Tentativă de omor într-o familie cu patru copii. O tânără mămică și-a înjunghiat soțul la beție

Tentativă de omor într-o familie cu patru copii. O tânără mămică și-a înjunghiat soțul la beție
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Scenele dramatice s-au petrecut duminică, 17 decembrie, în casa unei familii din satul Aldești, comuna Berești-Meria. O femeie de 31 de ani și-a atacat bărbatul cu un cuțit, rănindu-l grav. Acesta a ajuns în stare critică la spital, iar femeia, pentru că are un copil de numai patru luni, a fost plasată în arest la domiciliu.

Un conflict care pare să nu fi fost primul presărat cu alcool a avut loc în casa familei Ghimpu din Aldești, duminică după-amiază. Loredana și Marian, părinți a patru copii, cel mai mare de 13 ani și cel mai mic doar de patru luni, au dat frâu liber neînțelegerilor, iar pe fondul consumului de alcool de care niciunul n-ar fi fost străin, s-au luat la ceartă.

Furioasă, femeia, în vârstă de 31 de ani, nu s-a mai putut controla și a pus mâna pe un cuțit cu care și-a înjunghiat bărbatul în abdomen. Rănit grav, Marian Ghimpu a fost dus cu salvarea al Spitalul de Urgență din Galați, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale.

Medicii legiști au stabilit că rana i-a pus viața în pericol, un motiv în plus pentru polițiști să o rețină pe Loredana pentru 24 de ore, sub acuzația de tentativă de omor. 

Copilul a scăpat-o de arest

Loredana Ghimpu a fost dusă în fața unui complet de la Tribunalul Galați, luni, 18 decembrie, cu propunere de arestare preventivă pentru tentativă de omor. Doar pentru că are un prunc de patru luni, femeia a fost parțial ”iertată” și nu va ajunge după gratii, ci în arest la domiciliu.

Originară din județul Neamț, Loredana  a fost trimisă să stea izolată în casa părinților săi, câtă vreme domiciliul conjugal a fost locul în care și-a agresat bărbatul și unde acesta se va întoarce după ce va fi externat.

Imediat după consumarea agresiunii, cei patru copii au fost preluați în regim de urgență de DGASPC, ne-au informat reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, urmând ca în perioada următoare, cât mama va fi în arest la domiciliu, iar tatăl, în spital, să se decidă care va fi cea mai bună măsură pentru fiecare minor în parte.

Loredana Ghimpu va fi judecată pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie și riscă cel puțin cinci ani de închisoare. 

Citit 4599 ori Ultima modificare Miercuri, 20 Decembrie 2023 20:52

2 comentarii

  • postat de marr
    Marți, 19 Decembrie 2023 20:43
    86.124.203.***
    Alcoolu' tata ...intai iti ia mintile , si dupa aia si Viata(Plus ca nu-ti rezolva problemele in/din viata) .
    1
    23
  • postat de Razzy
    Marți, 19 Decembrie 2023 18:17
    5.13.158.***
    Hurtupani, alde Harletz. Ce pretentii sa ai la pleava societatii decat bautura, leneveala si scandal. Mai fac si copii dupa ce ca nu au cu ce sa-i creasca. De studii sau loc de munca nici nu poate fi vorba...
    4
    28

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.