Judecat pentru ultraj la magistrat

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Comoraşu Ionel, în vârstă de 44 de ani, de loc din Dudeşti, judeţul Brăila, dar cu domiciliul în Cireşu, acelaşi judeţ, se află acum în stare de detenţie la Penitenciarul Galaţi unde a ajuns încă de la data de 17 martie.

El s-a făcut cunoscut prin fapte neortodoxe comise în 2001 şi  2002, ocazii în care, după judecată, a şi suferit două condamnări în urma unor sentinţe pronunţate la Judecătoria Făurei şi Tribunalul Brăila.

Acesta a fost contextul juridic în care, în 2009, C.I. a avut ideea penală şi nefericită de  a trimite o carte poştală plină de ameninţări magistratului Georgeta C., prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.

A ameninţat-o cu moartea, adresându-i, totodată, diverse cuvinte jignitoare, reproşându-i că ar fi dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru o faptă pe care nu ar fi comis-o.

Problema pentru Comoraşu Ionel e acum aceea că magistratul în cauză a solicitat tragerea acestuia la răspundere penală, precizând că C.I. a făcut aşa ceva în mai multe rânduri şi în anii anteriori.

Cercetat şi urmărit penal pentru o astfel de faptă, C.I. nu a recunoscut nimic, afirmând că în perioada 20 octombrie 2009-14 decembrie 2009 ar fi fost plecat din ţară. A şi plusat, solicitând la un moment dat să fie testat cu aparatul poligraf. Ulterior însă, la data de 11 mai 2010, a refuzat să fie testat cu un astfel de aparat.

S-a procedat însă la o expertiză grafoscopică, ocazie cu care s-a constatat că scrisul de pe cartea poştală îi aparţinea.

N-a mai fost loc de întors pentru C.I., care a şi fost trimis zilele acestea în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, fiind acuzat de comiterea infracţiunii de ultraj.

Conform art.239, al.1 Cod penal, C.I. e pasibil de o pedeapsă cu închisoarea  pe o perioadă cuprinsă între trei luni şi patru. În plus, conform prevederilor al.5 al aceluiaşi articol de lege penală, întrucât ultrajul a fost comis împotriva unui magistrat, maximul special al pedepsei poate fi majorat cu încă trei ani de detenţie.

Fără ocupaţie, cu antecedente penale, recidivist, C.I., deja arestat într-o altă cauză, va da seamă în faţa instanţei de judecată pentru vina de a fi ultragiat un magistrat.

Citit 876 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.