Banul face legea în dosarul „șpagă la stomatologie”. Cum vor fi judecate doctorițele inculpate

Banul face legea în dosarul „șpagă la stomatologie”. Cum vor fi judecate doctorițele inculpate
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

Sume de bani cuprinse între 15.000 și 60.000 de lei și câteva interdicții care nu le împiedică să profeseze în continuare au fost măsurile considerate suficiente de Tribunalul Galați, instanță în fața căreia au fost duse cele trei doctorițe acuzate de trafic de influență la cel mai recent examen de specialitate în stomatologie care a avut loc la Galați. 

Cei trei medici stomatologi reținuți la finele săptămânii trecute pentru mită la examenul de specialitate susținut la finele anului trecut au fost eliberați de judecători, după ce procurorii DNA au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile. Președinta comisiei de examen, secretara și una dintre candidate, care a trecut cu brio probele după ce ar fi plătit pentru a afla din timp subiectele, sunt acuzate de corupție, cele mai grave acuzații căzând în sarcina medicului stomatolog Şincar Dorina Cerasella. Doctorița, care este și conferențiar la Facultatea de Medicină din Galați și a îndeplinit funcția de președinte de comisie la examenul de parodontologie, este acuzată de trafic de influenţă, luare de mită și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicității, săvârșită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. Procurorii spun că ar fi primit câte 2.000 de euro de la mai mulți candidați, precum și produse alimentare, totul pentru a le furniza subiectele și a-i promova la examen.

În privinţa doctoriței Șincar, Tribunalul Galați a hotărât un control judiciar de 60 de zile, în schimbul achitării unei cauțiuni în valoare de 60.000 de lei. Colega sa, Grecu Gina Păuniţa, medic stomatolog, asistent universitar în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie și secretară a comisiei de examen, acuzată de complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicității, săvârșită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, a beneficiat de aceeași măsură indulgentă din partea judecătorilor. În schimbul libertății, medicul care ar fi ajutat la traficarea subiectelor de examen va trebui să pătească o cauțiune de 40.000 de lei. Cel mai mic preț, de 15.000 de lei, îl are de achitat, pentru 60 de zile de control judiciar, Zalimov Antoanela Andreea, una dintre candidatele favorizate, acuzată de cumpărare de influenţă. Cele trei nu au voie ca pe durata controlului judiciar să își părăsească județele de domiciliu, respectiv Galați pentru doctorița Șincar, Brăila pentru doctorița Grecu și Tulcea pentru doctorița Zalimov. Nu au voie să ia legătura unele cu altele și cu unii martori din dosar și nici să mai predea la universitate.

Citit 3699 ori Ultima modificare Marți, 08 Martie 2022 00:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.