„Prezentarea activităţii a devenit o tradiţie, dar nu vrem să fie o ocazie în care să ne lăudăm sau să ne plângem”, aşa şi-a început discursul procurorul general Laura Codruţa Koveşi la bilanţul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
„Vrem ca prin acest bilanţ să lansăm şi o discuţie despre ceea ce înseamnă reforma statului în componenta ei care priveşte actul de justiţie. Aici suntem cei mai mulţi practicieni, dar justiţia este un produs social, iar instituţiile care sunt responsabile cu acest proces funcţionează sub presiunea unei cereri sociale foarte mari”.
„O cerere copleşitoare de multe ori şi care adesea conţine elemente contradictorii. În multe cazuri, oamenii cer de la noi o justiţie pe care încă nu le-o putem asigura, din motive care nu întotdeauna ne sunt imputabile”, a continuat Kovesi.
„Prezentarea din acest an a bilanţului activităţii unităţilor de parchet la nivel de ţară a fost una diferită, atipică, ne-a confirmat, vineri, Veronica Dumitrache (FOTO), prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Aceasta a fost, de altfel şi părerea tuturor participanţilor la reuniunea de bilanţ la care au fost prezenţi procurorii generali şi prim-procurori ai unităţilor de parchet din ţară.
Între invitaţi s-au aflat premierul Emil Boc, Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, Ştefan Deaconu, consilier al preşedintelui României, Vasile Blaga, ministrul Administraţiei şi Internelor, Florica Bejenariu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi toţi membrii CSM ai Secţiei procurori.
„Într-adevăr, de această dată, nu s-au citat cifre seci, punctându-se doar unele concluzii cu caracter de ansamblu”.
Galaţiul – evidenţiat pentru… evaziune fiscală
Am întrebat-o pe Veronica Dumitrache care ar fi câteva din ideile acestea cu caracter de ansamblu.
„De pildă, realitatea că, în 2009, s-a înregistrat cel mai mare număr de dosare din istoria Ministerului Public. Apoi, pentru prima dată în ultimii 8 ani a crescut numărul de rechizitorii, care au însoţit dosarele în instanţele de judecată şi a fost dublat numărul de inculpaţi trimişi în judecată pentru corupţie de către parchetele de pe lângă tribunale”.
„De asemenea, a crescut cu aproape 40 la sută numărul de inculpaţi trimişi în judecată pentru evaziune fiscală. Fac menţiunea că între unităţile judeţene de parchet evidenţiate în acest sens a fost şi Galaţiul”.
„În aceeaşi perioadă la care ne referim a crescut cu 30 la sută numărul de inculpaţi arestaţi preventiv, iar achitările au scăzut, de asemenea, cu 30 la sută, ajungând la cel mai mic număr din ultimii 13 ani”.
„În acelaşi raport a fost subliniat faptul că structurile specializate ale Ministerului Public au investigat şi soluţionat dosare de mare complexitate, de spionaj militar, corupţie în competiţiile sportive, sustragere de armament militar sau corupţie în domeniul eliberării permiselor auto.”
Un român din 5 implicat într-un dosar penal
Bun, acestea ar fi câteva caracteristici manifestate în sistem în 2009 care pot fi apreciate pozitiv. Dar care au fost punctele vulnerabile ale sistemului - am întrebat-o pe specialista gălăţeană.
„La capitolul vulnerabilităţi majore ale sistemului a fost subliniată creşterea permanentă a volumului de activitate, înregistrându-se opt ori mai multe dosare decât în 1989, în condiţiile în care numărul de procurori a scăzut sau a rămas acelaşi”.
„În acest fel, s-a ajuns la o supraîncărcare a procurorilor, mai mult, la unele parchete de pe lângă judecătorii s-a ajuns la o încărcare incredibilă de 2.000 de dosare repartizate unui procuror.
O altă idee enunţată în contextul acesta negativ a fost aceea că am ajuns în situaţia ca un român din 5 să fie implicat, într-o formă sau alta, într-un dosar penal”.
„Şi mai concret, sunt 1,14 milioane de dosare penale, unele cu mai mulţi inculpaţi, într-o societate cu 18 milioane de adulţi”.
Exces de incriminare!…
„A fost, de asemenea, denunţat excesul de incriminare, în actele normative în vigoare fiind prevăzute fabuloasa cifră de 1.000 de infracţiuni, cum ar fi de exemplu, infracţiunea prin care, uneori fără să vrei, încalci zona de siguranţă de la calea ferată sau, de pildă, încalci prevederile etc”.
„O altă problemă o constituie acel gen de sesizări adresate unităţilor de parchet care nu pot fi duse nicicum la vreun capăt”.
„De asemenea, a fost subliniată necesitatea găsirii unor soluţii de limitare a numărului de dosare şi de soluţionarea operativă a cauzelor importante pentru societate, concomitent cu găsirea unor modalităţi de eliminare a unor cauze ce constituie un adevărat balast pentru aceeaşi societate”.