Paradoxuri judecătoreşti: Acţiuni identice, decizii diferite

Paradoxuri judecătoreşti: Acţiuni identice, decizii diferite
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deciziile date în instanţele din România ridică din ce în ce mai multe semne de întrebare. În două dosare judecate la instanţele gălăţene au fost date decizii diferite, deşi cauza era identică. Este vorba despre acţiunile formulate de magistraţii care au susţinut în 2011 interviul pentru intrarea în avocatură fără examen, având peste cinci ani experienţă juridică.

Una dintre acţiuni a fost formulată de 18 persoane, dintre care marea majoritate sunt magistraţi. Cei 18 au obţinut o decizie favorabilă la Curtea de Apel Galaţi în iunie 2012. În urma acestei decizii, Baroul Galaţi era obligat să îi treacă pe cei 18 pe lista avocaţilor definitivi, dar ca incompatibili.

Aceeaşi solicitare au făcut-o şi trei persoane, doi procurori şi un jurist, de la Tecuci. Aceştia au formulat plângerea la Tribunalul Galaţi, unde, culmea, au pierdut procesul în favoarea Baroului Galaţi. Astfel, Neculai Jalbă şi Nicu Stegărescu, procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci şi Mihai Bodea, jurist la Oficiul Registrului Comerţului, vor fi nevoiţi să facă recurs pentru a mai avea o şansă să fie trecuţi pe lista avocaţilor incompatibili. Situaţia i-a supărat foarte tare pe cei trei tecuceni, care sunt decişi să atace decizia sperând că în recurs se va da o decizie corectă, pe baza unei practici judecătoreşti unitare.

Deşi cele două acţiuni sunt identice, ele au primit decizii judecătoreşti diferite, este adevărat, la instanţe diferite. În ambele cazuri, deciziile pot fi atacate. În cazul magistraţilor de la Galaţi, recursul a fost deja formulat de conducerea Baroului Galaţi, dosarul având termen în februarie 2014, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cele două acţiuni nu sunt singulare. În ţară au fost formulate mai multe astfel de plângeri, instanţele de judecată hotărând să oblige barourile să îi treacă pe magistraţi pe lista avocaţilor incompatibili. Cum termenele de judecată sunt foarte lungi, va mai trece mult timp până când situaţia magistraţilor gălăţeni şi tecuceni va fi rezolvată de justiţia românească.

Citit 3348 ori Ultima modificare Luni, 19 Noiembrie 2012 16:58

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.