Un gălățean a fost arestat pentru că și-a ucis fratele

Un gălățean a fost arestat pentru că și-a ucis fratele
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Conflictul dintre doi frați din muncipiul Galați a avut urmări tragice și s-a concretizat într-un dosar penal ce va avea ca urmare trimiterea în închisoare, pentru cel puțin 12 ani, a unuia dintre ei. Altercația care avea să se transforme oficial într-o crimă a avut loc în cursul lunii iulie, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, care zilele trecute au preluat dosarul penal ce fusese deschis inițial pentru violență în familie.

Atunci, un conflict fizic între cei doi frați s-ar fi soldat cu rănirea gravă a unuia dintre ei, lovit cu pumnii și picioarele de celălalt. În stare extrem de gravă, cu multiple leziuni, victima a fost internată la Spitalul de Urgență, unde a murit zilele trecute.

Medicii legiști au stabilit că decesul a fost cauzat direct de loviturilor primite de la frate, Marin Oprea fiind astfel reținut de procurorii care au schimbat încadrarea juridică a faptei în omor asupra unui membru de familie.

Tribunalul Galați a admis cererea de arestare preventivă a fratelui agresor și l-a trimis după gratii pentru următoarele 30 de zile.

Citit 3743 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Septembrie 2025 15:37

1 comentariu

  • postat de Geo
    Duminică, 14 Septembrie 2025 19:41
    84.232.140.***
    Ce fel de frate esti, cand iti lovesti aproapele, pana il omori, ce fel de om poti fi? Poti fi numit om?…
    1
    26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.