2.500 de dosare de căciulă la Parchetul local

2.500 de dosare de căciulă la Parchetul local
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Aproape 17.000 de cauze de soluţionat! *

Pe birourile procurorilor Parchetului local Galaţi continuă să crească grămezile de dosare. Trendul acesta s-a menţinut şi în perioada care a trecut de începutul anului şi până acum. Mai exact, în trei trimestre din 2010, s-a înregistrat cu 1.600 de dosare mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Dar asta nu-i nimic, în completare, Ionel Gâlcă, prim-procurorul instituţiei, precizează că, în activitatea de urmărire proprie, doar opt procurori, cu tot cu funcţii de conducere, au avut de soluţionat în total 16.872 de cauze. Enorm! Pentru doar opt oameni.

Prin rechizitoriu, deci şi prin trimiterea în judecată a inculpaţilor, procurorii au soluţionat 433 de dosare, cu 64 mai multe decât în trei trimestre din 2009.

În aceeaşi perioadă, pentru 1.791 de persoane învinuite, soluţiile date de procurori au fost de netrimitere în judecată.

Mai puţine dosare restituite

L-am întrebat pe  Ionel Gâlcă, şeful instituţiei şi unul dintre cei opt procurori care participă efectiv la soluţionarea dosarelor, aşa cum o face de altfel şi Liliana Constanda, adjunctul său, cum stau lucrurile din punct de vedere calitativ în privinţa muncii acestor procurori aparent copleşiţi de avalanşa de dosare.

Iată ce ne-a răspuns. „S-a îmbunătăţit semnificativ calitatea lucrărilor făcute de procurori. Asta reiese din numărul crescut de rechizitorii prin care mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată; din numărul redus al restituirilor de dosare la organele de poliţie. Concret, în 2009 am avut 73 de dosare restituite faţă de numai 28 în acest an”.

„Un alt punct de reper în contextul dat este şi diminuarea stocului de dosare vechi (vechi însemnând un an de zile de la sesizarea penală şi şase luni de zile de la începutul urmăririi penale), rămânând în prezent doar 187 de dosare, deşi, la începutul anului, am pornit de la 700 astfel de lucrări.”

În aceeaşi perioadă, aflăm de la Ionel Gâlcă, s-a redus numărul inculpaţilor achitaţi faţă de anul trecut (de la 18,  la patru).

„Valul” de dosare nu „i-a măturat” încă pe procurori

Aşadar, concluzia, după trei trimestre din 2010, e aceea că procurorii de la Parchetul local, chiar cu efectivele înjumătăţite, au reuşit, cât de cât, să facă faţă valului de cauze ce s-a prăvălit şi în acest an peste instituţia pe care o reprezintă.

De fapt, acest „val” reprezintă starea infracţionalităţii gălăţene care se perpetuează de la an la an în sensul nu tocmai bun al cuvântului. Adică, la noi se tâlhăreşte, se bate cu pumnul, se dă cu cuţitul, se fură, se violează…

Se întâmplă şi la alţii, dar nu la un asemenea nivel. Nu ne împăcăm cu asta, dar efortul procurorilor de care am vorbit e cu atât mai important. Şi, cu câte 2.500 de dosare de căciulă, munca aceasta chiar nu e de invidiat.

Citit 730 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.