Au împuşcat un om în plină stradă. Arestaţi în lipsă pentru tentativă la omor

Au împuşcat un om în plină stradă. Arestaţi în lipsă pentru tentativă la omor
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Procurorii gălăţeni au făcut lumină în cazul bărbatului împuşcat în plină stradă, în septembrie 2018, în cartierul Micro 21. După ce au audiat victima şi au făcut mai multe cercetări, procurorii au ajuns la concluzia că doi bărbaţi, Constantin Dragoş Caciu şi Cosmin Petruţ Bogdan, se fac vinovaţi săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat, uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Mai mult, Constantin Caciu este recidivist, el având probleme cu legea şi în trecut. „Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment, a rezultat că în noaptea de 15/16.09.2018, inculpaţii Caciu Constantin Dragoş şi Bogdan Cosmin Petruţ, împreună cu alţi doi inculpaţi, purtând fără drept pistoale cu muniţie Makarov, s-au deplasat până în faţa cazinoului Lisboa din municipiul Galaţi, unde au tras mai multe focuri de armă asupra unui grup de aproximativ 10 persoane. Cinci dintre gloanţe au nimerit o persoană, căreia i-au cauzat leziuni traumatice care necesită pentru vindecare un număr de 55-60 zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

După ce au adunat probele, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au încercat să îi aducă la audieri pe cei doi. Cum bărbaţii nu au fost de găsit, procurorii le-au cerut judecătorilor emiterea unor mandate de arestare preventivă în lipsă. Astfel, judecătorii au decis emiterea mandatelor de arestare pentru 30 de zile, perioadă care va curge din momentul în care cei doi vor fi prinşi.

Vă reamintim că în urma incidentului pentru care cei doi bărbaţi au primit mandate de arestare preventivă a avut loc pe Bulevardul Oţelarilor, un gălăţean în vârstă de 31 de ani a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei", cu multiple plăgi împuşcate. Rănitul a ajuns la spital cu ajutorul unui taximetrist, iar medicii au făcut eforturi pentru a-i salva viaţa. 

Dragoş Constantin Caciu a mai fost implicat, în 2017, într-un incident cu focuri de armă, după ce a refuzat să oprească maşina la semnalele regulamentare efectuate de un poliţist. Atunci, el a fost oprit după ce agentul a efectuat mai multe focuri de armă, alegându-se cu un dosar penal pentru conducere fără permis. În prezent, Caciu are două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, dar şi un mandat de arestare preventivă, fiind căutat de autorităţi.

Citit 5989 ori Ultima modificare Marți, 26 Februarie 2019 10:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.