Nelipsiți de pe mese, la petrecerile în aer liber, picnicuri, târguri și nu numai, micii sunt printre cele mai populare preparate din bucătăria românească.
Asemenea multor mâncăruri autohtone, micii au ajuns la noi pe filieră orientală, cel mai probabil de la turci. Rețete similare micilor există și în alte bucătării din zona balcanică. De la o regiune la alta, compoziția diferă, în ceea ce privește tipurile de carne folosite, condimentele, dar și forma pe care o capătă înainte de a ajunge pe grătar. În Turcia, de exemplu, echivalentul ar fi „köfte”, o chiftea preparată din carne de oaie, cu arome specifice. La noi, micii sunt, în general, preparaţi din carne de porc sau vită ori amestec și cu mult usturoi, dar și cu bicarbonat de sodiu, care le oferă aspectul pufos.
Originea micilor româneşti este incertă, însă una dintre cele mai vehiculate istorii este cea că au luat naștere într-un moment de criză. Se spune că un cârciumar din București, Iordache Ionescu, care făcea cârnați extrem de apreciaţi de mușterii, a rămas, într-o zi, fără mațe de oaie, fiind nevoit, astfel, să pună carnea direct pe grătarul încins. Preparatul a fost cunoscut mult timp ca „găluște fripte”.
Ingrediente: 500 g pulpă de vită, 300 g ceafă de porc, 150-200 ml apă foarte rece (cu gheață), 1 linguriță sare, ½ linguriță piper măcinat proaspăt, 2 lingurițe fulgi de chili, 1 linguriță cimbru uscat, 1 linguriță boia dulce, 5 căței de usturoi, ½ linguriță bicarbonat de sodiu.
Mod de preparare: Carnea se toacă de două-trei ori prin mașină, împreună cu usturoiul, apoi se adaugă restul ingredientelor, mai puțin apa rece. Se frământă pasta de mici timp de cinci minute, adăugând din apa rece puțin câte puțin, astfel încât să se obțină o masă omogenă. Se formează micii cu mâna umedă și se pun pe o tavă, care se dă la frigider pentru două-trei ore. Se frig micii pe grătarul încins, întorcându-i de câteva ori. Acești mici, cu o textură ușor mai grasă, sunt îmbogățiți de aroma picantă a ardeilor iuți.
