înregistrarea demisiei în registrul de intrări - ieşiri al angajatorului.
Înştiinţarea poate fi transmisă prin fax, prin poştă cu scrisoare recomandată, cât şi pe cale electronică.
Angajatorul are obligaţia de a înregistra notificarea (demisia) salariatului, fără să-i solicite vreo explicaţie acestuia şi fără să fie necesară vreo aprobare a angajatorului.
Refuzul angajatorului de a înregistra demisia depusă de către salariat constituie contravenţie.
Codul muncii impune salariatului respectarea unui termen de preaviz. Termenul de preaviz este cel prevăzut în contractul de muncă şi nu poate depăşi 20 de zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie sau 45 de zile pentru angajaţii cu funcţii de conducere. Întrucât contractul îşi produce efectele pe durata preavizului, salariatul trebuie să se prezinte la serviciu şi să-şi îndeplinească obligaţiile profesionale, iar angajatorul este obligat să-i plătească salariul pentru perioada lucrată.
Nerespectarea termenului de preaviz de către salariat, prin absentarea nemotivată de la locul de muncă, îi dă dreptul angajatorului să înceapă cercetarea disciplinară a acestuia şi, eventual, să solicite obligarea lui la plata unor daune-interese pentru prejudiciul cauzat.
Salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu îşi respectă obligaţiile asumate prin contractul individual de muncă (de exemplu, nu plăteşte salariul ori întârzie nejustificat plata acestuia).
De menţionat că persoana căreia i-a încetat contractul de muncă prin demisie nu poate beneficia de îndemnizaţia de şomaj.
