Hoț eliberat provizoriu, prins în timpul unei noi spargeri

Hoț eliberat provizoriu, prins în timpul unei noi spargeri
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Un tânăr de 19 ani, cu o bogată "activitate" în spargeri de locuințe, a ajuns din nou după gratii, în jumătate de an, după ce a fost prins în timp ce se chinuia să pătrundă într-o gospodărie. Cel care l-a surprins a fost chiar proprietarul locuinței, un bărbat de 60 de ani din Rediu, care a avut ghinionul să fie vizat de hoț, dar și șansa de a fi acasă în momentul "vizitei". Omul a auzit când i-a fost spart geamul unei camere și a dat peste individul care se pregătea să intre. Speriat, hoțul a fugit, iar proprietarul a sunat la 112, cu speranța că infractorul nu va ajunge prea departe, iar polițiștii vor avea timp să-l prindă.

"La scurt timp, polițiștii au identificat și depistat persoana bănuită de comiterea acestei fapte, fiind vorba de un tânăr de 19 ani, din satul Plevna, care a fost condus la sediul unității de poliție, în vederea continuării cercetărilor. A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de tentativă la furt calificat, iar după administrarea materialului probator în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de această persoană, urmând să fie prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor cu propunerea luării unei măsuri preventive", a precizat ag. șef. pr. Ciprian Stoica, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Individul prins în flagrant are mari șanse să se întoarcă în arest, el fiind o "vedetă" locală. În luna noiembrie a anului trecut, tânărul hoţ a fost reținut sub mai multe acuzații de furt, care au vizat spargeri de locuințe pe raza comunei Rediu. A fost arestat preventiv pentru 30 de zile, dar ulterior a fost pus în libertate, sub control judiciar. Sub această măsură și sub spectrul condamnării la închisoare, s-a apucat din nou de furat.

Citit 2441 ori Ultima modificare Marți, 04 Iulie 2023 15:24

1 comentariu

  • postat de nicoliceasca
    Miercuri, 05 Iulie 2023 08:28
    82.76.59.***
    Se pare ca tudorel toader groparu. justitiei, ca si colegul de partid nicolicea, jurist la fara frecventa, si au pus serios amprenta pe justitia romana….
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.