Revenim cu noi informaţii, oferite de domnul notar George Schin, despre consecinţele care se desprind din „data certă” a înscrisurilor.
Notarul public nu stabileşte identitatea şi domiciliul părţilor contractante ale înscrisului pentru care se solicită data certă, nesolicitând acestora să prezinte acte de identitate, legitimaţii oficiale, nefiind necesar să se convingă în orice mod de identitatea acestora, conform art.50 din lege.
Notarul public nu ia consimţământul părţilor pentru darea de dată certă, nesolicitând părţilor să consimtă la efectuarea acestei operaţiuni pe înscrisul prezentat.
Având în vedere aceste dispoziţii, precum şi dispoziţiile art.8-lit.f din Legea nr.36/1995, care precizează că notarul public dă dată certă înscrisurilor prezentate de părţi, se desprinde concluzia că părţile care solicită darea de dată certă pe un înscris nu trebuie să-şi manifeste în faţa notarului consimţământul la încheierea acelui act, prin semnarea în faţa sa a tuturor exemplarelor.
Înscrisul prezentat notarului este prin esenţă un act sub semnătură privată, care este valabil dacă a fost încheiat cu respectarea condiţiilor de fond şi formă, prevăzute de lege pentru acest tip de act, iar notarul public va da data certă înscrisului semnat în prealabil de părţi.
Prin urmare, nu este necesară prezenţa în faţa notarului public a tuturor părţilor semnatare ale înscrisului în momentul investirii acestuia cu data certă.
Darea de dată certă poate fi solicitată de oricare din părţile semnatare, mandatarii acestora, reprezentanţii lor legali, succesorii acestora în drepturi şi obligaţii sau orice altă persoană care prezintă vreun interes.
Art.90 din lege reglementează procedura de dare de dată certă. Acest articol prevede că înscrisul căruia urmează să i se dea dată certă se întocmeşte în numărul de exemplare cerut de parte.
În încheiere se va preciza că s-au îndeplinit condiţiile esenţiale pentru data certă, în sensul art.49-lit.g din lege, prin următoarele menţiuni:
- a) Data (anul, luna, ziua), iar la cererea părţii ora;
- b) Starea în care se afla înscrisul.
Legea nu prevede aşadar obligativitatea reţinerii vreunui exemplar la arhiva biroului notarial din înscrisul care se investeşte cu data certă, fiind necesară doar o simplă încheiere care atestă că s-a efectuat procedura datei certe şi care va fi depusă în arhiva notarului public şi ataşată la mapa corespunzătoare.
Notarul public va verifica starea înscrisului care i se prezintă, făcând menţiunea corespunzătoare în cuprinsul încheierii, în funcţie de starea acestuia.
Faptul că înscrisul prezintă adăugiri sau ştersături nu poate fi un motiv de refuzare a îndeplinirii procedurii de dare de dată certă, notarul având obligaţia de a face menţiunea în încheiere.
