Legea micii reforme în justiţie

Legea micii reforme în justiţie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Fapta recunoscută elimină detenţia pe viaţă * Bizarerii legislative *

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, denumit "legea micii reforme" în justiţie.

În această lege sunt prevăzute mai multe măsuri prin care se doreşte accelerarea soluţionării proceselor în instanţă şi degrevarea judecătorilor de cauze.

Astfel, conform prevederilor din „legea micii reforme”, inculpaţii care îşi vor recunoaşte vinovăţia în faţa instanţei de judecată şi admit că probele administrate în faza de urmărire penală sunt corecte vor beneficia de reducerea cu o treime a pedepsei sau cu o pătrime a cuantumului amenzii.

De asemenea, legea stabileşte că persoanele care au săvârşit o infracţiune care se pedepseşte cu închisoare pe viaţă, dar şi-au recunoscut fapta, vor primi pedepse de la 10 la 20 de ani de închisoare. 

Guvernul a fost de acord cu aceste prevederi încă la început, susţinând că „persoanele care îşi recunosc vinovăţia realizează un prim pas spre îndreptare".

Cum legea „micii reforme a plecat deja spre promulgare, putem spune că vechea zicală românească „greşeala recunoscută este pe jumătate iertată” va deveni realitate în înfăptuirea justiţiei din România.

Citit 883 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.