Bormașina, sănătate curată

Bormașina, sănătate curată
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Săptămâna trecută, am fost cu unul dintre membrii marcanți ai familiei la un control de natură cardiologică, la o clinică privată din Galați. Cât pe ce să spun "clinică privată de sănătate", așa cum am văzut pe un afiș publicitar la o clinică medicală de grămătici "funcționali". Am ajuns în unitatea medicală respectivă, ne-am așezat pe băncuță, întru așteptare. Ca să ne vie rândul, cum se spune la ATI. Mai în șoaptă, mai cu voce tare, mai în glumă, cât și în serios, sporovăiam. Cum se mai face la Cardiologie. Că parcă nu te lasă inima să nu schimbi o vorbă, pentru a-ți masca emoțiile, sperând că "Ei, lasă, că poate nu-i nimic grav!" După nici cinci minute de flecăreală, iese asistenta și ne roagă să vorbim mai încet, să nu mai facem gălăgie. Și bine a făcut doamna asistentă, pentru că, din cauza zgomotului făcut de bormașina aflată în plin proces de ciopârțire a pereților din cabinetul vecin, nu prea ne înțelegeam între noi, așteptătorii. Așa de prezent, insidios și mare era zgomotul bormașinii aflate în exercițiul funcțiunii, medicul cardiolog a fost nevoit să-și pună stetoscopul pe urechi, timp în care eu mă palpam la portofel, ca nu cumva, Doamne ferește, să fi uitat miocardul Visa Electron acasă!

 

* La Digi 24, Ilie Bolojan a spus că el vrea să facă reformă, însă nu are suficientă putere. E genul de declarație care întărește opinia că sistemul de sănătate este primul care ar trebui reformat, chiar dacă efectele n-ar fi cine știe ce. E ca și cum ai asfalta strada Traian din Galați, cu intenția vădită de a revoluționa medicina practicată în celebrul lăcaș sanitar "Elisabeta Doamna".

O altă reformă pe care ar putea s-o înfăptuiască Bolojan, chiar dacă premierul nu are putere, ar fi s-o angajeze la guvern pe celebra traducătoare Irina Margareta Nistor, pentru a dubla pensiile speciale. În engleză.

 

* Un bărbat a fost scos din apă cu forța și încătușat de jandarmi, în stațiunea Venus. Incidentul s-a petrecut vineri dimnineață, pe o plajă din Venus, unde era arborat steagul roșu. Bărbatul a fost amendat cu 2.500 de lei. Fix suma de care bietul vilegiaturist avea nevoie pentru a se opera de daltonism.

Citit 110 ori Ultima modificare Duminică, 24 August 2025 16:57

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro