O gălăţeancă de 39 de ani este cercetată penal, după ce a alertat degeaba un echipaj de poliţie, minţind că este sechestrată în apartament. Oamenii legii au pierdut zeci de minute scotocind un bloc întreg pentru a stabili, în cele din urmă, că apelul primit pe 112 fusese o farsă făcută la beţie.
"Gluma" care a mobilizat la o oră târzie mai mulţi poliţişti de la Secţia 4 a fost opera unei gălăţence care a făcut uz de un pretext foarte la "modă" în această perioadă, pentru a se răzbuna pe concubinul violent. Femeia a sunat la 112 în jurul orelor 23,00, spunându-i operatorului că este sechestrată într-un apartament aflat la primul etaj al unui bloc de pe strada Caişilor. Dată fiind gravitatea presupusei situaţii, poliţiştii de la Secţia 4 s-au deplasat la adresa indicată şi au scotocit fiecare apartament, pentru a constata, în cele din urmă, că femeia care sunase nu se afla în niciunul dintre ele. Zadarnic au încercat să o apeleze pe numărul de la care sunase la 112, că aceasta nu a mai răspuns la telefon. Femeia avea să fie găsită după câteva ore, iar versiunea pe care le-a prezentat-o de data aceasta poliţiştilor nu avea nicio legătură cu cele reclamate la 112.
"În urma activităţilor specifice care se desfăşoară în astfel de situaţii, apelanta a fost identificată la o altă adresă şi le-a declarat poliţiştilor că a sunat la numărul unic de urgenţă 112, întrucât concubinul ei, cu care locuieşte, ar fi lovit-o cu palma peste faţă, iar din cauza consumului de alcool ar fi indicat o adresă eronată şi ar fi spus că este sechestrată", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. Mai mult, femeia le-a spus oamenilor legii că nu vrea să plece de lângă concubinul care tocmai o bătuse şi că nici nu vrea să facă plângere împotriva lui pentru violenţă. Ea va avea însă probleme cu legea, pentru că farsa de la 112, urmată de mobilizarea, ore în şir, de resurse, a costat-o un dosar penal pentru inducere în eroare a organelor judiciare.