Negoțul fără autorizație închide prăvălii locale pe bandă. Amenzi și bani confiscați

Negoțul fără autorizație închide prăvălii locale pe bandă. Amenzi și bani confiscați
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

Zeci de agenți comerciali din Galați au pus lacătul pe ușă de la începutul acestui an, fiind nevoiți să își suspende afacerile după ce au fost prinși funcționând fără autorizație sau în condiții improprii. Cele mai multe unități sunt din zona alimentației publice. Amenzile aplicabile celor care deschid prăvăliile deși au fost suspendați pornesc de la 200 de lei și ajung la 2.000 de lei, la care se adaugă confiscarea încasărilor.

Obținerea autorizațiilor de funcționare a unităților comerciale nu este un lucru ușor, procedura implicând timp, bani și răbdare din partea investitorilor. Mulți aleg să riște și să dea drumul la afaceri fără hârtiile prin care ISU certifică faptul că sunt securizați împotriva incendiilor, ori prin care Primăria le dă girul că își pot desfășura activitatea în condiții legale, sub toate aspectele. Lipsa acestor documente, precum și unele nereguli de genul punctelor de lucru care funcționau în imobile construite sau modificate ilegal au adus prejudicii neașteptate pentru nu mai puțin de 21 de agenți economici din municipiul Galați, care de la începutul acestui an au fost depistați funcționând în ilegalitate. Restaurante, baruri, magazine mixte sau unități din domeniul prestărilor de servicii au fost închise în urma controalelor efectuate de Poliția Locală.

Măsura nu i-a descurajat însă pe unii, cu state mai vechi, care nu ar fi avut voie să funcționeze de doi ani. În 2019, polițiștii locali au dispus suspendarea activității unui agent economic din zona alimentației publice, pentru că nu deținea autorizație de la Primărie, dar asta nu a împiedicat ca, doi ani mai târziu, respectiv zilele trecute, aceeași agenți să constate că localul era deschis, deși nimic nu se îmbunătățise în privința legalității funcționării. Aproape 20.000 de lei, bani obținuți din încasări și găsiți în gestiunea firmei au fost confiscați, iar localul a fost  din nou închis. Sancțiunile sunt mari, susțin autoritățile, cei care riscă să încalce măsura suspendării fiind pasibili și să piardă banii câștigați și să plătească amenzi.

"Ordonanța Guvernului nr. 99/2000, privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, prevede la art. 73, că se sancționează desfăşurarea oricărui exerciţiu comercial în perioada suspendării activităţii comerciale, cu amenzi conform punctului 1 din actul normativ, caz în care limitele minime şi maxime se dublează, iar veniturile realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activităţii comerciale şi momentul constatării contravenţiei se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat. Practic, în conformitate cu prevederile legale, suma confiscată se transformă în venit la bugetul statului", a explicat Aurelia Bogatu Matei, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Galați.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Activități Comerciale vor continua acest tip de verificări, pe măsură ce vor fi pronunțate hotărâri definitive în cazurile măsurilor de suspendare care au fost contestate în instanță.

Citit 6951 ori Ultima modificare Luni, 13 Septembrie 2021 12:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.