Au dispărut timbrele judiciare!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Actul de justiţie este pus în pericol de lipsa timbrelor judiciare. Micile hârtii adezive fără de care nici un proces comercial sau civil nu poate începe sau nu îşi poate urma cursul firesc au dispărut cu desăvârşire.

Din câte se pare, acest lucru nu se întâmplă numai la Galaţi, ci în întreaga ţară. Însă informaţii certe despre problemă şi încurcăturile pe care le produce am primit de la surse din cadrul justiţiei gălăţene.

Avocaţii se plâng, spunând că este o situaţie fără precedent, pentru că multe documente depuse în dosare trebuie timbrate pentru a căpăta valoare juridică. În plus, activitatea registraturilor instanţelor, acolo unde se înregistrează acţiunile în justiţie, este dată peste cap.

"Este o situaţie care trenează de ceva vreme şi care nu numai că ne afectează activitatea, ci pune pe drumuri şi justiţiabilii, cei care au de pierdut cel mai mult. Toate timbrele cu valori de la 0,15 la 5 lei nu se găsesc nici la poştă şi nici la distribuitorii autorizaţi. Important este că, în această situaţie, avocaţii găsesc înţelegere la instanţe", a declarat Mircea Breahnă, decanul Baroului Galaţi, referindu-se la faptul că unii magistraţi îngăduie înscrierea anumitor documente fără timbru, pentru că lucrurile sunt aşa cum sunt.

Avocaţii sau consilierii juridici mai descurcăreţi ştiau că până ieri, în oraşul nostru mai exista un punct unde preţioasele timbre se mai găseau. Lucrurile s-au schimbat însă, în rău! Oficiul poştal respectiv a epuizat stocul la finele săptămânii trecute.

Până în acest moment nu am găsit o explicaţie oficială pentru cele ce se întâmplă, reprezentanţii Ministerului Justiţiei spunând că tipărirea şi distribuirea timbrelor judiciare nu este o atribuţie a instituţiei pe care o reprezintă.

Citit 1202 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.