Zahăr şi orez pentru Băsescu

Zahăr şi orez pentru Băsescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Istoria  ultimelor alegeri prezidenţiale s-a scris şi în modul în care, după cum  veţi vedea, a fost prinsă într-unul dintre dosarele penale soluţionate zilele acestea la Parchetul de pe lângă Curte de Apel Galaţi.

Este vorba despre ilegalităţi comise în perioada 18 noiembrie-4 decembrie 2009. Atunci, Petrea Titi a oferit 10 găleţi din material plastic de culoare portocalie, 7 kilograme de orez, marca „Scotti”, 7 kg de zahăr „Valcos”, 6 litri de ulei alimentar, 6 pungi de portocale cetăţenilor Milea Lucian, Milea Constantin, Oaie Dănuţ, Marandei Marian şi Ene Sorinel.

De ce această ofertă? Aţi ghicit, pentru ca aceştia să voteze candidatul PD-L la alegerile prezidenţiale.

Ei bine, această manoperă politică ilegală, dar profitabilă, aşa cum s-a dovedit a fi pentru Traian Băsescu, învingătorul în alegeri, a intrat sub incidenţa prevederilor  art. 26 indice 4, al.1 din Legea 370/2004.

Petrea Titi (39 de ani), în prezent paznic de vânătoare la Ocolul silvic Focşani, şi-a recunoscut faptele, dar, evident, asta nu-l exonerează de răspunderea penală pentru zelul său pedelist neortodox.

Aşa cum el însuşi a declarat înaintea primului tur al prezidenţialelor amintite, „a venit de la Focşani un microbuz condus de o persoană cu care a mers la diferite alte persoane din localitatea Cârligele oferindu-le găleţi, brichete, calendare personalizate cu… Traian Băsescu”. 

De asemenea, în ziua de 9 noiembrie 2009, Petrea Titi a mers în satul Bonţeşti, comuna Cârligele, judeţul Vrancea unde, în prezenţa martorilor Ene Dorin şi „Mihai” din Roman a oferit altei persoane, Milea Lucian, 1.000 de lei pentru a găsi 20 de alegători, care, în ziua de 22 noiembrie 2009 să voteze candidatul PD-L la alegerile prezidenţiale.

Modalitatea penală mai sus amintită a fost, iată, fără nici un dubiu, una din măsurile cuprinse în strategia electorală a amintitului partid. Probabil că nu e nicio surpriză pentru nimeni acum, dar cu siguranţă e şi trist, dar şi adevărat în acelaşi timp!

Citit 969 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.